După ce a câştigat războiul, premierul britanic Winston Churchill a pierdut alegerile parlamnentare, fiindcă n-a ştiut să-şi convingă alegătorii că agenda lui de priorităţi era similară cu a locuitorilor din Epping, unde precedenta sa majoritate de 20.000 de voturi s-a redus la 3000. „Am câştigat cursa, dar acum uite că m-au scos de pe pistă”, ar fi spus Churchill după ce a pierdut alegerile parlamentare din 1945, deşi în perioada războiului a avut o susţinere serioasă din partea populaţiei.
Englezii au crezut în 1945 că un mare lider care i-a trecut cu bine prin război nu va ştii ce să facă în vreme de pace, iar programul lui Churchill nu i-a convins. Votul uninominal l-a scos atunci din joc, dar l-a readus înapoi la momentul potrivit.
Principalul avantaj al sistemului uninominal este transparenţa: candidatul nu se ascunde în spatele unei liste, care se face la partid pe criterii necunoscute, în funcţie de clanuri sau clienţi, iar oamenii îl pot vedea cum aleargă în cursă, ce instrumente foloseşte, ce program are, cum şi-l poate argumenta şi dacă are sau nu răbdare să bată la fiecare uşă din colegiul său. Marele dezavantaj al acestui sistem este că vor candida cu şanse reale doar cei care au suficienţi bani să-şi poată organiza o campanie electorală coerentă, iar partidele fără strucuturi solide în teriotiru vor fi în dezavantaj. Din acest punct de vedere, în România marele perdant al aplicării uninominalului ar putea fi Partidul Naţional Liberal. Căderea PDL era anunţată încă de anul trecut şi indiferent de sistemul de vot aplicat, democrat-liberalii îşi vor continua prăbuşirea, din ce în ce mai accentuată dacă vor continua să defileze cu aceleaşi figuri uzate, fără cote în sondaje, compromise: Roberta Anastase, Ioan Oltean, Elena Udrea.
Dacă-şi va schimba faţa şi nu va mai alege trenul minat care să-i ducă spre destinaţie, PDL are şanse să-şi revină pe termen mediu, chiar în cadrul unui sistem majoritar, fiindcă spre deosebire de PNL, structura teritorială a democrat-liberalilor este mult mai largă şi mai solidă, în ciuda trădărilor trecute şi viitoare.
În schimb Crin Antonescu a mizat riscant pe sistemul uninominal, fiindcă PNL a fost până acum un partid al elitelor, cu o susţinere în jur de 20 la sută, provenită din partea unui electorat distribuit relativ omogen pe terioriul ţării. De fapt liberalii au în acest moment primari în şase municii mari şi deţin patru preşedinţi de Consilii Judeţene plus Caraş Severin furat cu tot cu Sorin Frunzăverde de la PDL. Sociologul Mircea Kivu estima într-un articol apărut acum zece zile în România liberă („Majoritarul pur o ameninţare la adresa democraţiei”) că PNL ar putea „spera” prin aplicarea sistemului uninominal la circa 10% din totalul mandatelor, „în varianta cea mai optimistă”.
Sistemul uninominal este favorabil partidelor cu structuri organizatorice largi şi bine puse la punct cum este PSD şi chiar PDL, dacă nu dezertează nucleul dur al partidului. Liberalii ar fi fost mai avantajaţi de sistemul proporţional sau de o variantă mixtă, probabil mult mai utilă României: în care Senatul să devină o cameră a regiunilor şi să fie ales uninominal, iar Camera Deputaţior să fie aleasă pe sistemul listelor de partid, care a funcţionat în România până la alegerile din 2004.
Liberalii s-au lăsat învăluiţi de farmecul excesiv al USL şi au crezut că vor creşte odată cu această alianţă, fără să facă prea multe eforturi sau calcule de viitor. Mircea Kivu dă însă un exemplu emblematic al felului în care se produc distorsiuni în sistemul uninominal: în 1983 în Marea Britanie, Partidul Conservator a obţinut 42,4% din voturi, Partidul Laburist 27,6%, iar Alianţa Democrat-Liberală 25,4 %. La nivelul mandatelor, însă, scorurile s-au modificat semnificativ mai ales datorită puterii teritoriale a acestor partide, astfel că Partidul Conservator a primit 62,5 % din mandat, Laburiştii 32,9 %, iar democrat-liberalii 3,6%.
Crin Antonescu pare mulţumit de o victorie pe termen scurt, bazându-se pe faptul că USL îl va face preşedintele Romaniei, dar nu ştie, cel puţin deocamdată câte fotolii ar putea obţine PNL după varianta sistemului uninominal. Liberalii au negociat cu PSD nu o paritate a mandatelor, ci una a candidaturilor, lăsându-se păcăliţi de oamenii lui Victor Ponta, mult mai experimentaţi în aranjamente mai mult sau mai puţin subterane. Altfel spus PNL şi PSD vor avea un numar egal de candidaţi la alegrile din toamnă, dar PSD va câştiga treisferturi din mandatele USL sau chiar mai mult, fiindcă spre deosebire de liberali, baronii social-democraţi ştiu cum să utilizeze resursele şi influenţa.
Crin Antonescu îşi sacrifică partidul prin acceptarea uninominalului care i-ar putea aduce PNL în jur de 10% din mandate, nu de dragul stabilităţii politice care s-ar putea obţine în România datorită acestui sistem de vot, ci cu speranţa că USL chiar îl va ajuta să devină preşedinte. Liderului PNL nu i-a făcut nimeni ecuaţia eşecului pe toată linia prin care liberalii şi-ar putea pierde din pondere, iar pe termen lung vor avea probleme majore de reprezentare, fără ca în schimb să primească mult râvnitul fotoliu de la Cotroceni, pe care PSD e dispus să-l cedeze doar în discuţiile de salon, dar niciodată pe terenul de luptă.
