Atac în formă continuată la adresa independenţei justiţiei | OPINIE

Din 2012, cu o scurtă perioadă de respiro, toţi cei care susţin justiţia independentă sunt în permanenţă în gardă, de teamă că, în orice moment, PSD, de unul singur sau cu sprijinul unui satelit partinic temporar, poate schilodi legile de funcţio­nare a justiţiei, o poate îngenunchea şi poate defecta anticorupţia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, la începutul săptămânii, ca atât procesul lui Liviu Dragnea (judecat pentru instigare la abuz în serviciu și la fals intelectual), cât şi cel al lui Călin Popescu Tăriceanu (judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului) să fie reluate. De la zero. Pe motiv că unul dintre judecători s-a pensionat.

Nu e exclus să auzim, peste un timp, de prescrierea faptelor. Şi nu e exclus să se fi ajuns aici premeditat. În urma unui plan B, de salvare a lui Liviu Dragnea de la o posibilă condamnare la închisoare cu executare, planul A, “OUG 13“, care a avut acelaşi scop, eşuând în iarnă. Sunt voci care spun că scandalul pensiilor speciale, în privinţa cărora Guvernul anunţase că vrea să schimbe regulile de calcul, pentru a le diminua, nu a izbucnit întâmplător vara aceasta. Că s-a mers pe principiul loviturii de biliard, vizată fiind, de fapt, împingerea spre pensionare a unor magistraţi. A acelor ma­gistraţi care judecau dosare sensibile, ce se apropiau de final. Unul dintre acestea îl vizează pe dl Dragnea.

Desigur, s-ar fi putut ajunge aici şi din întâmplare. Dar lipsa de încredere în Puterea actuală – la care am ajuns din cauza multelor şi gravelor derapaje antijustiţie ale PSD – generează scepticism şi ne determină să interpretăm lucrurile în această paradigmă a neîncrederii faţă de orice decizie pe această temă, venită dinspre PSD.

Din 2012, cu o scurtă perioadă de respiro, toţi cei care susţin justiţia independentă – fie ei din sistem, din societatea civilă, din presă, din rândul opiniei publice –
sunt în permanenţă în gardă, de teamă că, în orice moment, PSD, singur sau cu sprijinul unui satelit partinic temporar, poate schilodi legile de funcţio­nare a justiţiei, o poate îngenunchea, poate defecta anticorupţia, întorcându-ne în acei ani în care eta­loane ale marii corupţii erau un poştaş comunal şi un funcţionar al unei Primării de-nu-ştiu-unde. În acei ani în care tracasaţi de kafkiene anchete interne şi traşi la răspundere de câte ori deranjau un om politic, inte­resele ori anturajul acestuia au fost magistraţii care au avut curajul să se atingă de marii corupţi, de baronii de partid, de susţinătorii financiari ai unor oameni politici ajunşi în înalte funcţii ale statului la schimb cu protecţia oferită de aceştia.

Din 2012 am asistat din partea PSD la un şir de acţiuni premeditate ce au avut ca scop major fuga de justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi de partid. Acţiuni ce trădau metehne de grup infracţional organizat. Acţiuni la care s-a dedat fie jucând în echipă, fie pe cont propriu. Liderii USL au fost pe punctul de a da o lovitură de stat doar pentru a prelua frâiele justiţiei şi pentru a-şi asigura liniştea personală şi a grupurilor de interese. Apoi, puterile statului – atât cea executivă, cât şi cea legislativă – au fost puse în slujba unor găşti de partid, pentru a le ajuta pe acestea să nu răspundă pentru ilegalităţile făcute, iar dacă au ajuns deja la ananghie, să le ofere imunitatea, în caz de ilegalităţi viitoare, să găsească tertipuri pentru a le ajuta să fenteze din mers unele legi ori să le anihileze pe altele. Totul, pentru bunăstarea lor ilicită, pentru liniştea şi libertatea lor.

S-au mai calmat după ce, în 2014, Victor Ponta pierduse prezidenţialele şi, implicit, influenţa în PSD. S-a dovedit o linişte aparentă. A fost doar o perioadă a regrupărilor intrapartinice, a schimbării centrilor de influenţă; s-a schimbat o gaşcă vulnerabilă în faţa justiţiei cu o alta, la fel de vulnerabilă şi, prin urmare, animată de acelaşi interes de a o cuminţi.

Un interval de respiro scurt a existat din noiembrie 2015 până în decembrie 2016, când PSD fusese înlocuit la putere – la presiunea străzii, după scandalul Colectiv – de guvernul tehnocrat Cioloş.

La începutul acestui an însă, după câştigarea parlamentarelor, PSD a revenit în forţă. Cu ALDE la rever. Prioritatea conducerii partidului a rămas aceeaşi. Doar modul de acţiune s-a mai rafinat. Au renunţat la ieşirile pu­blice antijustiţie şi la ame­ninţarea voalată a unor ma­gistraţi incomozi şi au încercat să-şi rezolve problema modificând Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Adoptând  tehnica „noaptea ca hoţii“, care presupunea punerea în faţa faptului împlinit. În ciuda acestui derapaj, artizanii OUG 13 – Florin Iordache, Sorin Grindeanu, de jure, şi Liviu Dragnea, de facto – au rezistat presiunii străzii, râzând în nas Curţii Supreme, DNA, Parchetului General, DIICOT, CSM, ambasadelor occidentale din România, cancelariilor şi instituţiilor occidentale care au tras semnale de alarmă în privinţa riscului pe care îl reprezintă, la adresa sistemului de justiţie şi luptei anticorupţie, OUG 13. Râzându-le în nas şi sutelor de mii de oameni ieşiţi în stradă, zi de zi, aproape trei săptămâni, să protesteze, să apere statul de drept, să susţină justiţia şi anticorupţia.

Iar acum câteva zile, mi­nistrul Justiţiei făcea pu­blic proiectul unor legi ale justiţiei care ameninţă să spulbere, de jure, independenţa acesteia şi să instituie asupra ei un control cvasiabsolut al ministrului de resort. Atacul în formă continuată la adresa independenţei justiţiei, început în 2012, continuă, deci.