Constănţeanca are 22 de ani şi şi-a urmărit visul de a face performanţă până la capăt, neprecupeţind nici un efort pentru a ajunge în top. A trecut chiar printr-o operaţie estetică de reducere a sânilor, care o incomodau pe terenul de joc, şi a avut o primă jumătate de an competiţional 2013 cu totul descurajantă. Sacrificiile au, în cele din urmă, roade.
Suntem undeva la finalul lui 2012. Al treilea an de seniorat a fost unul decent pentru Simona Halep, dar ambiţioasa constănţeancă de 21 de ani este departe de progresul prognozat de specialişti. Fosta câştigătoare a Roland Garros-ului la junioare a bifat a treia finală din carieră pe la jumătatea anului, la Bruxelles, dar rezultatele au fost oscilante şi mai mult modeste decât pozitive.
Semifinala de la Fes, unde jucase prima ei finală din carieră şi sferturile de la Hobart şi Barcelona au fost palide consolări faţă de cele 11 eliminări din runda 1, inclusiv la Jocurile Olimpice. Cele şase locuri în plus din clasamentul WTA erau o satisfacţie mică faţă de potenţial şi sacrificii, iar Simona risca să rămână o altă speranţă irosită a tenisului românesc. Pentru sezonul următor îşi propunea un top 30, poate chiar un top 20, ambiţii mari pentru o jucătoare cu progres destul de lent şi foarte puţină lume îi dădea şanse reale, mai ales că Simona se descurca fără un antrenor stabil, lucru pe care şi-l permit în WTA doar surorile Williams.
Un an catastrofal…
2013 a început cu o eliminare prematură la Australian Open, împotriva americancei Sloane Stevens (1-6, 1-6), rezultat care aduce criticile de rigoare, jocul fiind timid, fără orizont, fără consistenţă. Au urmat un tur 2 la Aukland şi Hobart, apoi eliminarea din turul I la Paris, un tur trecut la Doha şi incapacitatea de a trece de calificări la Dubai. Brusc, clasamentul a început să frigă. Simona făcea „naveta” între locurile 50 şi 60, condamnată la calificări, fără antrenor şi fără perspective.
Lunile martie şi aprilie au fost frustrante, chiar dacă eliminările din runda inaugurală au dispărut, iar la Indian Wells s-a agăţat de şansa ei până în turul 3. A ajuns pe locul 64 în lume, cea mai slabă clasare în 15 luni, şi lucrurile deveneau critice.
Cam atunci a apărut în peisaj Andrei Mlendea, antrenor de tenis care a văzut în Simona un potenţial star. S-a lucrat mult la psihic şi agresivitate, aşa cum susţinea antrenorul într-un interviu după Roma, iar rezultatele au început să apară, întâi timid, apoi ca explozia unei bombe. Practic, sezonul Simonei Halep a început la 1 iunie, cu o „prefaţă” în mai, semifinala de la Roma şi primele impresii pozitive în mai bine de opt luni.
… s-a transformat într-unul fabulos
Iunie a fost un moment unic pentru Halep şi pentru România. Simona s-a impus la Nurnberg în faţa germancei Petkovic, apoi pe iarba de la
s-Hertogenbosch cu belgianca Flipkens, iar singura sincopă a venit la Wimbledon, într-unul dintre cele mai ciudate meciuri ale anului, cu Na Li.
Iulie a debutat cu succesul de la Budapesta, versus Meuesburger, urmat de abandonul cu Pennetta, de la Bastad, într-un meci în care deţinea controlul, dar n-a avut capacitatea fizică să şi continue. Retragerea de la Washington a provocat îngrijorare, mai ales că a fost urmată de cea de la Toronto, de la primul turneu al lunii august. Sfertul de finală de la Cincinnati (pierdut la piaza rea Serena Williams) a ridicat iar destule sprâncene, dar ce a urmat la New Haven a depăşit chiar şi speranţele optimiştilor.
Primul premier din carieră a avut povestea lui, cu acele celebre meciuri la ore extrem de târzii în România, cu adversare incapabile să-i citească jocul şi cu umilirea fostului număr 1 mondial, Caroline Wozniacki. Finala cu Petra Kvitova a fost, atunci, prima demonstraţie de forţă pură a Simonei, un 6-2, 6-2 neverosimil cu trei luni înainte şi multe, multe aprecieri. Kvitova era a cincea jucătoare de top 10 care ceda cu Simona, iar românca ajungea pentru prima dată în top 20, fiind abia a patra jucătoare de la noi care înregistra o astfel de performanţă. Felul în care evoluase la New Haven a urcat-o până pe un incredibil loc 3 în topul favoritelor la US Open (conform bookmakerilor), iar Simona a alimentat speranţele suporterilor de acasă cu declaraţiile sale tinereşti şi fericite, mereu cu un zâmbet larg, cuceritor. Deja majoritatea specialiştilor erau la picioarele ei, iar staff-ul fusese completat cu Adrian Marcu, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de tenis şi un om care a reuşit, prin discuţiile individuale cu Simona din timpul meciurilor, să contribuie decisiv la succes.
Putea lua US Open?
La New York, numele Simonei Halep a fost pe buzele tuturor. Graţie rezultatelor anterioare şi locului 19 în clasament a prins favoritele şi a început stângaci, confirmând ipoteza conform căreia jucătoarele care se impun într-un turneu premergător unuia de mare şlem clachează apoi la nivelul următor. A evitat eliminarea prin ştiinţa jocului şi ambiţie, iar meciul cu Heather Watson a fost un declic. Au urmat două meciuri colosale cu adolescenta croată Donna Vekic şi cu rusoaica Maria Kirilenko, fete cărora Simona le-a oferit patru game-uri şi două ore de joc… împreună. Deja lumea făcea calcule pentru o semifinală-şoc între Azarenka şi Halep, dar n-au vrut… vremea şi italianca Flavia Pennetta. Mulţi au acuzat-o pe aceasta de lipsă de fairplay când a cerut oprirea setului 2 la primii stropi de ploaie, deşi Simona mai avea nevoie de două mingi pentru a-l închide, şi era pe val, dar profesionismul are regulile lui, iar o jucătoare cu experienţa italiencei nu putea rata oportunitatea de a rupe meciul şi de a păstra avantajul moral. La reluare, după câteva ore, Simona a mai luat un game şi a cedat setul şi meciul, dar a lăsat în urmă impresia că fără acel moment nefericit ar fi putut merge până la capăt.
Asia, fără zâmbet
Mutarea „circului” în Asia n-a fost de bun augur pentru Simona. Fără presiunea rezultatelor, constănţeanca a jucat crispat la Tokyo şi a ajuns cu chiu, cu vai în turul 3, fiind eliminată de Venus Williams după cel mai prost meci de la celebrul eşec cu Sloane Stevens. Practic, Halep s-a bătut singură, iar Venus a taxat-o involuntar după partidă cu un „nu ştiu cum am reuşit să câştig acest meci”, pentru că şi Williams „reuşise” una dintre cele mai proaste evoluţii din 2013. Beijingul şi dublul tie-break pierdut cu Radwanska cea mică au pus capăt perioadei asiatice, una unde, efectiv, Simona a uitat să zâmbească, suferind fizic şi psihic. Retragerea de la Linz a fost cea mai bună soluţie, durerile la umăr fiind, se pare, insuportabile, printre picături, constănţeanca anunţând şi că a încheiat colaborarea cu Mlendea şi că va merge mai departe doar cu Marcu.
Ţarina
Eliminarea de la Beijing consfinţise deja şi soarta Turneului Campioanelor, care debutează astăzi, aşa că Halep mai avea doar două şanse să demonstreze că meciurile cu Willams şi Ardwanska au fost accidente. Pauza destul de lungă (18 zile) s-a dovedit cel mai bun lucru, pentru că la Moscova s-a văzut o Simona Halep revigorată, pusă pe harţă, mereu zâmbitoare şi cu un bagaj incredibil de lovituri. Până în finală nu a jucat decât două ore şi jumătate şi a lăsat adversarelor şapte game-uri, chiar dacă două dintre ele făceau parte din top 40 WTA.
Finala ar fi avut acelaşi deznodământ fără sincopa neaşteptată din game-ul 5 al setului 1 şi fără încăpăţânarea enervantă a Samathei Stosur, care s-a luptat până la epuizare pentru orice minge. Răspunsurile Simonei, uneori desprinse parcă dintr-un manual de tenis, au făcut însă diferenţa, comentatorii independenţi salutând „minunea din Constanţa”.
Fairplay, Simona a pus succesul din finală mai întâi pe „probabila stare de oboseală a lui Sam” şi apoi pe propriile arme. „Am jucat mai agresiv anul acesta şi am lovit mingea foarte puternic. Sunt şi mult mai relaxată pe teren şi mă concentrez mai mult pe fiecare punct. Mai am destule lucruri de pus la punct şi sper să le rezolv în pauza de iarnă, dar sunt foarte fericită cu felul în care evoluez acum. A fost un an incredibil pentru mine, în care am luat cinci titluri. Mă simt incredibil”, a spus Simona, radiografiind practic tot sezonul 2013.
Ce a realizat Simona Halep anul acesta
A devenit prima jucătoare din România care ia cinci titluri
într-un singur an (Virginia Ruzici
a câştigat câte trei în 1978 şi 1982).
A devenit a doua jucătoare din România într-un clasament al succeselor cu 5, unul mai mult decât Irina Spârlea (4 turnee în 4 ani) şi cu 7 mai puţine decât Ruzici.
A avut o serie de 37 de meciuri fără înfrângere în alte turnee decât cele de mare şlem, performanţă unică pentru o româncă.
A câştigat 48 de meciuri în circuitul WTA, a şasea performanţă mondială a anului.
A reuşit 14 victorii din 17 meciuri cu jucătoare de top 20.
A provocat retragerea franţuzoaicei Marion Bartoli după meciul direct de la Cincinnati.
A câştigat 950.000 de dolari, cu o sută de mii mai mult decât în precedenţii trei ani de seniorat.
A urcat 32 de locuri faţă de clasamentul de la începutul anului şi 50 faţă de cea mai slabă clasare din acest an.
Efort: Operaţie de micşorare a sânilor
Simona Halep are 22 de ani şi şi-a urmărit un vis, neprecupeţind nici un efort pentru a ajunge în top. Sacrificiile fizice (operaţia estetică suferită acum trei ani de reducere a sânilor, care o încurcau pe teren) şi psihice au fost, în sfârşit, răsplătite şi, deşi nu va ajunge în Top 10 până în 2014, Simona poate deveni una din primele zece jucătoare ale lumii încă din luna ianuarie, când va avea foarte puţine puncte de apărat.
Prima jumătate de an şi gestionarea corectă a turneelor ar putea însemna un loc aproape de vârful ierarhiei, atât timp cât plăcerea de a juca nu dispare. „Acum îmi place enorm să joc tenis şi o fac cu o mare pasiune”, declara Simona înaintea finalei de la Moscova, şi asta s-a văzut. Cât timp va avea această pasiune, jocul ei nu are cum să scadă. „Gura de aer proaspăt din circuitul WTA” poate ţine prima pagină a ziarelor şi anul viitor, şi poate mulţi ani de acum înainte. Până în 2014 însă, ne vedem la Sofia, din 29 octombrie.
