20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialAntonescu va discuta cu liderul minerilor de la Roşia Montană

Antonescu va discuta cu liderul minerilor de la Roşia Montană

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va avea o întrevedere cu liderul sindical al confederaţiei Meridian pe subiectul Roşia Montană, dar nu poate da curs solicitărilor minerilor de a se deplasa la Roşia Montană, transmite Mediafax.

Antonescu a precizat că întâlnirea cu liderul confederaţiei Meridian va avea loc joi.

El a fost întrebat dacă va merge personal la Roşia Montană, în condiţiile în care minerii ar fi ameninţat cu greva foamei.

“Astea sunt nişte forme de presiune cărora eu nu le pot da curs, pentru că nu avem ieşire din asta. Eu nu cred că trebuie să intre în greva foamei, e decizia domniilor lor, eu cred că trebuie să discutăm foarte serios despre tot ceea ce-i interesează. Nu putem crea asemenea precedente, pentru că nu se poate ca Parlamentul să voteze imediat o lege pentru că cineva a intrat în greva foamei. E un gest pe care eu îl respect, el are nişte motivaţii pe care le înţeleg şi le respect, dar nu putem proceda în felul acesta. Toate formele de comunicare normale şi instituţionale sunt deschise din punctul meu de vedere”, a răspuns Antonescu.

Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană refuză să iasă la suprafaţă şi cer să vină acolo preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier.

Preşedintele Sindicatului “Viitorul Mineritului”, Cristian Albu, şi prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, au intrat, miercuri, în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană, unde mai mulţi mineri s-au blocat în subteran, cerând guvernanţilor şi parlamentarilor să ia urgent o decizie favorabilă începerii proiectului minier.

Albu a declarat, la ieşirea din subteran, că în total au recurs la această formă de protest 22 de mineri, care se află la o distanţă de aproximativ un kilometru de intrarea în galerie şi la o adâncime de 300 de metri.

Liderul sindical a spus că protestatarii refuză să iasă din subteran şi solicită ca preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să vină cât mai repede la Roşia Montană pentru a discuta despre problemele economice ale zonei şi despre proiectul minier.

El a afirmat că starea de sănătate a celor 22 de protestatari este bună, nivelul de oxigen în galerie este puţin în scădere, însă o problemă ar fi putea fi umiditatea, care este foarte ridicată.

Potrivit sursei citate, protestatarii aşteaptă sosirea preşedintelui Senatului şi a liderilor grupurilor parlamentare până sâmbătă la prânz, perioadă în care ei vor să rămână în subteran şi ameninţă că, în caz contrar, vor intra în greva foamei.

Cele mai citite

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...
Ultima oră
Pe aceeași temă