Cu oarece jena m-am decis sa fac o scurta insemnare despre megaexperimentul stiintific realizat saptamana trecuta in Elvetia. E bine ca asa ceva are loc in lume, fie si cu costuri fabuloase, fiindca prin ricoseu pune in evidenta teribila vulgaritate a lumii in care traim si care poate fi definita prin sintagma "apocalipsa de consum".
In urma cu 13 ani, sub patronajul printului consort Philip al Marii Britanii, au avut loc o serie de festivitati fastuoase, cu participarea mai tuturor ierarhilor din Rasarit, prilejuite de celebrarea celor 1900 de ani de cand Sfantul Ioan a primit in pestera sa initiatica viziunea Apocalipsei. Macar atunci, dincolo de regia organizatorilor, am deslusit si un sambure de evlavie autentica ce lumina discret acelasi platou opulent al consumului. Acum, Sfantul Ioan este uitat si, in locul Apocalipsei ca Suprema Destainuire si Revelatie, avem apocalipsa de consum, superdemocratizata si vulgarizata. Unii vorbesc cu atata lejeritate si nonsalanta despre sfarsitul lumii, incat esti coplesit de jena si te sufoci sub mormanul de gogomanii.
Biserica a fost rezervata fata de experiment, vrand sa nu lase impresia ca ar fi reactionara si, in felul acesta, si-ar taia creanga de sub picioare. Pozitia adoptata e justa si insinueaza un fericit paralelism intre ce inseamna duh si doctrina duhovniceasca, pe de o parte, iar pe de alta, stiinta deplin emancipata. Totusi, nu am auzit un punct de vedere care, rostit atat ferm, cat si smerit, sa fi stavilit macar valul imund de scenarii negre, declansat de ocultisti derizorii si de catastrofisti ambulanti. Ce ar fi trebuit sa spuna Biserica si, in general, intelectualii cu o minima intelegere metafizica? Acela care creeaza, tot acela si distruge. Universul nu a inceput cu omul, deci nu omul poate fi la originea distrugerii finale. Ne amintim de Gnoza de la Princeton si de tot acel conclav al unor mari savanti – aceasta, acum vreo trei-patru decenii –, care, punandu-si stiinta cap la cap, au ajuns la concluzia ca exista un prag dincolo de care capacitatea mintii omului de reprezentare se recunoaste invinsa.
Altfel spus, putem inainta prin cunoastere pana la un punct, pe care-l reprezentam, fie si in conditii exorbitante de laborator, apoi il interpretam, dar atat. Mai mult nu se poate, e ceva mai presus de om si mai presus de extensia sa mentala. Noi nu putem cunoaste decat ceea ce intr-un fel e inrudit cu mintea noastra, adica poate fi pus intr-un limbaj sau un cod cat de cat inteligibil. Daca am depasit pragul inseamna ca am iesit din noi insine, adica din mintea noastra, si ne confruntam cu ceea ce, nemaicunoscand, putem eventual trai. Asa intervine credinta religioasa sub forma ei cea mai inalta, trairea mistica. Din acest motiv, experimentul miliardelor de euro nu trebuie judecat strict pragmatic, poate fi chiar un esec, dar – important! – simbolizeaza efortul geniului uman de a tatona frontierele, limitele, pragurile. O veche vorba romaneasca spune: "Nu te intinzi mai mult decat plapuma".
Analog: nu te intinzi mai mult decat mintea. Probabil ca cei zece mii de fizicieni – numar cu o anumita semnificatie – stiu asta, dar, evident, sunt insufletiti de un aprig orgoliu profesional. Nu ei pot fi invinuiti de ceva. Ceea ce e jalnic si accentueaza starea de degringolada a actualei lumi este tocmai apocalipsa de consum. Molfaim intre masele o hrana care altadata era foc pentru cei alesi. si cand te gandesti ca te autointitulezi conservator. Aici ar trebuie citit sfarsitul vremurilor, si nu in inocentul accelerator de particule.
