Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă avertizare meteo de ninsoare, precipitaţii mixte şi depuneri de polei, ce va intra în vigoare luni, la ora 18.00 şi va fi valabilă până marţi, la ora 12.00.
Astfel, în intervalul menţionat, aria ninsorilor va fi din nou în extindere şi va cuprinse cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, iar în Oltenia şi Muntenia stratul de zăpadă nou depus va mai putea atinge pe arii restrânse 10 cm. În Dobrogea şi trecător în sud-estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
Precipitaţii slabe cantitativ se vor semnala şi în următoarele zile, dar acestea vor fi mixte, astfel că vor favoriza formarea poleiului, în special în regiunile sudice.