24.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialAsia după războiul din Afganistan

Asia după războiul din Afganistan

Luna iulie marchează două momente – cheie în relaţiile uneori chinuitoare ale Americii cu Asia. Unul este începutul sfârşitului pentru războiul de aproape un deceniu din Afganistan – cel mai lung război din istoria Statelor Unite -, preşedintele Barack Obama anunţând primele retrageri de trupe. Al doilea moment este împlinirea a 40 de ani de la misiunea secretă a lui Henry Kissinger la Beijing, un punct de cotitură în Războiul Rece şi primul pas pe calea spre modernizarea Chinei – la vremea respectivă însă, un imens şoc pentru Asia, în special pentru Japonia.

Spectrul retragerii din Afganistan aduce aminte cel puţin unora dintre asiatici de un al treilea eveniment, şi mai traumatizant: plecarea haotică a americanilor din Saigon în aprilie 1975. La vremea respectivă, dezastrul părea că prefigurează o retragere americană mai largă din Asia, cu un public american obosit de război şi în căutarea prezumtivului confort oferit de izolaţionism. Nervozitatea de acum a asiaticilor există nu doar fiindcă izolaţionismul pare să câştige din nou teren în America, dar şi pentru că stabilitatea din Afganistan rămâne un semn de întrebare, iar puterea Chinei e în plină ascensiune pe fondul absenţei oricărui consens sau eşafodaj instituţional pan-asiatic.

America s-a retras într-adevăr în cochilia sa după căderea Saigonului. Neglijarea situaţiei din Afganistan după retragerea sovietică din 1989 a dus la haos, iar Al Qaeda era cât pe ce să pună mâna pe întreaga ţară. Nu este aşadar nici o surpriză că mulţi lideri asiatici se întreabă cât de implicată va rămâne America o dată ce trupele sale părăsesc Afganistanul. Poate la fel de important este că mulţi discută în Asia despre capacitatea regiunii de a se auto-reechilibra în cazul unei reduceri a prezenţei militare americane.

Din fericire, ministrul american al Apărării, Robert Gates, a dat asigurări prietenilor şi aliaţilor SUA din Asia că nu se ia în calcul o reducere a angajamentului regional. La ultimul Dialog Shangri La de la Singapore, în prezenţa ministrului chinez al Apărării, generalul Liang Guanglie, Gates şi-a subliniat ideile de continuare a cooperării Americii în şi cu Asia. El a promis să mărească numărul navelor americane de luptă staţionate în Singapore ca parte a acordului-cadru strategic dintre cele două ţări; să mărească durata staţionării navelor US Navy în porturile asiatice; să organizeze mai multe exerciţii navale comune şi să îmbunătăţească cooperarea militară multilaterală.

Şi mai liniştitoare au fost principiile care vor sta, potrivit lui Gates, la baza viitoarei strategii americane pentru Asia: comerţul liber şi deschis; sprijin pentru statul de drept şi libertăţile, responsabilităţile şi suveranitatea statelor asiatice; accesul liber la spaţiul aerian, căile maritime şi cyberspaţiul din Asia şi de la nivel global; rezolvarea paşnică a tuturor conflictelor. Aceste principii sunt importante, pentru că Australia, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Filipine, India, Indonezia, Singapore, Malaezia, Noua Zeelandă, Vietnamul şi chiar Mongolia consideră prezenţa militară americană în regiune un element esenţial de contrabalansare a puterii chineze în ascensiune.

Însă Gates îşi va părăsi în curând postul – din nefericire, căci administraţia Obama nu pare să aibă vreo strategie explicită pentru Asia, iar asta înseamnă că asigurările date de Gates s-ar putea să nu mai fie liniştitoare prea mult timp de acum înainte. Politica americană faţă de Asia are acum nevoie de viziunea strategică şi înţelegerea care au ghidat discuţiile lui Kissinger cu Mao Tze-Dun şi Ciu En-lai acum patru decenii. Fără o doctrină clară şi convingătoare, cel puţin unii dintre liderii asiatici vor rămâne probabil cu dubii legate de capacitatea SUA de a rămâne forţa militară dominantă în Asia, în special când ne gândim la problemele sale economice, la economiile bugetare preconizate şi la implicarea în alte regiuni. Această lipsă de claritate poate deveni şi mai problematică dacă liderii chinezi vor subestima fiabilitatea angajamentului american în Asia.

