-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialAverile liderilor sindicali, verificate de ANI

Averile liderilor sindicali, verificate de ANI

Update 2: Preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat că deşi şi-a depus toate documentele înainte de termenul limită, a primit aproape săptămânal câte o scrisoare de la Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) prin care era informat să prezinte un punct de vedere. Acest lucru, spune Anton Hadăr, nu face altceva decât să confirme că această acţiune este „o tendinţă de a ne timora pe unii dintre noi mai vocali”.”

„Scrie aşa: Vă informăm că în lucrarea înregistrată cu numărul … s-a declanşat evaluarea averii dobândite de dumneavoastră împreună cu familia, în raport cu veniturile realizate în perioada exercitării funcţiilor sindicale de conducere. Vă informăm că trebuie să prezentaţi documente, un punct de vedere”, a mai declarat liderul sindical.

Anton Hadăr susţine că A.N.I. i-a solicitat aceste documente aproape săptămânal, cu toate că atât el cât şi colegii din federaţie le-au depus înainte de termenul limită.

„Să nu uite Guvernul României că ameninţă un om care are vreo 20 şi ceva de medalii de aur. Să mă sâcâie sau să mă ameninţe”, a mai spus preşedintele Alma Mater.

Update 1: Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat la Realitatea că nu este surprins de această măsură şi că se miră cum de liderii de sindicat nu sunt arestaţi de DNA.

„Ca şi preşedintele de federaţie sindicală nu mi-am depus declaraţia de avere şi de interese. Am comunicat şi ANI acest lucru, legea în sine este un abuz şi o încălcare a drepturilor fundamentale legate de libertatea sindicală. În calitate de reprezentant al aliaţilor în Consiliul de Administraţiei al Societăţii Române de Radio, mi-am depus declaraţia de avere şi de interese. Nu ştiu în ce sens face ANI observaţia, în acest sens. Ca şi preşedintel de Confederaţie, aştept amenda pentru că deja am depus o plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii, legată de abuzul pe care statul român o face legat de problemele fundamentale. Era de aşteptat această decizie, mă mir cum de nu ne-au dat la DNA ca să ne aresteze, întrucât relansarea economică a României şi situaţia de criză este datorită liderilor de sindicat, nu datorită guvernanţilor, a jocurilor politice, a corupţiei. Dacă nici asta nu este suficient, trebuie împuşcaţi măcar o parte dintre lideri”, a declarat liderul Cartel Alfa.

Averile liderilor sindicali au intrat în atenţia inspectorilor de integritate, în urma declaraţiilor publice făcute de fostul vameş Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianţei „Sed Lex”, Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova şi menţine unii angajaţi în vămi, potrivit Mediafax.

Agenţia Naţională de Integritate a informat că 15 lideri sindicali sunt vizaţi în verificările sale.

Pe lista ANI figurează Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin.

În autodenunţul său prezentat într-o conferinţă de presă a sindicatului PRO LEX, Marius Ungureanu susţine că între anii 1997 -2002, perioadă în care a fost şef la în Vama Giurgiu, ar fi fost obligat să-i plătească lunar lui Vasile Marica 2.500 de dolari drept taxă de protecţie pentru a-şi menţine funcţia.

 

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

România, printre ultimele țări din lume la finanțarea educației: Alocare mai mică decât Uganda și Paraguay

Guvernul României a alocat în 2023 doar 3,3% din PIB pentru educație, conform unui raport UNESCO România se află pe locul 123 din 171 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă