Cel puţin 13 persoane, între care nouă civili, au fost ucise luni, în Afganistan, la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de capitala Kabul, într-un atentat sinucigaş, informează AFP, citată de Agerpres.
Atentatul a vizat poliţia afgană şi a fost revendicat de rebelii talibani, au anunţat autorităţile.
‘Sunt 13 morţi, 9 civili şi 4 poliţişti, şi 19 răniţi, între care 17 civili’, a precizat Mohammed Zaman Mamozai, şeful poliţiei din provincia Parwan.
Talibanii şi-au înmulţit atentatele şi ofensivele militare în ultimele luni, în contextul în care armata şi poliţia afgane nu mai pot conta pe sprijinul trupelor NATO pe teren, după ce Alianţa şi-a încheiat misiunea de luptă în decembrie 2014.
Reprezentantul special al Naţiunilor Unite, Nicholas Haysom, semnala recent că peste 11.000 de civili au fost ucişi sau răniţi în 2015, în conflictul din Afganistan, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, fiind cel mai grav bilanţ din 2009.