Asigurarea unei structuri a păcii în Asia nu este totuşi o responsabilitate exclusiv americană. Prietenii şi aliaţii SUA trebuie să reflecteze intens asupra tipului de ordine regională pe care şi-l doresc şi trebuie să înceapă să coopereze pentru a insufla viaţă unei structuri de pace în care toţi actorii asiatici pot prospera, simţindu-se în siguranţă. Mai ales guvernul nipon trebuie să identifice o strategie coerentă şi să se ţină de ea, în loc să se încline într-o clipă către China, iar în următoarea către America. În construirea unei strategii viabile, aprofundarea parteneriatului cu marile democraţii asiatice – India, Indonezia şi Coreea de Sud – trebuie să fie o prioritate pentru Japonia.

Dar cea mai mare problemă este locul Chinei într-o ordine asiatică bazată pe consens, adică voinţa Beijingului de a colabora cu vecinii săi şi cu SUA în crearea acestei ordini. Îndoielile pe care mulţi asiatici le au azi faţă de intenţiile Chinei sunt întemeiate, date fiind secretomania aparatului militar chinez şi tonul tot mai agresiv al liderilor în disputele teritoriale cu India, Japonia, Filipine şi Vietnam. Sprijinul necondiţionat al Chinei pentru regimul incontrolabil din Coreea de Nord, în ciuda repetatelor crime împotriva păcii, este un motiv de suspiciune legat de respectul cu care China va trata preocupările de securitate ale ţărilor din regiune.

Regiunea Asia-Pacific a devenit astăzi centrul economiei globale. Potrivit Băncii Mondiale, trei din cele cinci mari puteri economice vor proveni până la sfârşitul acestui deceniu din Asia – China, Japonia şi India. Boomul economic care a condus la această mutaţie a avut loc pentru că prezenţa militară americană în regiune a oferit stabilitate şi predictibilitate. Nu putem permite să lăsăm retragerea americană din Afganistan să pună sub semnul întrebării această stabilitate.

Ceea ce se va întâmpla în Afganistan pe măsură ce trupele americane se retrag va testa voinţa tuturor puterilor asiatice de a coopera pentru a construi o ordine regională sigură. În Afganistan, interesele lor pe termen lung converg în esenţă spre armonie, pentru că nimeni – nici China – nu vrea ca Afganistanul să redevină un port sigur pentru terorişti. Dar numai un solid consens regional asupra viitorului afgan va îndepărta perspectiva unei noi lupte pentru putere în ţară. Dacă un asemenea consens poate fi obţinut, el va constitui pe viitor un fundament pentru cooperarea în cadrul unei ordini panasiatice bazate pe concordie, nu pe forţă militară.

YURIKO KOIKE, FOST MINISTRU AL APĂRĂRII ŞI CONSILIER NAŢIONAL DE SECURITATE, ESTE PREŞEDINTELE CONSILIULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI LIBERAL DEMOCRAT NIPON.

COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011.
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG PODCAST (ÎN LIMBA ENGLEZĂ):
HTTP://MEDIA.BLUBRRY.COM/PS/MEDIA.LIBSYN.COM/MEDIA/PS/KOIKE19.MP3

Cele mai citite

Importanța alegerii lavoarelor și a bateriilor de calitate pentru baia unui restaurant

Selectarea lavoarelor și a bateriilor potrivite pentru un restaurant este o decizie care are un...

Prin comasarea alegerilor, AUR pierde jumătate din numărul europarlamentarilor

Ultimul sondaj INSCOP ne confirmă predicțiile preelectorale: 1 + 1 nu fac 2 pe tabla rezultatelor celor două scrutinuri din 9 iunie 2024. Dar...

Un bărbat cu permisul suspendat a intrat într-o audiere online la instanță în timp ce conducea

Un judecător din Michigan a rămas surprins când un bărbat care a fost acuzat că a condus cu permisul suspendat a apelat la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă