3.9 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialAutoare de bestseller: "Meseria de scriitoare merge foarte bine cu cea de...

Autoare de bestseller: „Meseria de scriitoare merge foarte bine cu cea de mamă”

Romanul de debut al australiencei Rebecca James, „Adevărul despre fete”, a creat un adevărat fenomen mondial, comparabil cu cel generat de Stephenie Meyer sau J.K. Rowling.

Rebecca James era o femeie obişnuită din Australia, cu patru copii şi o viaţă liniştită de familie. Până într-o zi, când a decis să scrie un roman, care a propulsat-o în topul pieţei internaţio-nale de carte, fiind tradusă în 38 de ţări, printre care şi România.

Ai o poveste de viaţă uluitoare. Cu joburi atât de diferite – chelneriţă, profesoară în Indonezia şi Japonia, dispecer de taxi în Londra -, te consideri o persoană „aventuroasă”?

R.J.: Cred că eram destul de aventuroasă pe la 20 de ani, dar acum am 40, am patru fii şi nu mă mai simt deloc aventuroasă. De fapt, ca să fiu sinceră, adesea mă simt chinuită de griji şi frici. Cred că, până la un punct, ţine de natura maternităţii – vrei să-ţi protejezi copiii mai mult decât să fii tu însăţi protejată. Probabil că atunci când voi fi mai bătrână şi când copiii mei vor fi deja mari, o să-mi recapăt spiritul de aventură. Între timp, îmi rămâne scrisul.

S-ar putea spune că, în toţi aceşti ani, ţi-ai căutat adevărata identitate? Ai găsit-o?

R.J.: Nu sunt sigură că am găsit-o. De fapt, nici nu ştiu dacă există cu adevărat un răspuns clar la această întrebare. Presupun că fiecare dintre noi poate avea numeroase „identităţi”, dar cred că faptele şi comportamentul nostru ne definesc mai mult sau mai puţin. Mi se pare ciudat să te gândeşti la „identitate” ca la un fel de obiect concret pe care să-l cauţi şi, eventual, să-l şi găseşti, pentru că până şi în timpul acestei căutări te schimbi neîncetat, inventându-ţi propria identitate, evoluând şi modificându-te mereu, devenind ceea ce eşti, devenind tu însuţi. Sunt sigură că identitatea mea de călător de pe vremea când aveam 20 de ani e diferită de identitatea mea de acum, cu toate că identitatea mea din prezent o conţine şi pe aceea a fetei aventuroase de la 20 de ani. Totul e foarte complicat şi existenţial(ist) şi sunt sigură că deja ţi-am produs o durere de cap de toată frumuseţea cu răspunsul meu întortocheat.

După ce ai devenit mamă, ai hotărât să scrii şi un roman. Când ai mai găsit timp şi energie pentru scris?

R.J.: Venirea pe lume a copiilor mi-a îmbogăţit cu adevărat experienţa de viaţă: am simţit toată acea dragoste uriaşă pe care o simte o mamă pentru copiii ei. E un sentiment cumva înspăimântător şi epuizant şi eliberator, toate acestea la un loc. Aşa că, deşi eram obosită şi foarte ocupată, am început să cântăresc viaţa cu alţi ochi, a fost ca şi cum mi s-a revelat o nouă dimensiune a lumii, iar acest lucru mai curând mi-a stimulat creativitatea decât să o îngroape. De asemenea, doar că într-un sens mai practic, faptul că aveam copii mici, care mă solicitau foarte mult, m-a făcut să-mi doresc foarte mult să am şi ceva timp doar pentru mine, să am un fel de debuşeu creativ şi emoţional. Şi scrisul mi-a oferit această libertate.

„Scriu în intervalul în care copiii sunt la şcoală”

După succesul cu „Adevărul despre fete”, cum ai mai găsit timp să fii şi mamă, şi soţie?

R.J.: Anul trecut, „Adevărul despre fete” a fost publicat în mai multe ţări, foarte multe de fapt. A fost un an foarte neobişnuit şi foarte greu, într-adevăr. Soţul meu şi-a luat concediu un an de zile ca să poată avea el grijă mai mult de copii. Asta de fapt mi-a dat posibilitatea să-mi onorez obligaţiile faţă de editorii mei în termeni de promovare şi turnee. Am traversat oceanul de două ori – lucru care, atunci când locuieşti în Australia, înseamnă un efort considerabil -, dar, deşi mi-a plăcut să călătoresc şi să lucrez pentru promovarea romanului meu, mi-a fost îngrozitor de dor de soţul şi de copiii mei.

Ai devenit o autoare de succes, ce urmează mai departe?

R.J.: În acest moment lucrez la următoarea mea carte, care e tot un thriller psihologic. Scriu în intervalul în care copiii mei sunt la şcoală şi apoi, după-amiază, când ei se întorc acasă, trec la lucrurile obişnuite din orice familie: gătesc, îi ajut pe copii la teme etc. Am o viaţă frumoasă şi sunt foarte fericită. Se pare că meseria de scriitoare merge foarte bine cu aceea de mamă.

Florina Pirjol
Florina Pirjol
Florina Pirjol - critic literar
Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Nicușor Dan explică de ce a ales să poarte cravată când și-a anunțat candidatura la președinție

Nicușor Dan a declarat marți seara că a decis să poarte cravată în mod intenționat, pentru că așa este „identificat” ca președinte. Întrebat, marți seara,...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă