Au fost distruse arhive cu evidenta retinutilor I

Ordin de utilizare a armamentului in 24 decembrie '89
n ziua de 24 decembrie 1989 s-au inregistrat cele mai multe victime atat din randul civililor, cat si al fortelor de ordine, nu doar in Bucuresti, ci si in alte orase importante din tara. In toata aceasta perioada plina de evenimente inca neclarificate, chemarea populatiei la lupta cu „teroristii” a fost facuta de cei care preluasera puterea, inclusiv Ion Iliescu. Suspect, in hora cu civilii „s-au prins” si cei care cu doar cateva zile in urma actionasera impotriva populatiei. Procurorii militari care desfasoara in prezent ancheta in dosarele revolutiei au apreciat ca este foarte probabil sa fi existat actiuni coordonate centralizat, nefiind deloc exclusa implicarea persoanelor care se instalasera la conducerea tarii dupa fuga lui Ceausescu.

Severitate si rapiditate pentru protejarea PCR

In ziua de 24 decembrie 1989, ora 17,31, pe frecventa de 167,750 MHz, destinata organelor de paza ale conducerii de partid (PCR), a fost difuzat urmatorul mesaj: „Va rog sa cititi cu atentie prevederile Decretului 367/'71, art. 36, lit. c, sa-l aplicati cu toata severitatea si cu toata rapiditatea, de executare urmand sa raportati nu la sol”. Radiotelegrafistul de la Centrul de Control al Radiocomunicatiilor din Bucuresti, str. Oltenitei nr. 103, care a interceptat mesajul a declarat procurorilor militari ca „nu a reusit sa identifice cui anume a fost adresat ordinul, deoarece cel care l-a primit, a lucrat pe o alta frecventa”. S-a stabilit insa ca cel care a dat ordinul respectiv se afla intr-un post fix (foarte probabil chiar in cladirea din Oltenitei nr. 103) deoarece semnalul era foarte puternic si curat, fara distorsiuni, specific numai statiilor amplasate in locuri fixe, cele mobile, in miscare, prezentand alte particularitati. Mentiunea „raportati nu la sol” se refera la faptul ca in cazul executarii ordinului nu se va raporta in scris, sau superiorului, ci tot prin intermediul undelor radio.
Decretul 367/'71 (privind regimul armelor, munitiilor si materialelor explozive), art. 36, lit. c, la care se face referire in text mentioneaza situatia in care se face uz de arma: „Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de arma, pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu sau a misiunilor militare, numai daca este absolut necesar si daca folosirea altor mijloace de impiedicare sau constrangere nu este posibila, pentru imobilizarea sau retinerea infractorilor care riposteaza sau incearca sa riposteze cu arma sau orice alte obiecte care pot pune in pericol viata ori integritatea corporala. In cazul de fata, „infractorii” impotriva carora trebuia utilizat armamentul nu puteau fi decat civilii din strada chemati de conducerea statului sa lupte cu „teroristii”.

„Masina a fost ciuruita… noi la fel”

Dan Statescu avea la revolutie 13 ani. La data de 23 decembrie '89 se afla la munte cu mama sa si cu o colega de scoala, intr-o tabara de schi. Toti s-au decis sa vina in Bucuresti in urma apelului conducerii statului catre populatie de a ajuta autoritatile. Cei trei se gandisera ca pot da o mana de ajutor ducand de mancare soldatilor si revolutionarilor. „Am plecat spre Bucuresti cu o masina "Lada" in care se aflau: pe locurile din fata – tatal si bunicul colegei, iar pe bancheta din spate – eu, sora (5 ani) si mama colegei mele, mama mea si colega mea. Am venit spre Bucuresti, prin Buftea. In Bucuresti am fost opriti de garzi patriotice, ne-au controlat, ne-au chestionat si ne-au indicat un drum despre care ne-au spus ca "e in regula si nu se trage". Nu am mers nici 100-200 metri si asupra masinii a inceput sa se traga in disperare. Am fost impuscati si noi. Am reusit sa sarim toti din masina si ne-am adapostit. Masina era ciuruita… noi la fel. Bunicul colegei era impuscat in plamani, colega in mana, eu in mana si in picior, mama mea in ambele picioare. Dupa aceea am auzit un strigat, un nume, s-a oprit focul. A venit imediat o "Dacie" alba si ne-a dus la spitalul Grivita, eu direct la sala de operatii, eram cel mai grav. Nu mai aveau sange si m-au mutat la chirurgie plastica. Nu mai stiu mare lucru, eram probabil in coma. M-am mai trezit cand m-au scapat pe jos, in lift, de pe targa…”.

Era la o suta de metri de locul unde ii fusese ucis tatal

In seara zilei de 23 spre 24 decembrie 1989, Vasile Giurcanu se afla in masina unui vecin, plecati amandoi in cautarea fiilor. „Nu stiu foarte exact, dar se pare ca in zona Drumul Taberei, in dreptul postei, nu s-au oprit la o somatie, dar este foarte probabil nici sa nu fi auzit sau vazut semnalul de oprire si s-a tras asupra masinii. Din cate am aflat, cei care au tras erau soldati. Culmea, eu eram in zona, poate la nici o suta de metri. Lumea din preajma vorbea ceva despre o persoana care a fost ucisa pentru ca nu ar fi oprit la o somatie. Abia a doua zi m-am dus spre locul respectiv. Vecinul nostru a fost ranit in picior, a supravietuit. Insa, pe trotuar l-am gasit pe tatal meu. Statuse toata noaptea aruncat pe trotuar. Nu mai imi aduc bine aminte toate amanuntele. Stiu ca tatal meu a fost impuscat cu 13 gloante. De unde stiu? Pai l-am luat de acolo, l-am dus acasa, l-am spalat si asta e… am vazut urmele de gloante. Nu s-a facut nici o autopsie. Cat despre ancheta sau sa mi se comunice ceva, mai nimic. La dosar e doar ce am declarat eu prin 1990, o declaratie data de mine si asta a fost tot. Am spus ce am auzit si eu de cand l-am gasit pe strada si pana l-am inmormantat. Nu m-a mai chemat nimeni, nu m-a mai intrebat nimeni nimic, nu am mai primit nici o citatie. Masina ciuruita a vecinului meu a fost schimbata, din cate am aflat statul i-ar fi dat alta noua. Altceva, repet, nu stiu nimic precis, nu stiu exact cine a tras, am aflat doar ca erau militari acolo care formau un cordon-filtru”, a declarat Catalin Giurcanu, 32 ani, fiul lui Vasile Giurcanu.

Arestat de o echipa mixta

In noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Aurelian Mitran credea ca a scapat, se intorcea de la manifestatia din Piata Universitatii. Insa in jurul orei 0,45, in dreptul sectiei 10 de politie a fost retinut de o echipa formata dintr-un plutonier major, un soldat, un civil si un membru al garzilor patriotice. Fara prea multe explicatii, Aurelian Mitran a fost luat la bataie, dus in interiorul sectiei de militie si apoi legat la ambele maini si prins de o masa pentru mai multa siguranta. „In scurt timp”, povesteste Mitran, „incaperea s-a umplut cu arestati. Nu mai era loc. Pe langa angajatii sectiei se mai aflau aici si numerosi soldati inarmati. Militienii de la aceasta sectie s-au purtat foarte urat cu cei arestati, batandu-i permanent si injurandu-i. Am fost imbarcati in dube si in jurul orei 3,45 am ajuns pe la o unitate militara de pe linia de centura, intre comuna Magurele si Jilava. Dupa ce am mai incasat o portie de bataie am fost inghesuiti intr-o incapere cu alti aproximativ 200 de retinuti. In jurul orei 5,15 am fost din nou imbarcati in dube si dusi la penitenciarul Jilava. Am fost inchis in celula 86, o celula cu 21 de paturi in care eram inghesuiti 65 de barbati. dimineata pe la ora 10 am primit vizita unei delegatii conduse de seful penitenciarelor, un anume colonel Borcan. Am primit cate o cana cu ceai si o felie de paine neagra. Ca un fel de recompensa, gardianul de pe hol oferea calmante celor care aveau nevoie. In jurul orei 14, ne-au imbarcat in dube si ne-au "descarcat" langa Gara CFR Progresul, in cartierul Giurgiului. M-am dus la sectia 10 sa-mi recuperez portofelul si documentele. Mi s-au restituit toate bunurile oprite, mai putin agenda de telefon”.

