Klaus Iohannis nu este nici președintele albumului de fotografii cu liderii mondiali, nici al doamnei Iohannis și nici al ceremoniilor televizate și, cu siguranță, nu este propriul său președinte. Este președintele României, o țară supusă unui atac sălbatic de către mafia pesedistă asistată cu simpatie de o opoziție falimentară moral, unde societatea se destramă sub presiunea abuzurilor statului și a corupției. Și, cu toate acestea, Iohannis se comportă ca și cum persoana și imaginea sa ar fi cele mai importante lucruri din lume. Nu sunt.
Să presupunem că ar exista o legătură mai strânsă decât ar trebui între Klaus Iohannis și șefii companiei austriece Schweighofer Holzindustrie și că poate – și trebuie insistat asupra lui „poate“, –, președintele le-ar fi arătat mai multă simpatie decât s-ar fi cuvenit. Dar de aici până la a-l acuza pe Iohannis mai mult sau mai puțin deschis că servește interesele Austriei sau Germaniei în dauna intereselor României, așa cum a făcut în mod dizgrațios ministra Grațiela de la Mediu, este însă cale lungă și Ponta, dacă ar fi avut vreun dram de decență și bun-simț, i-ar fi cerut madamei să plece. Dar Ponta nu este decent, iar pentru el bunul-simț este la fel de străin ca munții cețoși ai Scoției. Dimpotrivă, Ponta a plusat pe aceste insinuări, ceea ce reprezintă un indiciu suficient de bun că toată campania aceasta cu „Iohannis, omul cu drujba care riscă să-și piardă slujba“ este o gogoriță marca Sebastian Ghiță, chit că ea a fost lansată de B1 TV (sau poate tocmai pentru că a fost lansată de B1 TV, dar nu vrem să speculăm). Numai la televiziunea lui Ghiță se lansau enormități de felul acesta, omul părând a fi un adept al principiului că minciuna trebuie să fie enormă, colosală (Grosse Lüge) chiar, ca să aibă impact la mase. Dacă îi excludem pe membrii curentului „Uniți Salvăm“, cărora pare să le fie suficient să li se aprindă un beculeț verde ca să coboare în stradă, nu poți să nu te întrebi cum a ajuns Iohannis peste noapte „omul cu drujba“, primul țapinar al țării. 25 de ani de jaf sistematizat al pădurilor și la asta se rezumă tot? Iohannis e de vină?
Guvernările postcomuniste, cu pesediștii în frunte, urmați umil de opoziție în defrișarea a sute de mii de hectare în mod ilegal, toți în coaliție cu UDMR, se șterg cu buretele propagandei și tot ce rămâne este imaginea unui Iohannis cu drujba picurând de seva pădurii române?
Nu-i de mirare că președintele și-a ieșit din țâțâni și-l amenință public pe Ponta cu „cremenalul“. Oricine ar fi reacționat la fel în fața unei asemenea minciuni monstruoase. Problema lui Iohannis nu este însă că a reacționat public la această nedreptate evidentă, problema lui este că reacționează prompt NUMAI la acest gen de nedreptăți. Cele care îl privesc personal. Ne-a surprins oarecum neplăcut faptul că Iohannis a hotărât, și încă intempestiv, să participe la dezbaterile prezidențiale din campanie NUMAI DUPĂ ce campania lui Ponta l-a acuzat de lașitate.
Problema nu era însă să demonstreze cât e el de bărbat, ci cât este de potrivit pentru funcția de președinte. Ceva din campania televizată a lui Iohannis a lăsat impresia că pentru el era o afacere în primul rând personală.
La fel, acum. Nu poți să taci indiferent zile în șir când PSD a declanșat al n-lea jihad împotriva Justiției, iar Guvernul Ponta este în plină orgie împotriva cetățeanului autonom și să reacționezi doar într-un târziu,într-o scurtă declarație de presă în care le-ai îngrămădit pe toate, după ce reprezentantul guvernului Statelor Unite la București s-a dus la Parlament, și, în schimb, să fi ferm și prompt atunci când e vorba de tine însuți și de credibilitatea ta. Credibilitatea președintelui este importantă, nimic de zis, dar mai importantă este credibilitatea țării și, din acest punct de vedere, datoria ta este s-o aperi mai întâi pe cea din urmă și abia apoi să te îngrijești de cea dintâi. Defrișările sunt importante și grave, dar nu poți să nu te întrebi de ce convoacă președintele CSAT-ul pentru defrișări și nu l-a convocat, bunăoară, pentru a dezbate orice altceva, de la atacurile susținute la statul de drept la situația din sănătate. Din acest punct de vedere, se pare că am ales un președinte defect, care crede că întreaga afacere a președinției este despre el însuși, și nu despre îndatoririle – multe – care i-au fost puse în sarcină pe 16 noiembrie.
Un ego supradimensionat (și cam atât) a avut și Emil Constantinescu și orice președinte este liber să eșueze pe mâna proprie, dar parcă la nici unul dintre președinții anteriori nu s-a văzut o atenție mai mare pentru propria imagine combinată cu o cvasiindiferență față de problemele „la zi“, oricât de însemnate, față de care prima reacție a lui Iohannis a fost să ia o distanță care în realitate nu există. Probele că Iohannis nu este conectat la problemele guvernării sunt numeroase, dar două sar în ochi. Resurgența publică a lui Victor Ponta și faptul că a fost nevoie, în mai puțin de zece zile, de vizita la Parlament a ambasadorilor celor mai importanți parteneri ai României pentru a da un mesaj de apărare a statului de drept care ar fi trebuit să vină în primul rând de la Președinție. Or, oricât de admirabil este efor-tul prietenilor din America, Ma-rea Britanie, Germania și Olanda, o țară nu se guvernează prin intermediul ambasadorilor altora. Dacă ți-ai face treaba, n-ar fi nevoie de astfel de intervenții.
