Organizaţia de Autoapărare Revoluţionară a afirmat, luni, că se află la originea atacului cu grenade desfăşurat joia trecută asupra ambasadei franceze din Atena, în urma căruia a fost rănit un poliţist. Poliţia greacă studiază autenticitatea mesajului de revendicare, scrie cotidianul francez Le Monde.
Organizaţia susţine că a dorit să lovească un stat aflat „în prima linie a luptei capitaliste”. În mesajul prin care revendică atacul, grupul enumeră mai multe întâmplări care meritau răzbunate: moartea unui militant ecologist, Rémi Fraisse, care şi-a pierdut viaţa în timpul unei intervenţii a jandarmilor în octombrie 2014, în sud-estul Franţei; evacuarea recentă a taberei de imigranţi din Calais, în nord; ca şi închiderea militantului libanez Georges Ibrahim Abdallah, care execută, din 1987, o pedeapsă în Franţa pentru complicitate la asasinate.
Ambasada Franţei din Atena Grecia a fost ţinta unui atac cu grenadă, joi dimineaţa. Doi necunoscuţi care circulau cu o motocicletă în apropierea instituţiei au aruncat o grenadă, rănind uşor un poliţist de serviciu. Detalii aici.
Grupul a apărut în iulie 2014, când a revendicat focurile de armă trase asupra ambasadei Mexicului din Atena.
Reprezentanţele franceze din Grecia sunt vizate sporadic de acţiuni revendicate de grupuri anarhiste. În octombrie, această organizaţie a anunţat o serie de acţiuni prin care cere eliberarea lui Georges Ibrahim Abdallah.