2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialAverea clanului Ben Ali - un sfert de economia Tunisia

Averea clanului Ben Ali – un sfert de economia Tunisia

La Tunis s-a deschis ieri procesul contra fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, refugiat în Arabia Saudită, acuzat de deturnare de fonduri publice, deţinere de arme şi droguri.

Ben Ali, care a condus Tunisia cu mână de fier timp de 23 de ani, nu se află pe banca acuzaţilor, spre nemulţumirea tunisienilor iar o eventuală condamnare – care poate fi între 5 şi 20 de ani de închisoare – riscă să fie simbolică. Zine El Abidine Ben Ali, 74 de ani, a fost părăsit de armată şi silit să fugă din ţară la 14 ianuarie, după mai bine de o lună de revoltă populară soldată cu sute de morţi. Împreună cu soţia sa, Leila Trabelsi, şi o avere considerabilă, Ben Ali s-a refugiat într-un somptuos palat din Arabia Saudită şi autorităţile de la Riad nu au răspuns cererii Tunisului de extrădare a fostului său om-forte.

Autorităţile tunisiene continuă operaţiunile de stabilire a inventarului exact al bunurilor acumulate de familia ex-preşedintelui şi a soţiei acestuia, care au jefuit economia Tunisiei după bunul lor plac. Preşedintele comisiei naţionale însărcinate cu confiscarea bunurilor, judecătorul Mohamed Adel Ben Ismail, a estimat că volumul acestora reprezintă „un sfert din volumul economiei naţionale”.

Un şir de procese

Procesul declanşat ieri la Tunis face parte dintr-o serie lungă de acţiuni judiciare intentate fostului dictator, iar în acest prim proces, considerat „istoric” de media tunisiană, Ben Ali şi soţia sa, Leila Trabelsi, sunt acuzaţi de două afaceri. Prima priveşte fostul cuplu prezidenţial şi se referă la descoperirea într-un palat din Sidi Bousaid a unei cantităţi impresionante de bani şi bijuterii. A doua îl vizează doar pe Ben Ali şi se bazează pe descoperirea de droguri şi arme în palatul prezidenţial din Carthagena. Din palatul din regatul saudit unde locuieşte acum, fostul dictator tunisian a negat toate acuzaţiile.

Însă ulterior, justiţia militară tunisiană va instrui alte dosare contra lui Ben Ali şi membrilor anturajului său, de această dată legate de acuzaţii mult mai grave – omucidere, tortură şi spălare de bani, pentru care mulţi dintre cei vizaţi riscă pedeapsa cu moartea. Un total de 182 de dosare.

Jefuirea Tunisiei

Fostul cuplu prezidenţial tunisian a acumulat, potrivit revistei americane Forbes, o avere estimată la 5 miliarde dolari din „afaceri” făcute pe seama economiei Tunisiei. Toate firmele particulare erau victimele corupţiei lui Ben Ali, arată analişti şi media care precizează că cei doi şi-au pus averea la adăpost şi au lichidat conturile când revoluţia tunisiană a început să se extindă.

Bănci, transporturi, imobiliare, turism, agricultură, agroalimentare, telecomunicaţii, maritime, toate domeniile economiei ţării erau câmpul de acţiune al soţilor Ben Ali, care, pentru a se impune recalcitranţilor nu au ezitat să folosească racketul, intimidările, ameninţările. Nu le-a scăpat nici un sector, nici o tranzacţie cu un grup străin, nici un teren bun. Soţia preşedintelui, Leila Trabelsi, în fruntea familiei ei, devenită un adevărat clan mafiot în jurul preşedintelui, a pus mâna pe Tunisia, devenind proprietară de hoteluri, ferme, bănci, companii aeriene etc.

Cele mai citite

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă