Cunoscutul critic de arta Aurelia Mocanu isi dedica intregul an 2006, intelegand prin aceasta toate eforturile sale critice, jurnalistice si curatoriale, unui demers cu aura de pionierat in campul expozitional romanesc. Este vorba de „anchetarea” asa-numitei generatii de artisti plastici '96, avand aceasta statut de excelenta datorita faptului ca sunt primii studenti admisi la Universitate dupa schimbarea de regim, in tulburele an 1990. Momentul este aniversar, fiindca in 2006 se implinesc zece ani de la absolvire, iar subiectilor le sunt urmarite traiectoriile – atat in cei sase ani de facultate, cat si in deceniul care a trecut de atunci, primul deceniu de afirmare creatoare libera a primei promotii postrevolutionare. Este un demers pluridisciplinar, dupa cum se va vedea; in egala masura subiectul este privit din punct de vedere artistic, sociologic, psihologic, rezultand in cele din urma un interesant studiu de istorie a mentalitatilor recente, care ridica intrebari cu bataie lunga in diverse zone ale spatiului artistic, cultural, in sens larg.
Proiectul Aureliei Mocanu, inceput din primele luni ale anului si care se va incheia in iarna, contine cateva momente principale. Expozitia rezultata, care va fi vernisata la Palatul Mogosoaia duminica, 13 august, la ora 18, se intentioneaza a contine lucrari, vechi si noi, ale 40 de artisti dintre cei vizati, cei care au raspuns pana la urma favorabil initiativei curatoarei. CD-ul multimedia editat pentru acest eveniment (realizat impreuna cu partenerii: Centrul Cultural Mogosoaia, Fundatia Arte e Arta, Square Media, Nemtoi Gallery, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti) contine lucrarile, in format digital, trimise de artisti, CV-urile autorilor, transcrierea discutiilor purtate de subiecti de-a lungul unei serii de emisiuni la Radio Bucuresti, dosarul de presa al evenimentului. Catalogul care va fi editat, prin aportul integral al firmei Square Media (prin intermediul lui Eugen Vasile, unul dintre participanti, care a oferit gratuit serviciile de ordin tehnic), se va concentra asupra evenimentului expozitional, prezentand intr-un mod elegant lucrarile care vor fi expuse si pe autorii lor. In toamna, se intentioneaza organizarea unei licitatii cu aceste lucrari, la Galeria Pogany, de catre Pavel Susara, artistii fiind supusi astfel unui ciclu curatorial complet, rezultand o cota de piata a fiecaruia.
Zgambau, la 50 de ani
Care sunt premierele legate de aceasta generatie de studenti si absolventi? Dupa experienta traumatizanta a sustinerii a nenumarate examene de admitere (pana in '90 nu erau decat trei locuri la fiecare sectie, asa ca multi au devenit „de meserie candidati”, sustinand chiar peste 10 admiteri; in paralel, erau executate munci grele, cum ar fi pe santierul Casei Poporului, pentru a strange banii necesari costisitoarelor meditatii), ei s-au trezit protagonistii schimbarii masive de sistem, ai unui veritabil soc, clivaj, ceea ce o face pe Aurelia Mocanu sa-i defineasca drept o generatie-ecluza: barajul s-a deschis, iar „suvoiul” revarsat i-a purtat pe fiecare cum a vrut, fiind greu sa se vorbeasca de un profil unitar al grupului, nici artistic, nici uman. Au fost primii studenti cu studii lungi, de sase ani, ca in perioada interbelica (acum s-a trecut la sistemul 3+2); primii cu profesori invitati, din tara si strainatate (exista si eventualul subiect al artistilor care si-au facut debutul ca profesori tot in acel an: Neculai Paduraru, Nicolae Alexi, Mihai Manescu, Ho-rea Pastina, Stefan Caltia, Mihai Buculei, Vladimir Zamfirescu si altii); au beneficiat de burse in strainatate, mult mai usor decat acum, de un contact brutal cu ordinatorul; sunt anii in care a aparut arta de strada si alte fenomene dezvoltate ulterior. Pe de alta parte, in acel intunecat an 1990, viitorii artisti au trait pe viu, din punct de vedere uman, evenimentele istorice ale Pietei Universitatii si ale mineriadelor iliesciene; luna de pregatiri, de simulare (examenul s-a dat in septembrie), i-a surprins chiar in timpul sangeroasei represiuni. Nu prea erau timpuri pentru studiu! S-au dezvoltat, prin urmare, spirite revolutionare, ca pe atunci celebrul Constantin Zgambau, provenit din zona de eticism maxim a Hunedoarei. Acum om la 50 de ani, el a fost felicitat la reintalnirea dupa 10 ani cu fostii colegi, pentru ca, prin efortul lui sindical de atunci, Universitatea de Arte are si acum camine studentesti!
De la Cozo la Gorzo
Aurelia Mocanu insista pe o paralela istorica: generatia de studenti 1990-1996 i se pare similara generatiei intrate in maturitate in Decembrie 1918 (din nou decembrie!), ajunsa la constiinta de sine intr-o ideala Romanie Mare, intr-o tara cu totul noua, aparent cu posibilitati de dezvoltare nesfarsite. Ideea consuna cu celebra afirmatie a lui Mircea Eliade, lider al „generatiei '27”, pe care o defineste drept prima generatie libera de servituti istorico-politice. Criticul Aurelia Mocanu insa crede ca generatia postcomunista a suferit de un „sindrom de hiperlibertate”.
Diferenta minima intre deceniul postrevolutionar si, sa zicem, generatia de absolventi 2000 (subiect al unei eventuale anchete peste 4 ani) i se pare Aureliei Mocanu rezumata de cea dintre Cosmin Paulescu, alias Cozo, unul dintre cei mai radicali experimentatori ai promotiei sale, si Dumitru Gorzo, actualul autor al unor expozitii controversate, evenimente in ordinea provocarii. Daca contestarea intreprinsa de Cozo mai avea inca o poetica, de tipul folkismului de pilda, demersul lui Gorzo i se pare Aureliei Mocanu mai dur, insa mai sec, chiar pornografic cateodata, dar marketat intr-un mod imbatabil, care lipsea artistilor anteriori. De la Cozo la Gorzo, un intreg deceniu de arta contemporana romaneasca, cu schimbari majore, carora multi dintre absolventii de acum zece ani nu au stiut, sau nu au putut, sa le faca fata.
Lumina ecranului sau lumina candelei
Ceea ce a determinat-o pe curatoare sa initieze proiectul a fost necesitatea unei priviri in urma, a unui bilant, pentru ca, in vremea noastra, „timpul se grabeste”, iar schimbarile devin nedigerabile. Lotul rezultat este reprezentativ, atat pentru destinele individuale, cat si pentru destinul colectiv, de generatie. Bineinteles ca s-a dorit realizarea unei expozitii nationale, cu participanti din toate cele trei centre universitare existente in 1990 (Bucuresti, Cluj si Iasi), dar dificultatile birocratice extreme intampinate au determinat restrangerea subiectului la Universitatea de Arte bucuresteana. A fost insa extrem de dificil, chiar si cu cei ramasi aici. S-ar putea scrie o poveste paralela, cu piedicile si greutatile intampinate si inlaturate pe rand. Dupa eforturi prelungite si costuri imense pe facturile telefonului mobil, numaratoarea se prezinta astfel: dintre cei 120 de absolventi identificati, au putut fi contactate 80 de nume; se prezinta la apelul expozitional doar 40, cu rezerva ca toti acestia sa-si aduca lucrarile in timp util pentru expozitia de la Mogosoaia.
Absolventii „pe caprarii”
Sa incercam o impartire „pe caprarii” a absolventilor din 1996, extrem de diversi ca traiectorie in deceniul ulterior, asa cum rezulta din investigatiile Aureliei Mocanu si din „chestionarele” completate de cei care au fost receptivi la idee. Ce s-a intamplat cu cei de negasit, „unde sunt cei care nu mai sunt”? O duzina au plecat din tara fara urma sau au fost gasiti insa pentru un simplu telefon – Sorin Ienulescu este taximetrist la Londra, Sergiu Mitran, un „fante” al grupului, a fost gasit la Cannes, dar doar pentru un raspuns amabil la telefon. Plecate cu cariera sunt Raluca Ilaria Demetrescu si Elena Copuzeanu, ambele co-curatoare ale expozitiei. Un alt grup masiv au fost primii studenti basarabeni, carora li s-au oferit facilitati uriase in primii ani de dupa Revolutie. Risipiti cine stie pe unde, mare parte din acestia alimenteaza industria internationala de copii. Cele doua alternative majore de existenta materiala sunt restaurarea sau publicitatea, care inghit cele mai multe dintre existentele „scanate” de realizatoarea proiectului. Situatia antipodica este descrisa de Aurelia Mocanu prin opozitii jucause, precum: Occident/Orient, calculator/arta canonica, monitor/icoana, lumina ecranului vs. lumina candelei, ambele aducatoare de subzistenta materiala. Multi dintre ei au devenit cadre didactice universitare, fiind angrenati in invatamant odata cu terminarea studiilor. Totusi, criticul ii considera o generatie „subantrenata profesional”, doar circa 25 avand activitate artistica reala in prezent si putand sa ofere imediat un portofoliu artistic (printre „vedete”: Robert Vraciu – autor a cinci expozitii pana in prezent, graficienele Mihaela Schiopu si Carmen Apetrei, Bogdan Vladuta).
Sunt numarate si cateva cazuri tragice, de destine frante sau intrerupte: graficianul Valentin Muntianu a decedat in 1997 la doar 30 de ani, un alt artist, Ioan Mihailescu, a murit in urma unui accident stupid. Altii sunt prizonieri ai unor maladii grave sau ai unor afectiuni psihice.
