„Apocalips de buzunar”

Editura Curtea Veche, care initial era profilata pe lucrari practice, si-a diversificat treptat activitatea, ajungand sa publice carti de istorie, eseu, proza universala, proza autohtona. Nu in ultimul rand, ne capteaza acum atentia cu un volum de poezie, mi se pare primul in domeniu, „Apocalips de buzunar”, al binecunoscutului Cristian Badilita. Editura a mai publicat o carte a acestuia, „Vazutele si nevazutele”, eseuri, cu cativa ani in urma. De data aceasta, fiind vorba de versuri, efortul editurii este cu atat mai semnificativ. Din pacate, Cristian Badilita nu este renumit ca poet, asa cum ar merita. Volumele sale anterioare, „Regele cu o harfa in maini” si „Duminica lui Arcimboldo”, nu s-au bucurat de o receptare deosebita, fapt totusi injust, dupa parerea noastra, deoarece prin limpezimea unor versuri, prin fiorul discret religios ce reusea sa se insinueze in pagina el a reprezentat si reprezinta o contrapondere in lirica actuala, prea incrancenata, prea fara perdea, sincopata si nihilista. Nici in volumul „Apocalips de buzunar” autorul nu se dezminte. Despre el, nimeni altul decat Virgil Nemoianu spune: „In poezie, ca si in proza el are o anume gratioasa amabilitate, un aer de politete zambitoare, de bune maniere, de civilizata acceptare a lumii ce-l inconjoara. Rigoarea lui poetica e prietenoasa fata de public, imaginile, chiar si cele intortocheate, nu sunt niciodata agresive, ostile sau malitioase”. Ni se pare un portret excelent si mai ales corect facut de eminentul carturar. In mod oarecum curios avand in vedere preocuparile sale de istoric al religiilor si de patrolog, Cristian Badilita s-a apropiat de poezie fara sa fie neaparat un mistic sau un ortodoxist cu staif. Dimpotriva, poezia lui cultiva ludicul – uneori chiar in maniera lui Serban Foarta; poate nu intamplator volumul sau anterior, „Duminica lui Arcimboldo”, a aparut la Editura timisoreana Brumar -, considera ca actul poetic trebuie sa aiba in primul rand gratie si gingasie si abia apoi sa vehiculeze idei mari. De aici, la urma urmei, pleaca si titlul cartii, „Apocalips de buzunar”. Asadar, un fel de Apocalipsa la purtator, de uz personal. Drama nu e clamata, nu are circulatie in spatiul public, ci lucreaza discret asupra sufletului si mintii celui care o poarta cu sine. Din creuzetul individual pleaca apoi mireasma unica a poeziei. Am in vedere in acest sens poemul „Inima Ioanei d'Arc”, jucaus, nostim si totusi grav, gravitatea hoinarului care planeaza melancolic deasupra universului postmodern ducand in inima sa constiinta gloriosului timp de altadata.