1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialAu crescut vânzările de autovehicule noi

Au crescut vânzările de autovehicule noi

Vânzările de autovehicule noi înregistrate în România au crescut, în primele 10 luni, cu aproape 11%, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, ajungând la 127.509 de unități, iar autoturismele reprezintă 83% din totalul livrărilor, respectiv 105.857 de unități, arată datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În marja creșterii generale a livrărilor de autovehicule, majorarea înregistrată în cazul autoturismelor a fost de 13,4%, în perioada ianuarie — octombrie 2017.

Potrivit sursei citate, în România, vânzările de autoturisme din primele 10 luni ale anului 2017 au fost, ca și în anii precedenți, susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% față de 35% persoane fizice.

Pe de altă parte, în privința autoturismelor rulate, se observă faptul că, în primele 10 luni din 2017, au fost înmatriculate circa 426.000 de unități, cu 42% mai multe decât s-au înregistrat pe întreg anul 2016, adică de cinci ori mai multe decât cele noi.

În luna octombrie 2017 s-au livrat 15.297 de unități, cu 4,7% mai multe autovehicule decât în luna septembrie, fapt ce face ca, pe ansamblul primelor zece luni, să se ajungă la un total de 127.509 unități, cu 10,9% mai mult decât în primele zece luni din 2016.

"Ford România a realizat la fabrica de la Craiova primele unități EcoSport (128 unități), ajungând astfel, pe primele 10 luni din 2017, la un total de 41.022 unități (+17,4%) față de perioada similară din 2016. De asemenea, sunt de remarcat și cele 18 unități realizate de Roman S.A., cifră cu care aceasta ajunge la un total pe întreg anul de 33 unități, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului trecut nu a realizat niciun autovehicul. Cu aceste cifre, consemnăm pentru cele două mărci un total la 10 luni de 41.055 unități, în creștere cu 17,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, marea lor majoritate (40.947 unități) fiind exportate. În aceste condiții, exportul realizat de către Ford înregistrează, în primele 10 luni din 2017, o creștere consistentă, de 17,7%, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut", notează APIA.

Statistica APIA relevă că vehiculele comerciale (marfă și persoane) au consemnat o creștere de 0,3%.

Topul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu 34.900 de unități, urmată de către Volkswagen (12.798 unități), Ford (10.170), Renault (10.137) și Skoda (9.533). În ceea ce privește categoria de vehicule comerciale ușoare (inclusiv Minibuse), după 10 luni, primul loc este ocupat de Ford (3.220 unități), cu o creștere de 36,1%, urmat de Dacia (2.745 unități, +10,7%) și Mercedes (1.828 unități, +15,8%).

La autoturisme, în funcție de volumele livrate, ierarhia are pe primul loc Dacia, cu 32.155 de unități (30,4% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 11,5% față de 2016), urmată de Volkswagen (11.388 unități, 10,8% cotă), Skoda (9.533 unități, 9% din total piață), Renault (8.601 unități, 8,1% cotă de piață), Ford (6.950 unități, 6,6% din total piață) și Opel (5.119 unități, 4,8% din total piață).

Pe modele, cu cele 13.234 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele zece luni din 2017, urmat de Dacia Sandero (7.100 unități), Dacia Duster (6.747), Skoda Octavia (4.043) și Renault Clio (3.221).

În funcție de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină domină în ultimii doi ani piața, având o pondere de 51,4% din total în acest an, în ușoară creștere comparativ cu ponderea pe care o aveau după primele 10 luni din anul trecut (50,9%).

La categoria autoturismele ''verzi'' (electrice și hibride), acestea au ajuns la o pondere de 2% din totalul livrărilor realizate în primele zece luni ale lui 2017. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, creșterile sunt importante, atât la cele electrice (+186,4%), cât și cele hibride (+143%) și arată faptul că există un potențial important de creștere a acestei categorii de autoturisme care, stimulată corespunzător (așa cum este astăzi), va realiza volume importante, contribuind, astfel, la reducerea poluării generate de traficul auto.

În ceea ce privește culoarea preferată, românii rămân fideli pentru alb și gri, acestea înregistrând 30,9%, respectiv 24,9% din totalul preferințelor. Urmează albastru cu 14,5% și negru cu 10,1%.

Totodată, un procent de 28,3% din totalul livrărilor este reprezentat de autovehiculele autohtone, 22,5% sunt fabricate în Germania, 10,9% în Cehia, 8,1% în Spania și 7,4% în Turcia. În acest context, comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producția autohtonă au crescut, în acest an, cu 11,3%, iar cele provenite din import, cu 14,2%.

Pe plan european, în primele 10 luni din 2017, se înregistrează o creștere generală de 3,9%. Cele mai mari piețe (care împreună acoperă circa trei sferturi din totalul statelor membre ale Uniunii Europene) sunt, în continuare, în teritoriul pozitiv, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii (-4,6%), înregistrând după primele 10 luni din 2017 următoarele evoluții: Franța (+4,8%), Germania (+2,3%), Italia (+8,9%), Spania (+7,3%).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă