Cazurile referitoare la preoţii pedofili, petrecute în Arhidieceza Munich-Freising, au fost ascunse în mod sistematic în timpul ultimelor decenii, potrivit unui raport întocmit de avocata Marion Westpfahl, la cererea arhiepiscopiei. Potrivit Agerpres, Westpfahl a dat asigurări, în timpul prezentării raportului, că arhivele ecleziastice dintre anii 1945 şi 2009 conţin multe spaţii goale, iar totul indică faptul că unele documente au fost distruse pentru a ascunde cazurile de pedofilie.
Avocata a subliniat că arhiepiscopia, pe care actualul Papă Benedict al XVI-lea a condus-o între 1977 şi 1982, i-a dat mână liberă pentru a elabora acest raport. În total, Westpfahl a parcurs 13.200 de documente, iar în 365 dintre ele a depistat indicii referitoare la abuzurile realizate de 159 de preoţi, 15 diaconi, 96 profesori de religie şi şase persoane laice, care executau lucrări temporare. Cu toate acestea, pedepsele aplicate au fost rare deoarece – susţine avocata – s-a apelat la o strategie de a ascunde în mod sistematic aceste cazuri.