2.8 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialAntonescu: Dacă succesul la prezidenţiale depinde de umblatul sau nu de mână...

Antonescu: Dacă succesul la prezidenţiale depinde de umblatul sau nu de mână cu Ponta, renunţ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că dacă ajunge la concluzia că succesul candidaturii sale la Preşedinţie depinde de a umbla sau nu de mână cu premierul Victor Ponta, nu va mai candida, informează Mediafax.

Antonescu a ţinut să denunţe o „legendă urbană” privind faptul că interesul său ar fi acela de a nu rupe USL pentru a nu pierde sprijinul PSD la alegerile prezidenţiale.

El a susţinut că i-a transmis personal lui Victor Ponta, deşi acesta „poate nu o crede”, faptul că scopul său ultim nu este acela de a ajunge preşedinte al României indiferent cum şi în orice situaţie.

„Dacă cineva crede că deciziile mele politice sunt influenţate de asta (candidatura la prezidenţiale, n.r.), se înşeală. Dacă nu am pus problema ruperii USL-ului acum, nu m-am gândit nicio secundă – cine vrea crede, cine nu, nu – la Preşedinţia de peste un an şi jumătate pentru că e o eră întreagă până atunci. Vedeţi ce dinamică au zilele, m-am gândit la aşteptarea acestor oameni”, a susţinut Antonescu.

Preşedintele PNL a ţinut să sublinieze faptul că actualul premier a ajuns în funcţie şi pentru că el i-a fost alături.

„Victor Ponta a ajuns prim-ministru şi de mână cu mine, că eram nedespărţiţi. Şi pe la meci am fost împreună (…) Eu dacă vreo secundă o să ajung la concluzia că succesul eventualei mele candidaturi depinde de aceea că umblu sau nu de mână cu domnul Ponta, nu mai candidez, chiar dacă, sigur, îmi face plăcere să fiu împreună cu domnul Ponta”, a afirmat preşedintele PNL.

Citeşte şi: Antonescu: Ponta este la mâna lui Băsescu, nu câştigă nimic decât dacă vrea preşedintele

Ponta: Pe Kovesi am propus-o la şefia DNA pe baza convingerilor proprii

Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă