Anul Nou calendaristic continua Calendele lui Ianuar
de la romani si a fost mostenit de toate tarile europene direct de la acestia. Aproape toate popoarele, la care
ne referim, sarbatoreau inainte Anul Nou primavara, odata cu invierea naturii si inceperea muncilor agricole.
Cea de a zecea luna la romani – dupa cum o dovedeste si numele ei din limba latina, december – la noi, in popor, se mai numeste si Udrea, Indrea sau Andrei, dupa numele sfantului Andrei "cap de iarna".
Anul Nou, moment al renasterii naturii si al vietii, ca o reeditare a actului creatiei, nu este specific numai crestinismului, el se gaseste la toate comunitatile din lume,
din cele mai vechi timpuri.
Cu 2000 de ani in urma, in Mesopotamia, de pilda, era numit Akitu si era sarbatorit odata cu luna noua din preajma echinoctiului de toamna
(in Asiria, la jumatatea lui septembrie). Egiptenii, fenicienii si persanii il sarbatoreau la echinoctiul de toamna (21 septembrie) iar grecii, pana in secolul al V-lea i. Hr., la solstitiul de iarna (21 decembrie). La romani, pana in 153 i. Hr.,
anul incepea la 1 martie; dupa aceea, data oficiala a fost 1 ianuarie, data confirmata de calendarul iulian (46 i. Hr.).
La iudei, anul incepea cu prima zi a lunii Tishri (6 septembrie – 5 octombrie: Rosh Hashana).
In evul mediu timpuriu, multi crestini europeni sarbatoreau inceputul anului la 25 martie (Bunavestire), desi anglo-saxonii considerau ziua de 25 decembrie ca incepere a anului. Wilhelm Cuceritorul a fost acela care a stabilit data zilei de Anul Nou pe 1 ianuarie insa, mai tarziu, Anglia a sarbatorit si ea Anul Nou, ca toata crestinatatea, la 25 martie. Data de 1 ianuarie, ca zi de Anul Nou, a fost restaurata in 1582, de calendarul gregorian, adoptat, imediat dupa aceea si de tarile romano-catolice. Cu timpul a fost adoptat si de alte tari: Scotia (1660), Germania si Danemarca (prin 1700); Anglia (1752); Suedia (1753), iar Rusia (1918).
La popoarele crestine, Anul Nou este o sarbatoare a bucuriei,
a ospetelor si a sperantei. Un an vechi se termina si altul nou se iveste. "Anul nou, dupa cum afirma poetul romantic englez Byron, este inca o statie de posta unde isi schimba caii Destinele". Asadar, Anul Nou reprezinta un nou inceput si "atunci cand inceputul este rau, si sfarsitul va fi la fel!" (Euripide), asa ca toti crestinii cauta ca inceputul anului sa fie cat mai bun. Se strang cu totii in casa unei rude sau a unor prieteni pentru a sarbatori cum se cuvine evenimentul. Aceasta masa a meselor abunda in bucate alese traditionale. La miezul noptii, in multe case se joaca jocuri de noroc (carti, ruleta, table) pentru a-si incerca sansele, considerandu-se ca norocul sau nesansa din aceasta noapte, il va urmari tot anul pe jucator. Tinerii si tinerele, mai cu seama cei de la tara, cauta sa-si cunoasca soarta. Pentru a o afla, cel interesat se asaza, la 12 noaptea, in fata oglinzii, strajuita doar de doua lumanari aprinse, si asteapta sa-i apara imaginea celui sau celei care-i este sortit(a), sau priveste intr-un pahar cu apa, in care este cufundata o verigheta slujita. Altii toarna plumb topit in apa, acesta
racindu-se, ia diferite forme; persoane pricepute
in ghicit, citesc figurile respective, care se zice ca ar prevesti viitorul celui ce a turnat plumbul. Prin unele locuri se obisnuieste ca tanarul sau tanara sa se duca la miezul noptii la o raspantie, si primele cuvinte
pe care le aude intamplator, reprezinta raspunsul la intrebarea ce-i rezerva soarta in anul ce vine.
Casele curate sunt impodobite cu nelipsitul vasc – simbol al imortalitatii si al regenerarii. Aceasta planta parazita (care traieste pe copaci, mai cu seama pe stejari), cu frunze verzi, ale carei fructe sunt niste bobite albe lipicioase, se bucura de mare cinste
de pe vremea druizilor. Faima imortalitatii vascului provine, mai mult ca sigur, din faptul ca el continua sa fie verde chiar si atunci cand arborele gazda este dezgolit de frunze si aparent este mort. In antichitate se credea ca vascul transmite forta si vitalitate vegetatiei pe care creste. La primitivi, vascul era, alaturi de creanga de aur, vestitul talisman caruia,
se credea ca nu-i rezista nimic. In partea engleza a Staffordshire, pudding-ul de Anul Nou, nu este bun decat daca a fost facut deasupra flacarii unor vreascuri de vasc de anul trecut. Vascul suspendat deasupra usii, de Anul Nou, se crede ca indeparteaza spiritele rele, protejeaza casa de incendii, ii intampina pe oaspeti cu un bun venit, asigurand fericirea si prosperitatea celor din casa.
Printre manifestarile cunoscute, din cele mai vechi timpuri, anterior crestinismului, in Europa de Anul Nou, este si carnavalul. Acesta reprezinta un ritual complex, care avea loc anual (rareori bianual) urmarind rasturnarea completa a ordinii si ierarhiei stabilite si renasterea spirituala din acest haos produs, retraind astfel timpul sacru in care a inceput lumea, dupa cum afirma Romulus Vulcanescu
in "Mitologie romana".
Romanii, ca si noi, oficiau doua tipuri de carnavaluri – unul solstitial, la Anul Nou si altul echinoctial,
la lasata secului. Printre alaiurile carnavalesti
de Anul Nou practicate la noi in tara figureaza:
capra, plugusorul si sorcova.
Trebuie sa stabilim de la bun inceput ca frumoasele datini si traditii, care de cele mai multe ori indica originea noastra, se practica din ce in ce mai rar, mai mult pe la sate, pastratoarele traditiei. Ori, cum satul este pe cale de destramare, in curand, ele vor ramane de domeniul amintirilor, al povestilor.
Numele carnavalului se pare ca s-ar trage de la un car cu roti care inchipuia o nava celtica (carrus navales). La noi in tara, mai ales in Bucovina, carnavalul solstitial se rezuma la un colind cu un scenariu calendaristic – cu douasprezece personaje care intruchipeaza cele douasprezece luni ale anului. Alai care se opreste pe la casele gospodarilor unde colindatorii sunt cinstiti cu bauturi si mancaruri alese. Dar la noi in tara se mai practica si alte alaiuri carnavalesti: Capra este cel mai vechi si mai spectaculos dintre alaiurile carnavalesti de iarna. El aminteste intrucatva de alaiul dionisiac al fapturilor antropo-caprine de la traci, grecii antici si romani. In jurul caprei, care domina alaiul, sunt plasate mai multe personaje de tipul satirilor, faunilor si panilor, reprezentati prin mosi si babe, ghidusi, pacalici s.a.m.d., care conlucreaza la desfasurarea ritualului magico-mistic al prolificitatii si fertilitatii telurice. In Moldova si Bucovina mai ales, sunt alcatuite ciopoare compuse din mai multe capre (9-11-13), care joaca separat in alai sau impreuna. Un aspect spectaculos il produce convoiul de capre, care executa o miscare muzical-coregrafica, clantanitul boturilor caprelor, acordandu-se pe timbre diferite, acompaniat de tobe si fluiere si dublat de tropotul picioarelor, asemanator uneori cu o simfonie de xilofoane, care transpune publicul intr-o stare de euforie – comparabila, probabil, cu aceea produsa de trenele dionisiace prin consumul de alcool – datorita tropaitului obsedant, clinchetului zurgalailor si miscarii realizate de herbul de panglici si margele, care se realizeaza prin scuturarea capetelor caprelor – incheindu-se cu dansuri exaltate si cu strigate extatice: "tac-tac-tac caprita tac, tac-tac-tac caprita tac!". In satele din regiunile Hunedoara, Sibiu, Mures, Alba – Capra din Moldova se numeste Cerbul sau Turca. Pe aceste meleaguri este obiceiul ca fiecare fata sa contribuie cu cate ceva la impodobirea Caprei. Cine refuza sa primeasca alaiul sau nu ofera daruri nu va fi primit la "Sarbatoarea Caprei" si, se zice, ca nu se va casatori in acel an. Prin imprejurimile Hunedoarei, acest colind se incheie in ajunul Anului Nou, cu ingroparea Caprei, o mare serbare cu masti care reprezinta ingroparea anului vechi.
Alaiul Plugusorului reprezinta ritualul de indatinare a culturii graului la daci. Un fapt istoric mitizat, despre imparatul Traian (Badita Troian, din colind), parintele "agriculturii intensive" a graului, care a inlocuit cultura meiului in Dacia cucerita de romani, facand astfel din Dacia granarul Imperiului Roman. In Bucovina, in satele de prin Suceava, ca si prin alte locuri din Moldova, aceasta traditie poarta si numele de "urare cu buhaiul", pentru ca alaiul este insotit de un buhai (un instrument muzical format dintr-un butoias, al carui fund este inlocuit cu o piele de bou bine intinsa, prin care este tras un pamatuf de par; cand parul este intins, pielea vibreaza scotand niste sunete care imita mugetul unui taur. Iata un plugusor pentru copii: Maine anul se-nnoieste Maine anul se-nnoieste,/ Plugusorul se porneste,/ Plugusor cu sase boi,/ Plugusor manat de noi./ Boii, boii dinainte/ Cu cornite poleite,/ Boii, boii din mijloc,/ Cu cornitele de foc.
Dar Plugusorul clasic, incepe astfel: "Aho, aho, copii si frati,/ Stati putin si nu manati,/ Langa boi v-alaturati,/ si cuvintul mi-ascultati. / Ia mai manati, mai, hai, hai…/ S-a sculat mai an,/ Badica Traian/ si-a-ncalecat pe-un cal invatat,/ Cu saua de aur, / Cu nume de Graur/ Ia mai manati, mai, hai, hai… / Cu frau de matase, Impletit in sase, / Cat vita de groasa./ El in scari s-a ridicat,/ Peste campuri s-a uitat,/ Sa aleaga un loc curat,/ De arat si semanat./ si-a pornit intr-o joi,/ Cu un plug cu doisprezece boi,/ Boi, boureni,/ In coada codalbeni,/ In frunte tintatei,/ Ia mai manati, mai, flacai, hai, hai!" s.a.m.d.
Dupa cum spuneam mai inainte, datinile sunt o dovada clara a originii noastre de popor format din agricultori si crescatori de vite.
Despre Sorcova, Elena Niculita-Voronca, citandu-l pe Gubernatis, povesteste ca "Homer, in insula Samos, la zi intai a fiecarei luni, mergea cu o ramura de maslin, legata cu o cordeluta de lana, pe la casele cele mai bogate, pentru a le ura fericire", deci colinda, asa cum facem si noi astazi. Sorcova este specifica Munteniei, in Moldova ea s-a transformat intr-o lumanare impodobita, "Kiraleisa" reprezentand arborele lumii. Tot astfel explica autoarea si " umblatul", de pe vremuri, al preotului cu zi ’ntiiul, de la inceputul fiecarei luni.
Sorcova este un bat impodobit cu flori de hartie, cu care merg copiii, din casa-n casa, in dimineata de intai ianuarie, urandu-le gazdelor astfel: Sorcova/ Vesela,/ Peste vara,/ Primavara,/ Sa traiti,/
Sa-mbatraniti,/ Ca un mar,/
Ca un par,/ Ca un fir de trandafir,/ Tare ca fierul,/ Iute ca otelul,/
Tare ca piatra,/ Iute ca sageata;/
La anul/ si la multi ani!". Ceea ce va dorim si noi dumneavoastra cititorilor!
Anul Nou este sarbatorit in toata lumea nu numai de crestini,
ci de toate popoarele indiferent
de credinta lor.
