22.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialArtele martiale, bogate in medalii, sarace la buget

Artele martiale, bogate in medalii, sarace la buget

Potrivit statisticilor afisate pe site-ul oficial al Agentiei Nationale pentru Sport, artele martiale sunt extrem de populare in Romania. Numarul membrilor legitimati la cele 559 de structuri afiliate celor opt federatii (FR de Arte Martiale, FR de Arte Martiale de Contact, FR de Karate Kyokushin – IKO 2, FR de Karate Modern, FR de Karate Traditional, FR de Karate WFC, FR de Taekwondo ITF si FR de Taekwondo WTF), care s-au infiintat dupa 1993, se ridica la peste 17.000. Cu toate acestea, artele martiale sunt considerate un soi de "cenusareasa" a sportului romanesc. Nu conteaza ca, mai ales in ultimii ani, ANS si-a facut planul la medalii cu rezulatele obtinute de sportivii acestor discipline "razboinice". Numai anul trecut de pilda, la campionatele mondiale,  practicantii de arte martiale au obtinut 11 medalii de aur, in timp ce la sporturile olimpice, spre care se concentreaza intreaga atentie a sefilor miscarii sportive de la noi, singurul care a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumurilor mondiale a fost gimnastul Marian Dragulescu, la sol si sarituri. Mai mult, desi la final de an mai-marilor ANS le place sa se laude cu realizari de sute de medalii, procentual, mai bine de jumatate fiind cucerite la arte martiale, cand vine vorba de repartizarea bugetului, adeptilor karateului li se aloca fonduri derizorii.
In 2007, bugetul pentru toate cele opt federatii de arte martiale a fost de 1.274.000 RON, adica cu putin mai mult de jumatate din cat au primit, de pilda, forurile de judo (2.134.500 RON) sau lupte (2. 202.500 RON). Singurul avantaj pe care il au "rudele" mai bogate ale artelor martiale nu are legatura cu numarul mai mare de sportivi legitimati (la FR de Judo sunt 3.483 legitimati, iar la FR de Lupte – 5.017, in timp ce numai FR de Arte Martiale numara 4.254 de sportivi) sau medaliile cucerite (nici judoka, nici luptatorii n-au urcat pe podiumurile mondiale anul trecut), ci doar cu faptul ca sunt sporturi olimpice. Evident, vizavi de modul in care se repartizeaza bugetul la sporturile olimpice in general si la cele neolimpice – la artele martiale, in special, exista o serie de controverse.

Florentin Marinescu – critic
Referitor la acest aspect, Florentin Marinescu, cel care a infiintat in 1990 Federatia Romana de Arte Martiale, al carei presedinte este, din care s-au desprins mai apoi celelalte sapte federatii existente in prezent, s-a declarat nemultumit de diferentierea care se face la ora actuala intre adeptii artelor martiale si practicantii sporturilor olimpice. "Este o nedreptate discriminarea existenta intre sporturile olimpice si artele martiale in conditiile in care popularitatea karateului este in continua crestere. Nu inteleg care este intentia autoritatilor, de a scoate numai campioni sau medaliati olimpici sau de a creste un popor sanatos?! Se pare ca artele martiale nu fac parte din politica Agentiei Nationale pentru Sport, care la un moment dat s-a dorit chiar trecerea acestora sub tutela primariilor", a spus Florentin Marinescu.

Dan Stuparu – conciliant

Dan Stuparu, presedintele Federatiei Romane de Karate Traditional, a incercat sa fie cat se poate de obiectiv. "Sunt de acord ca pentru o medalie la sporturile olimpice se munceste mai mult, deoarece la nici un sport neolimpic nu se fac cantonamente de sapte-opt luni pe an. De aceea intr-un fel este firesc ca disciplinele olimpice sa necesite investitii mai mari de la bugetul de stat. Este adevarat de asemenea ca, dintre toate artele martiale, doar karatele traditionale, moderne si wushu, din cadrul Federatiei de Arte Martiale, sunt recunoscute de Comitetul Olimpic International, iar in ultimii ani ANS a reusit sa faca o ierarhizare mai aproape de adevar a federatiilor de karateka. Totusi mi se pare o disproportie prea mare intre fondurile alocate sporturilor olimpice si artelor martiale. Am avea nevoie macar de dublu pentru a ne desfasura activitatea in conditii decente. Asta nu inseamna insa ca am dori sa luam de la judo, sau lupte, de pilda, sau de la alte discipline olimpice pentru a avea noi mai multi bani. Ar trebui ca intreg sportul romanesc sa primeasca mai multe fonduri. As fi fericit doar cu finantarea aceasta numai daca la nivel national s-ar incepe refacerea infrastructurii bazelor sportive si s-ar reinfiinta cluburile sportive scolare prin a caror reducere s-a distrus masa de selectie pentru loturile nationale la toate disciplinele, atat olimpice, cat si neolimpice", a spus Dan Stuparu.

STATISTICA
» Cei mai multi practicanti

» FR de Arte Martiale – 4.254 de sportivi legitimati;
Medalii in 2006 – 9 medalii de aur, 7 de argint, 11 de bronz la  CM; 133 medalii la CE (54 aur, 45 argint, 34 bronz);
Buget 2007 – 284.500 RON

» FR de Karate Traditional – 2.553 sportivi legitimati,
Medalii in 2006 – 2 medalii de aur, 2 de argint, 4 de bronz la CM, 27 medalii la CE (9 aur, 9 argint, 9 bronz)
Buget 2007 – 217.500 RON

» FR de Atletism – 3.252 sportivi legitimati;
Medalii in 2006: o medalie de argint la CM de maraton, doua medalii de bronz la CE;
Buget 2007: 5.367.000 RON

» FR de Canotaj – 642 sportivi legitimati;
Medalii in 2006 – nici o medalie;
Buget 2007: 4.697.500 RON.

Cele mai citite

3 avantaje ale ghiozdanelor Herlitz pentru copilul tău 

Descoperă trei motive care plasează ghiozdanele Herlitz în topul alegerilor părinților atunci când vine vorba de confortul și sănătatea copiilor lor! Află de ce astfel...

Un maraton ratat al fondurilor europene: România se blochează la 3%

Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are...

Premierul Barnier, arhitectul unui nou capitol politic pentru Franța

Michel Barnier a dezvăluit echipa de guvernare, după luni de negocieri și tergiversări Președintele Macron l-a numit premier pe Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă