9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialAtracţii de Năvodari

Atracţii de Năvodari

În localitate a fost amplasată o statuie de patru tone a lui Mihai Viteazul.

 

Primarul urbei, Nicolae Matei, are ca obiectiv înfrumuseţarea oraşului care, dintr-unul tern şi muncitoresc, devine locul unde localnicii, dar şi turiştii ţin morţiş să-şi facă poze: fie cu leii din centrul oraşului, fie cu delfinii din sensul giratoriu sau cu copăceii luminoşi care de la Crăciunul 2009-2010 nu au mai „plecat” de pe străzi. Aşa se face că, în acordurile fanfarei oraşului, oficialităţile au dezvelit statuia voievodului Mihai Viteazul, statuie din bronz de peste patru tone. Conform declaraţiei primarului Năvodariului, statuia se află într-o piaţetă amenajată de administraţia locală de peste 2.000 de mp. „Reprezintă ansambluri arhitecturale care o să rămână după noi minimum 50, poate chiar 100 de ani. O să dăinuiască în timp”, a spus Matei, care la inaugurarea piaţetei situată la intrarea în Năvodari, lângă parcul „Ion Dobre”, a chemat şi preoţii oraşului să sfinţească noile „achiziţii”.

Statuia lui Mihai Viteazul face parte dintr-o investiţie mai amplă a autorităţii locale. Astfel, primăria a scos din buzunar în jur de 12 miliarde lei pentru a cumpăra un „Pescar”, dar şi şase sirene cu tot cu postamenţi, nimfele mării urmând a împodobi podul de peste canal. „Ulterior, întotdeauna mai rămâne câte ceva. O să mai montăm coşuleţe de gunoi, câteva băncuţe”, a mai spus edilul-şef, care şi-a motivat alegerea voievodului Mihai Viteazul astfel: „Mihai Viteazul nu a ajuns în timpul vieţii în Dobrogea şi uite că l-am adus eu. Trebuie şi noi, ca români, să învăţăm să ne cultivăm vitejii noştri”. Referitor la statuia „Pescarului”, acelaşi edil a declarat că aceasta va fi amplasată la sensul giratoriu din centrul oraşului şi că este copia simbolului aflat pe stema oraşului.  

 

Cele mai citite

Greenpeace a sesizat autoritățile pentru instalațiile offshore din sectorul Istria al Mării Negre

Greenpeace România anunță că a sesizat autoritățile competente pentru protecția mediului cu privire la funcționarea fără autorizație de mediu valabilă a instalațiilor offshore operate...

6 diete populare în România

Vrei să scapi de câteva kilograme în plus? Vrei să-ți îmbunătățești calitatea vieții, consumând produse sănătoase și adoptând o dieta echilibrată? Vrei să urmezi un regim...

Medic prins în flagrant când primea mită pentru emiterea unui document fals

O doctoriță din județul Caraș-Severin, șefa secției de medicină internă a spitalului din Oțelu Roșu, a fost surprinsă în flagrant de ofițerii Direcției Generale...
Ultima oră
Pe aceeași temă