20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAparate foto pentru vacanţă

Aparate foto pentru vacanţă

Pentru a obţine imagini bune, ţineţi cont de criterii precum rezoluţia, viteza de fotografiere, focalizarea şi setările predefinite.

Fotografii pasionaţi se pot orienta către camere digitale de tip SLR. Cei care vor doar poze de vacanţă pentru familie sau pentru a le posta pe reţelele de socializare se pot orienta către camere Bridge sau camere compacte obişnuite. Iată câteva criterii pe care e bine să le luaţi în seamă.


1.REZOLUŢIA CAMEREI. 
Aceasta se măsoară în Mp (megapixeli),  iar mai mulţi Mp înseamnă mai multe detalii. Mărimea unei poze poate fi modificată de softul utilizat pentru editare, iar calitatea unei poze nu ţine neapărat de mărimea acesteia. Fotografiile  depind şi de calitatea aparatului, a lentilelor, a senzorului de imagine. Însă, atât timp cât nu imprimaţi pozele pe suprafeţe mari, nu aveţi nevoie de o cameră cu mulţi Mp. Multe camere digitale permit setarea mărimii, astfel încât să puteţi alege mărimi mai mici. Aşa puteţi edita mai uşor pozele şi ataşa rapid pe mail. Majoritatea camerelor digitale au lentile ce permit ZOOM, acesta fiind declarat prin două numere (35-105 mm). Prima cifră se referă la setarea cea mai scăzută a lentilei. Cu cât acest număr este mai mic, cu atât mai mare este unghiul  de fotografiere. Al doilea număr indică cât de adânc poate fotografia camera. Dacă doriţi să fotografiaţi animale sălbatice de la distanţă, optaţi pentru o cameră ce oferă cel de-al doilea număr cât mai mare.

2011/08/14//193732-aparate1.jpg

2011/08/14//193734-tabel.jpg

2011/08/14//193733-aparate2.jpg

Click pe imagini pentru a mări

2.VITEZA DE FOTOGRAFIERE. Reprezintă durata din momentul în care apăsaţi pe buton până în momentul în care poza este efectiv realizată. La unele modele această durată poate fi mai mare de o secundă, timp în care aţi putea rata momentul suflatului în lumânările de pe tort. Cele mai bune camere foto au viteză de fotografiere foarte mică.

3.BATERIILE. Sunt în majoritatea cazurilor acumulatori litiu-ion reîncărcabili. Asta e bine, deoarece camerele consumă destul de repede bateriile, iar faptul că le puteţi încărca vă salvează mulţi bani.

4.VIZORUL. Unele dintre camere au şi vizor – o alternativă bună atunci când este soare puternic şi ecranul e impracticabil. Folosirea vizorului salvează bateria, iar pozele sunt uşor de făcut. Un vizor electronic este un ecran LCD în miniatură şi este mult mai fidel.

5.MĂRIMEA ŞI GREUTATEA. Dacă sunteţi în căutarea unui  model mic, verificaţi dimensiunile şi greutatea în tabel. Camerele mari dispun de mai multe funcţii, dar nu înseamnă că şi pozele sunt mai bune.

6.FOCALIZAREA MANUALĂ. Există şi modele la care focalizarea se poate face manual. O cameră cu focalizare manuală este bună pentru apropieri (ex. centrul unei flori, şi nu pe petalele ei).

7.DETECTARE FAŢĂ. Este o funcţie care focalizează chipuri. Dacă realizaţi multe poze cu persoane, este indicat să vă luaţi o cameră cu această funcţie.

8.ISO. Este un indicator al sensibilităţii senzorului sau filmului. Un număr mai mare înseamnă o sensibilitate mai mare. Asta îţi permite să fotografiezi în lumină slabă fără să foloseşti blitz-ul.

9.CAPTAREA VIDEO ŞI AUDIO. Puteţi utiliza  camera pentru a filma sau înregistra sunet. Nu uitaţi totuşi că o cameră foto digitală nu este o cameră video.

10.STABILIZAREA IMAGINII (OIS). Pe trepied o cameră este mai stabilă, dar nu sigură 100%. Astfel, producătorii au dezvoltat funcţia stabilizării imaginii, încât pozele să iasă clar, chiar şi atunci când există o mişcare a camerei.

11.FUNCŢIA ANTI-BLUR. Aceasta va mări zgomotul de imagine din fotografie.

12.SETĂRILE PREDEFINITE. Unele dintre cele mai bune camere dispun de peste 20 de setări predefinite. Setarea SPORT de exemplu poate realiza poze excepţionale pentru o minge în mişcare.

13.CALITATEA IMAGINILOR. Există criterii-cheie de care trebuie să ţineţi cont când doriţi o fotografie bună: reproducerea culorilor, lipsa zgomotului de imagine şi evitarea distorsionărilor.

14.BALANSUL DE ALB. Asigură reproducerea culorilor din poze cât mai fidel posibil. Majoritatea camerelor dispun de setarea manuală a balansului de alb, însă această funcţie presupune respectarea unor paşi pentru a o utiliza corespunzător.

15.IEŞIRILE ŞI MUFELE pot fi importante.  Dacă doriţi să vizualizaţi pozele pe un televizor, achiziţionaţi o cameră cu ieşire AV.

APC-ROMÂNIA supune camerele la o serie de criterii de testare pentru a putea face diferenţierea între ele.

–  CALITATEA POZELOR  este analizată prin prisma rezoluţiei, folosind o diagramă specială şi utilizând camere la diferite setări de focalizare şi în condiţii de lumină diferite. Reproducerea culorilor, contrastul, vârful de alb şi negru sunt analizate în condiţii diferite, supunând camera la o gamă cât mai diversificată de setări şi condiţii de lumină.

–  CALITATEA FILMELOR este analizată înregistrând filme cu setări diferite incluzând scene diferite. Filmele sunt analizate şi măsurate pe acelaşi monitor de PC.

–  BLIŢUL este măsurat pentru inteligenţa sa, cât de bine se adaptează intensitatea sa în condiţiile de luminozitate date.

–  VIZORUL/MONITORUL sunt analizate pentru acurateţea lor. Vizoarele optice sunt cele ce dispun de acurateţea cea mai mare.

–  UŞURINŢA UTILIZĂRII. O cameră bună este şi uşor de utilizat. Specialiştii analizează, de exemplu, simplitatea operaţiilor şi ergonomia butoanelor.

–  VITEZA DE FOTOGRAFIERE este măsurată printr-o metodă sofisticată, iar bateria este analizată supunând camera la diferite condiţii de fotografiere.

–  REZULTATUL TOTAL însumează toate criteriile de testare. APC-Romania recomandă camerele ce au obţinut rezultatele cele mai bune din punct de vedere al rezultatului total, dar dacă sunteţi interesaţi de o anumită funcţie analizaţi cu atenţie tabelul cu rezultate:

– Casio Exilim EX-ZR 10

– Panasonic Lumix DMC-TZ18

– Canon Ixus 220 HS

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă