Armata egipteană, căreia preşedintele Hosni Mubarak i-a încredinţat conducerea ţării când a demisionat, se confruntă cu sarcina colosală de a restaura stabilitatea şi de a răspunde aspiraţiilor de schimbare democratică ale poporului, informează Mediafax.
Transferul puterii către instituţia militară, în cea mai populată ţară din lumea arabă, a fost anunţat vineri, în declaraţia laconică a vicepreşedintelui Omar Suleiman care menţiona demisia lui Mubarak.
Consiliul suprem al Forţelor armate este de acum responsabil cu „gestionarea afacerilor ţării„, a declarat el la televiziune.
Acest Consiliu este condus de ministrul Apărării, Mohamed Hussein Tantaui, care a apărut în faţa Palatului prezidenţial la Heliopolis, lângă Cairo, pentru a saluta mulţimea.
Vineri dimineaţă, armata a declarat că va fi garantul unor „alegeri libere şi transparente” şi a asigurat că va anula starea de urgenţă menţinută pe tot parcursul preşedinţiei lui Mubarak, imediat ce situaţia va reveni la normal.
Ea a promis o „tranziţie paşnică a puterii pentru a se ajunge la o societate democratică liberă, la care aspiră fiii poporului”, subliniind „necesitatea revenirii la muncă în instituţiile statului şi întoarcerea la o viaţă normală” şi avertizând „împotriva oricărui afront la adresa securităţii naţionale şi a cetăţenilor”.
Către seară, armata a dat asigurări că nu intenţionează să se substituie „legitimităţii dorite de popor” şi a precizat că va anunţa mai târziu măsuri pentru a răspunde „schimbărilor radicale” cerute de manifestanţi.
„Încă de la început, armata s-a abţinut să intervină pentru a împiedica manifestaţiile, ea nu a jucat rolul pe care Mubarak ar fi vrut fără îndoială să-l joace. Ea a preferat să rămână neutră şi să îşi menţină poziţia de arbitru”, apreciază Mustapha Kamel el-Sayyed, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Cairo.
„Armata este percepută ca un garant, ca un mediator, între o putere absentă şi revolta străzii”, consideră Amr al-Shobaki, de la Institutul al-Ahram de studii politice şi strategice.
Rămâne totuşi incertitudinea privind maniera în care instituţia militară, adeptă a cultului secretului, va gestiona ţara.
Apreciată – spre deosebire de poliţie – de populaţie, care a fraternizat adesea cu militarii în timpul manifestaţiilor, armata nu a precizat ce măsuri concrete va lua pentru a reforma un sistem a cărui coloană vertebrală o reprezintă.
„Plecarea unui om nu este sfârşitul. Sistemul represiv pe care egiptenii l-au suportat timp de 30 de ani nu a dispărut”, apreciază Amnesty International.
Armata nu a precizat nici dacă va continua dialogul început recent de regimul lui Mubarak cu puternica mişcare Fraţii Musulmani.
Militarii moştenesc de asemenea o ţară cu o economie grav afectată de 18 zile de criză, părăsită de turişti, cu Bursa închisă şi investitori străini extrem de precauţi.
Totuşi, armata egipteană, care are aproape 470.000 de membri, a oferit Egiptului toţi preşedinţii după înlăturarea monarhiei în 1952.
