Un prieten din Brazilia imi trimite o Reteta pentru Anul Nou scrisa de marele lor poet modernist Carlos Drummond de Andrade. Nu e o carte postala electronica, este un poem, de prin anii ‘70 ai veacului trecut. (Am sa-l rezum la urma.) In sfarsit, o urare ce nu se multumeste sa fie mesajul standard pentru toate adresele aflate in memoria masinii sale, cum primim cu sutele in aceste zile. si-a adus aminte cat de mult imi place inegalabilul Drummond si vrea sa mi-o arate chiar la inceput de an. Altfel, a nins abundent in zecile de imagini conventionale primite si de mine. Iar cele mai impersonale sloganuri previzionale de fericire s-au etalat cu litere de foc si pe computerul meu. Am vazut ca anul acesta puteai, de Craciun, sa-ti "personalizezi" urarile: sa pui chipul tau pe umerii unuia din cei trei magi sau sa inventezi fotomontaje dintre cele mai originale, in aceasta lume virtuala tot mai populata. Pe vremuri mergeai la balci si-ti varai capul in gaura din carton ca sa devii sirena sau astronaut. Maine va deveni posibil sa-ti filmezi urarile intr-un peisaj lunar sau sa le trimiti din castelul urmasilor lui Harry Potter, fara sa mai adaugi nimic de la tine. Maine va fi posibil… fara tine. Nu putem opri progresul! Standardizarea noastra este deja un proces avansat, desavarsirea ei ramane o afacere de cativa ani. Toate sistemele neototalitare, de la reteaua internet, cu puterea ei financiara, la retelele puterii politice, binecuvanteaza si incurajeaza standardizarea. si abstractizarea, virtualizarea realului, in acelasi timp. Discursurile politice, inclusiv cele de la cumpana anilor, dau tot mai mult impresia ca autorii lor se afla intr-o campanie electorala permanenta. Le-am urmarit pe cateva, din curiozitate de comparatist dezabuzat. A fost o competitie a ipocriziilor, cu apasari violente pe pedala sentimentala, cu strategii de "sinceritate" din care se vedea doar exercitiul bine pus la punct al hipnotizatorilor. In nici o alta epoca PUTEREA nu a avut acest control, aproape absolut, asupra masei. Pe cand nu existau aceste retele nationale si planetare, mesajul inca putea fi deformat, amplificat sau minimalizat prin intermediari. Acum stiinta comunicarii are precizia armelor cu laser: pot fi cuantificate, cu minimum de eroare, efectele cutarei expresii verbale asupra cutarui grup social. Pot fi prinse in plasa alte grupuri, daca li se adreseaza mesaje specifice, chiar cu riscul minim ca acestea sa treaca neobservate de grupurile deja captate. Noi, indivizii, facem schimb de experienta, de ganduri si de senzatii: comunicam intre noi. Ei, cei ai puterii, doar transmit directionat, fara sa astepte in retur decat rezultatele scontate ale strategiei lor (comerciale, politice, religioase etc.). si presa are tendinta sa inlocuiasca informatia cu aceasta comunicare directionata. Dar aceasta e o mai vasta discutie. Cu marile sisteme nu ai ce sa dialoghezi. Iar daca te lasi prins cu totul in insectarul lor, nu mai poti dialoga nici cu aproapele tau, din moment ce ai devenit doar un "cip", un fragment din releul ce dirijeaza comunicarea data in sistem. Pe vremea cand comunistii experimentau pe noi formulele fericirii cu program eram, parca, ceva mai vigilenti. In orice caz, pastram un reflex de suspiciune mai treaz decat starea de adormire in care, acum, visam doar la paradisurile turistice din prospectele agentiilor de voiaj sau la toate surogatele de fericire ale consumismului galopant. Omul standardizat de sisteme nu mai vrea sa fie el; e mult mai fericit daca face ca toata lumea si mult mai mult decat majoritatea. Or, poetul meu brazilian (nu, nu va revoltati ca il pun acum in capul mesei, unde stau de obicei doar presedintii, ministrii, midinetele, hotii de anvergura sau ceilalti abonati ai actualitatii!) are o reteta ceva mai originala. Daca vreti sa va reuseasca noul an, spune el, sa va reuseasca din interior si chiar pana in aspectele cele mai imperceptibile, sa va reuseasca atat de spontan incat sa nici nu va dati seama, nu e nevoie nici de samanie, nici de telegrame cu felicitari (caci nici plantele nu primesc mesaje telegrafice!), nici de liste cu bune intentii, nici de o credinta mai ferma ca dreptatea se va instala intre oameni si natii, ca vor fi mai multe drepturi respectate, incepand cu dreptul august de a trai… Daca vreti sa castigati un an nou care merita acest nume, trebuie sa il meritati – stiu ca nu este usor –, trebuie sa-l faceti din nou. Caci din totdeauna Anul Nou motaie si asteapta in voi insiva!
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
