17.4 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialAutonomia Mechel, salvarea angajaţilor

Autonomia Mechel, salvarea angajaţilor

Sindicatul combinatului Mechel Câmpia Turzii a înaintat conducerii un plan, pentru ca cei 799 de angajaţi ameninţaţi cu punerea pe liber în luna iunie să nu fie concediaţi. Conform poziţiei acestuia, singura metodă de salvare a unităţii de la Câmpia Turzii o reprezintă autonomia de funcţionare pentru rentabilizare şi redresare. De asemenea, membrii sindicatului consideră că nu există nici o garanţie că, odată concediaţi cei 799 de oameni, combinatul va funcţiona perfect în viitor.

 

Concedierea nu rezolvă nimic

„În intenţia de a efectua concedieri colective, aţi prezentat doar măsurile care vizează restructurarea personalului şi nu faceţi referire la soluţiile economice de redresare şi îmbunătăţire a activităţii de producţie. Considerăm că singura cale de rentabilizare şi redresare este autonomia de funcţionare a societăţii, achiziţia de ţaglă (n.r.-semifabricat de oţel, din care se laminează bare sau sârme) la preţul pieţei şi vânzarea produselor prin agenţii noştri, aceasta până nu este prea târziu. La volumul de producţie şi de organizare a societăţii este imposibil a funcţiona în condiţiile disponibilizării a 800 de angajaţi, aprecierea noastră fiind că organigrama rezultată în urma reducerii acestor posturi nu poate asigura o funcţionare normală a întreprinderii în condiţii de siguranţă”, potrivit unui comunicat al sindicatului Mechel Câmpia Turzii, adresat conducerii combinatului.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Alertă la FCSB! Ngezana s-a accidentat și va lipsi o lună

Fundașul central al echipei FCSB, Siyabonga Ngezana, va fi indisponibil pentru o perioadă mai lungă din cauza unei accidentări suferite la antrenament, cu posibilitatea...

Sergio Ramos, aproape de un transfer surpiză! Ce echipă îl dorește pe spaniol

Sergio Ramos, celebrul fundaș spaniol, se află aproape de a semna un contract cu AEK Atena, după ce a rămas liber de contract la...

Directorul de școală, demis când vrea primarul

Conform noului Regulament-Cadru, primarul și Consiliul local pot propune demiterea unui director de școală Începând cu anul școlar 2024-2025, directorii de școli pot fi demiși...
Ultima oră
Pe aceeași temă