11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialAntreprenoriat social în comunitățile rurale

Antreprenoriat social în comunitățile rurale

Fundația Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria în calitate de beneficiar, împreună cu S.C. HR Specialists S.R.L. și SOS Insertion et Alternatives, în calitate de parteneri au lansat Seminarul de Consultare şi Promovare din cadrul POSDRU/173/6.1/S/148396 „Antreprenoriat social pentru comunități locale”.

Anunțul public a fost realizat în cadrul conferinței de presă ce a avut loc la București, vineri, 25 septembrie 2015, în incinta Hotelului Athenee Palace Hilton – Sala Enescu I, II (Str. Episcopiei 1-3). La eveniment au participat membrii proiectului, presa, dar și persoanele interesate de beneficiile proiectului.

Principalul obiectiv al proiectului este dezvoltarea economiei sociale în regiunile București- Ilfov, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Centru și Sud-Est. În sprijinul acestui obiectiv a fost elaborat un Ghid de Antreprenoriat Social, care să ajute la orientarea antreprenorilor, a managerilor și a personalului din cadrul structurilor de economie socială, dar și a celor ce doresc să înceapă o întreprindere socială pe viitor.

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, acesta desfășurându-se între 05.01.2015-31.12.2015. Proiectul va fi cofinanțat prin Fondul Social European (FSE), şi are ca rezultat imediat: înfiinţarea a 10 structuri de economie socială, angajarea a 49 de persoane ce aparțin grupurilor vulnerabile, elaborarea unui studiu care va asigura utilizarea eficientă atât a experienței și a învățăturilor extrase din realizarea prezentului proiect, cât și a experienței și a complementarității unor inițiative similare din România și din alte țări ale Uniunii Europene (UE).

Prin acest proiect se vor înființa 10 Structuri de Economie Socială (SES):

Atelier confecții (Jud. Brașov);

Birou consiliere profesională (Jud. Satu Mare);

Cabinet stomatologic (Jud. Ilfov);

Studio de scurtmetraje documentare (Jud.Ialomița);

Centru de educație (Jud. Prahova);

Salon înfrumusețare (Jud. Ilfov);

Tipografie digitală (Jud. Ilfov);

Personalizarea produselor (Jud. Constanța);

Centru educativ pentru copii (București);

Cabinet stomatologic (Jud. Ialomița).

Rezultatul contribuie la creșterea capacității de integrare a indivizilor pe piața muncii, inclusiv a persoanelor provenite din grupurile vulnerabile, prin sprijinirea dezvoltării competențelor și aptitudinilor necesare angajării pe piața muncii.

Persoană de contact:

Dorin Scutarasu – Asistent comunicare și relații publice.

E-mail: office@cadi.ro

Cele mai citite

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...

Oana Roman a spus de câtă vreme nu a mai văzut-o fostul ei soț pe fiica lor

Oana Roman a vorbit despre relația distantă dintre fostul său soț, Marius Elisei, și fiica lor, Maria Isabela, dezvăluind detalii emoționante despre situația actuală. Oana...

Donald Trump la Davos: Ucraina este pregătită pentru un acord de pace

La Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat că Ucraina este dispusă să ajungă la un acord de pace...
Ultima oră
Pe aceeași temă