9.2 C
București
vineri, 1 martie 2024
AcasăSpecialAugustin Zegrean: Dacă hotărârea data de Senat în cazul Șova este neconstituțională,...

Augustin Zegrean: Dacă hotărârea data de Senat în cazul Șova este neconstituțională, se reia votul

€‹Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că votul pentru încuviințarea arestării senatorului Dan Sova ar trebui reluat dacă hotărârea publicată de Senat privind votul dat în 25 martie este neconstituțională, informează Mediafax.

Citește și: UPDATE: Senatorii juriști trimit la Biroul Permanent cererea privind arestarea lui Șova: NU s-au întrunit condițiile pentru arestarea preventivă

“Dacă am zice că e neconstituţional, cred că (Parlamentul – n.red.) ar trebui să adopte altă hotărâre, dacă aia nu e bună. Dacă va fi declarată ne-bună va trebui dată alta, nu? (…) Ar trebui să rejudece cererea aceea, mă gandesc. Altfel cum? Până acum, hotărârile Parlamentului care au fost declarate neconstituţionale au fost refăcute, s-au luat alte hotărâri. Se reia totul de la capăt. Voi aţi vrea să vă spun acum aşa: dacă vine la noi dosarul acela (contestaţia formulată de PNL – n.red.) şi admitem, îl arestează pe Şova. Nu pot să vă spun aşa ceva, pentru că nici nu-i adevărat. Deci se reia votul, se face altă hotărâre”, a explicat judecătorul Augustin Zegrean.

Hotărârea care prezintă votul Senatului în cazul parlamentarului Dan Sova, redactată de Senat la solicitarea Curții Constituționale și semnată de președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial. 

Citește și: DNA cere acte suplimentare de la Senat, în cazul lui Dan Șova. Politicianul se plânge, iar șefii Senatului critică demersul procurorilor

Hotărârea are un singur articol și “constată că nu au fost întrunite condițiile cerute de art.24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și de art. 173 din Regulamentului Senatului, pentru a încuviință reținerea și  arestarea preventivă a domnului senator Sova Dan-Coman”. 

Proiectul de hotărâre al Senatului în cazul Dan Sova, redactat marți de către Comisia Juridică la cererea Biroul Permanent, a fost adoptat miercuri în același for și trimis la Monitorul Oficial.

Citește și: PNL va contesta, la Curtea Constituţională, hotărârea Senatului în cazul Şova

 Liberalul Cătălin Boboc, președinte al Comisie Juridice, a anunțat că PNL au deja scrisă contestația la Curtea Constituțională și o vor depune după ce hotarea este publicată în Monitorul Oficial. 

an Șova a scăpat de arest, în data de 25 marție, însă în Senat nu a fost întrunit cvorumul. În cazul senatorului, au fost înregistrate 79 de voturi “pentru”, 67 “împotrivă”, 5 abţineri.

Senatorul PSD este acuzat că a săvârșit trei infracțiuni de abuz în serviciu, privind atribuirea unor contracte ilegale la companiile energetice Turceni și Rovinari. Totodată, Dan Șova, urmărit penal din iulie 2014 în acest dosar, ar fi trimis la DNA, la sfârșitul lunii februarie, 11 procese verbale false, prin care încerca să se dezvinovățească de implicarea în încheierea celor trei contracte semnate cu complexele Turceni și Rovinari.

De asemenea, procurorii anticorupție mai arată că senatorul ar fi distrus toate hardurile calculatoarelor societății de avocați, în care se găseau convorbirile dintre avocați și cele două complexe energetice.

Cele mai citite

Un cunoscut club de fotbal din Italia își tranformă stadionul în parc solar

Udinese, cel mai „verde” club de fotbal din Italia şi al patrulea la nivel mondial, își continuă cursa spre atingerea obiectivului de zero emisii...

Navalnîi a fost înmormântat

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit la 16 februarie la vârsta de 47 de ani într-o închisoare din regiunea arctică rusă, a fost înmormântat...

El Comandante Florinel o salvează pe FCSB. Roș-albaștrii s-au impus la Voluntari

FCSB s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la FC Voluntari, grație „dublei” lui Florinel Coman, și a refăcut diferența de...
Ultima oră
Pe aceeași temă