Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a cerut Ungariei să aplice proceduri „corecte şi eficiente” imigranţilor ilegali care ajung la graniţele sale, informează Mediafax.
Aproape toţi imigranţii care ajung în Ungaria din Grecia via Macedonia şi Serbia au afirmat că sunt supuşi abuzurilor sau altor practici ilegale, a afirmat Amnesty International într-un raport prezentat, marţi, la Budapesta.
Citește și: Ungaria acuză UE de IMPARȚIALITATE în privința imigranților
Amnesty le cere autorităţilor ungare să evalueze de la caz la caz cererile de azil, să ofere dreptul la recurs şi să ofere protecţie împotriva abuzurilor, a declarat într-o conferinţă de presă Todor Gardos, manager de campanie al Amnesty pentru Balcani. În plus, autorităţile au trebui să recurgă la detenţie doar în ultimă instanţă.
„Aceşti oameni sunt nevoiţi să plece în aceste călătorii şi ceea ce îi atrage în Ungaria este că cererile lor de azil sunt procesate mai rapid şi au şanse mai mari de a primi protecţie decât în Serbia sau Macedonia”, a precizat Gardos.
Marta Pardavi, copreşedintele Comisiei Helsinki din Ungaria, a afirmat că legislaţia privind azilul adoptată luni de Ungaria înseamnă că după jumătatea lunii august cererile de azil vor fi respinse automat şi solicitanţii vor fi retrimişi în Serbia.
Citește și: Ungaria respinge OFICIAL refugiații. Câți imigranți ilegali au fost reținuți la graniță
Este clar, din declaraţiile martorilor, că Serbia, Macedonia şi Grecia nu pot fi considerate ţări sigure pentru că prevederile lor privind refugiaţii sunt neadecvate, a precizat Pardavi.
Potrivit noului sistem ungar, refugiaţii vor avea la dispoziţie doar trei zile pentru a lansa un apel, iar tribunalele trebuie să dea o decizie în termen de opt zile, ceea ce înseamnă că solicitanţii de azil probabil nu vor obţine o audiere, a adăugat ea.