6.4 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialAur pentru biatlonista Luminiţa Pişcoran, la Campionatele Europene

Aur pentru biatlonista Luminiţa Pişcoran, la Campionatele Europene

Luminiţa Pişcoran a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene de biatlon, desfășurate la Otepaa (Estonia), în proba individuală de 15 kilometri.

Pişcoran, în vârstă de 26 de ani, locul 69 în clasamentul Cupei Mondiale în acest sezon, cu 13 puncte, a terminat cei 15 kilometri de alergare şi tragere în 46 de minute, 15 secunde şi 7 zecimi. Însă, din cauza celor cinci ţinte ratate, una la prima tragere (în poziţia culcat), trei la cea de a doua (în picioare) şi una la cea de a treia (culcat), ea a avut un timp total de 51 de minute, 15 secunde şi 7 zecimi, deoarece în această probă ratarea unui foc echivalează cu un minut de penalizare, conform Mediafax.

Pişcoran a fost urmată în clasament de austriaca Christina Rieder, la 20 de secunde şi şase zecimi, care a avut doar trei focuri ratate, şi rusoaica Ekaterina Iurlova, la 47 de secunde şi 5 zecimi, care a ratat de şapte ori ţinta.

Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 29, cu opt focuri ratate, la 4 minute, 39 de secunde şi trei zecimi de Pişcoran.

La această ediţie a Campionatelor Europene nu participă niciuna dintre sportivele aflate în primele 30 de locuri ale clasamentului general al Cupei Mondiale, precum finlandeza Kaisa Makarainen, ocupanta primei poziţii, bielorusa Daria Domraceva, locul 2, sau ucraineanca Vali Semerenko, aflată pe locul trei în ierarhia mondială.

Cele mai citite

După șapte alegeri legislative în trei ani și jumătate, Bulgaria are o nouă coaliție guvernamentală

Parlamentul bulgar a aprobat joi fragila coaliție guvernamentală născută dintr-un compromis dificil între conservatori și alte formațiuni, printre care socialiștii, pentru a încerca să...

Călin Georgescu a mințit în legătură cu invitația la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Cum s-a aflat acest lucru

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, dezminte afirmațiile lui Călin Georgescu care a declarat că a fost invitat la ceremonia de...

Kelemen Hunor: Reforma administrativ-teritorială nu se poate face din pix, fără voința comunităților

Liderul UDMR a insistat asupra necesității organizării unui referendum local, înaintea oricărei modificări administrative Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că o reformă administrativ-teritorială în...
Ultima oră
Pe aceeași temă