5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialAVERTISMENT pentru România? Patru ţări UE cer SANCŢIUNI pentru încălcarea statului de...

AVERTISMENT pentru România? Patru ţări UE cer SANCŢIUNI pentru încălcarea statului de drept

Miniştrii de externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda au trimis o scrisoare comună preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, prin care solicită crearea unui mecanism menit să protejeze valorile Uniunii Europene, potrivit b1.ro.

Scrisoarea semnată de cele 4 state cere CE măsuri pentru a putea reacţiona promt şi eficient pentru a asigura respectarea principiilor fundamentale ale UE, precum democraţia, drepturile omului şi statul de drept în rândul statelor membre, potrivit Asociated Press.

În plus, documentul ar viza şi opţiune de a tăia fondurile UE în cazul statelor care încalcă aceste principii. Scrisoarea nu nominalizează state, ci doar face referire la principiile a căror încălcare provoacă îngrijorarea Germaniei, Finlandei, Danemarcei şi Olandei.

„Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda”, a declarat, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Întrebată de jurnalişti dacă în scrisoarea respectivă sunt menţionate Ungaria şi România ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat să răspundă, precizează Mediafax.

Scrisoarea privind adoptarea unui mecanism pentru apărarea valorilor blocului comunitar vine după o alta, semnată de două dintre cele patru state, Germania şi Olanda, plus Marea Britanie şi Austria, prin care Comisiei Europene i se cer măsuri în scopul de a le permite statelor membre să aplice restricţii mai mari pentru evitarea acestui presupus turism vizând ajutoarele sociale.

Cele mai citite

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă