Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a declanşat, marţi, o anchetă în cazul unui autoturism de Poliţie găsit în flăcări în faţa sediului unui post comunal, transmite Mediafax.
Potrivit informaţiilor oferite de IPJ Vaslui, autoturismul de Poliţie a fost observat în flăcări, în noaptea de luni spre marţi, de către un şofer aflat în trafic şi care a trecut în acel moment prin apropierea postului comunal de Poliţie Roşieşti.
Alertat, conducătorul auto a oprit în dreptul unui bar din sat şi i-a anunţat pe localnici despre incendiul pe care l-a observat. Oamenii i-au sunat pe poliţiştii din sat, iar unul dintre ei, care locuieşte chiar în imediata vecinătate a postului de Poliţie, a ieşit din casă şi, cu ajutorul unui stingător, a reuşit să stingă incendiul izbucnit la maşina de serviciu.
„În cursul zilei de astăzi (marţi – n.r.), la postul de Poliţie din Roşieşti, s-au deplasat colegi ai Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui şi ai Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Bârlad, care au declanşat o anchetă în acest caz. Totodată, un expert independent se va pronunţa asupra cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incendiul. În funcţie de toate aceste concluzii, se va stabili dacă în cauză se pun în evidenţă elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere”, a declarat, marţi, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.