13 ani, 13 gloante, 26 de operatii

Dupa ce s-a tras asupra lui in plin, in ziua de 23 decembrie 1989, Dan Statescu a trecut printr-un adevarat calvar. Nu mai putin de 13 gloante i-au strapuns mainile si picioarele. Mama acestuia, aflata in acelasi autoturism, a fost impuscata in ambele picioare si a ramas sechele. Pentru Dan au urmat 26 de operatii, atat in tara, cat si in strainatate. Fiind intr-o stare critica, prin bunavointa rudelor, a unui unchi care era medic in Germania, a ajuns la operatie in Austria. „Statul roman nu a vrut sa-mi dea drumul sa ma duc la operatie in strainatate, desi eram intr-o stare critica. Prin interventii am reusit sa plec. Am fost operat nu pe banii statului roman, ci tot prin bunavointa unor oameni care au contribuit pentru spitalizarea mea. In Austria s-au incercat mai multe tratamente, au fost numeroase operatii, dar finalul a fost amputarea bratului. Acum, nu obtinerea de beneficii ma intereseaza ci, in primul rand vreau sa stiu ce s-a intamplat atunci, vreau sa aflu adevarul”, a afirmat Statescu. Cu toate problemele create de gravul handicap, Dan Statescu a terminat o facultate si munceste avand in prezent o mica afacere.

Batut si inchis la Jilava

Batut si retinut la sectia 10 de militie, apoi inchis intr-o unitate militara si la penitenciarul Jilava in noaptea de 21-22 decembrie 1989, Aurelian Mitran s-a adresat in acest an Directiei Generale a Politiei Municipiului Bucuresti solicitand un document din care sa reiasa ca a fost retinut ilegal la revolutie. Dl Mitran are din partea Parchetului Militar o adresa din care rezulta ca a fost incarcerat la Jilava. Raspunsul primit de la Politie, respectiv sectia 10, cu semnatura comandantului Monel Lucmeanu, a fost surprinzator: „Nu va putem elibera nici un document din care sa rezulte ca ati fost retinut in noaptea de 21/22 decembrie 1989, deoarece nu exista nici o evidenta a persoanelor retinute in perioada respectiva. Documentele de evidenta pe aceasta linie, pana la nivelul anului 2000, au fost arhivate si distruse potrivit reglementarilor legale pe aceasta linie”. In raspuns nu se mentioneaza nici actul normativ, nici textul de lege care sa specifice in ce baza arhiva a fost distrusa si nici cine a ordonat acest lucru si la ce data. Referitor la acest caz, avocata Liliana Poenaru a mentionat ca nu este normal un astfel de raspuns: „Intr-un astfel de caz discutam de acte penale, nu de acte civile si daca persoana care a fost retinuta in mod ilegal doreste sa se indrepte impotriva statului are nevoie de un document justificativ”.

„Nu ma intereseaza nici un beneficiu. Vreau adevarul!”

Catalin Giurcanu, fiul lui Vasile Giurcanu impuscat pe strada de militari, in noaptea de 23-34 decembrie '89 afirma ca este interesat doar de un singur lucru si anume sa afle cum si de catre cine i-a fost ucis tatal cand el avea doar 16 ani: „Nu ma intereseaza nici un beneficiu. Vreau doar sa aflu adevarul. Pana acum nu am aflat absolut nimic oficial, doar din auzite. Nu este normal sa treaca atata timp si noi sa nu stim practic nimic, doar ce am reusit sa aflam de ici, de colo, din auzite sau povestiri ale unor probabili martori. Nu m-a interesat si nici nu ma intereseaza sa obtin vreun fel de recompensa de la statul roman, ci doar sa-mi fie comunicat rezultatul unei anchete despre cum a fost ucis tatal meu, prin impuscare cu 13 gloante”.