5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialArad: Un copil de doi ani s-a înecat în iazul din curtea...

Arad: Un copil de doi ani s-a înecat în iazul din curtea casei

Un băiat de doi ani s-a înecat în iazul din curtea casei, duminică seară, la Arad, informează Mediafax. Mama sa l-a dat dispărut la 112, iar polițiștii l-au găsit mort.

Femeia și cei doi copii ai săi, unul în vârstă de doi ani și unul de patru luni, se aflau în vizită la o cunoștință din municipiul Arad, iar în cursul serii unul dintre copii nu a mai fost găsit în casă și în curte.

Potrivit polițiștilor, femeia a sunat la 112 pentru a cere ajutor, după ce băiețelul de doi ani a dispărut.

Polițiștii care au mers la fața locului l-au găsit pe copil mort, într-un iaz din grădina casei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad.

Copilul ar fi ieșit din casă într-un moment de neatenție al mamei, când aceasta prepara laptele pentru bebeluș. El ar fi trecut de un gărduleț din lemn, rupt, care separă curtea de grădină, și ar fi căzut într-un iaz din spatele grădinii.

Cazul este cercetat de către polițiști, dar și de către reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Arad, care vor să se asigure că al doilea copil, cel de patru luni, este în siguranță în familie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă