7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialArhivele vor să păstreze „comorile" cultelor

Arhivele vor să păstreze „comorile” cultelor

Reprezentanţii Arhivelor statale doresc să păstreze documentele confiscate samavolnic de comunişti.

 
Arhivele Naţionale din judeţul Mureş ar putea pierde până la 15% din documentele pe care le deţine. Dacă legea va fi promulgată, la nivelul judeţului Mureş circa 10-15% din totalul documentelor deţinute de Arhivele Naţionale ar trebui cedate cultelor, printre acestea fiind o serie de rarităţi şi documente de o valoare inestimabilă. Sunt documente cu valoare deosebită prin vechime, paleografie. Aceste documente sunt scrise în limbi şi paleografii pe care mulţi nu le ştiu astăzi, germana gotică, paleografia maghiară, latină.

Noi avem specialişti care pot să le descifreze, să le pună în valoare şi nu cred că la parohia X sau Y ar exista condiţiile pentru cercetare, punere în valoare”, susţine Liviu Boar, directorul acestei instituţii. Potrivit acestuia, cea mai mare cantitate de arhive care ar trebui restituită se află în Transilvania, deoarece aici există mai multe culte, ortodocşi, catolici, reformaţi, unitarieni. ‚’Au fost cantităţi mari de arhivă care au fost preluate şi păstrate în condiţii deosebite, noi le restaurăm, le punem în cercetare, cu respectarea tuturor normelor europene. (…) Suntem sideraţi, surprinşi de faptul că s-a cerut şi s-a aprobat această restituire a documentelor în natură”, a mai spus Boar. Pe de altă parte, reprezentanţii cultelor se declară, la rândul lor, sideraţi de atitudinea lui Boar, în condiţiile în care bisericile au fost deposedate cu forţa de autorităţile comuniste de „comorile” documentare pe care le invocă şi reprezentantul Arhivelor Naţionale din Mureş.

Cel mai vechi document: un contract din 1369

Cel mai vechi document original existent la Arhivele Naţionale Mureş este din 1369 şi provine dintr-un fond parohial. Este vorba de un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, lângă Sighişoara. ‚’Nu ştiu dacă cei care le solicită vor avea aceleaşi condiţii de păstrare, conservare şi, mai ales, de punere în cercetare. Legea deschide o cutie a Pandorei. Noi avem documente luate de la mai multe instituţii şi ce ne-am face dacă o să înceapă să-şi revendice documentele primăriile, şcolile şi aşa mai departe”, a spus Liviu Boar.

Şeful Arhivelor Naţionale Mureş a precizat că şi-a pus semnătură printre cele peste 700 de persoane – academicieni, istorici, cercetători ştiinţifici, profesori universitari şi arhivişti – care i-au adresat preşedintelui României, Traian Băsescu, o scrisoare prin care îi solicită să nu promulge noua Lege a Arhivelor Naţionale în forma adoptată de Parlament, întrucât se atentează grav la fondul arhivistic naţional.”Prin asociaţiile profesionale ale arhiviştilor din România am protestat împotriva adoptării acestui proiect de lege care încalcă mai multe principii arhivistice şi în primul rând cel al integrităţii fondurilor şi colecţiilor”, a declarat directorul Arhivelor Naţionale Mureş.  

Registre pentru culte

Legea adoptată de Parlament prevede restituirea către culte a documentelor preluate în baza Decretului 472 din 1971, modificat în 1974, indiferent de valoarea lor documentar-istorică. „Acest proiect de lege prevede restituirea, la cererea cultelor, a documentelor preluate în baza Decretului 472 din 1971, modificat în 1974. Avem registrele parohiale de stare civilă, care consemnau cazurile de naştere, botez, căsătorie şi deces din parohiile de pe raza judeţului Mureş, ele trebuie să fie administrate de un for avizat de organele în drept”, a spus Boar.

Cele mai citite

PSD revine la masa negocierilor pentru formarea noului Guvern

PSD a reluat negocierile pentru formarea Guvernului, alături de PNL și UDMR, conform unor surse liberale citate de ProTV. Structura ministerelor este deja conturată:...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Optimizarea Igienei cu Produse Profesionale: Tork, Lucart și Kiehl

Într-o lume în continuă schimbare, standardele de igienă joacă un rol esențial în asigurarea sănătății și siguranței atât acasă, cât și în mediile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă