Tratamentele cu antidepresive în timpul sarcinii ar putea fi asociate cu un risc crescut de dezvoltare a sindromului deficitului de atenţie la copii (ADHD) după naştere, sugerează un studiu. ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) sau sindromul deficitului de atenţie însoţit de hiperactivitate se manifestă prin dificultăţi de concentrare şi de îndeplinire a unor sarcini complexe.
Tulburarea afectează între 3% şi 5% dintre copiii de vârstă şcolară din Franţa, potrivit mai multor studii, şi este caracterizată frecvent prin dificultatea de a sta liniştiţi, a-şi aştepta rândul şi printr-un comportament impulsiv. În studiul publicat în revista Molecular Psychiatry (parte a grupului Nature), experţii de la Massachusetts General Hospital spun că “se observă un risc persistent de apariţie a ADHD după expunerea la antidepresive, mai ales în primul trimestru” al sarcinii, conform Mediafax.
Acest studiu statistic a fost realizat pe baza datelor oferite de un sistem de îngrijire a sănătăţii din nord-estul Statelor Unite ale Americii, pe 2.243 de copii cu ADHD şi alţi 1.377 suferind de autism.
Scopul iniţial era de a stabili dacă există o legătură între tratamentul cu antidepresive în timpul sarcinii şi un risc crescut de autism la copii, după cum au sugerat anterior alte studii. Referitor la această întrebare, cercetătorii au estimat că, în cele din urmă, legătura este “nesemnificativă”, odată luat în calcul un alt factor cu potenţial agravant pentru autismul la copii: starea depresivă a mamei.
Pe de altă parte, experţii au descoperit că asocierea dintre antidepresivele luate de mamă în timpul sarcinii şi riscul de ADHD al copilului este “semnificativă”.
Totuşi, acest risc rămâne “scăzut în termeni absoluţi”, rezultatele studiului putând fi afectate de erori de clasificare, subliniază cercetătorii, care fac apel la realizarea de studii complementare pe acest subiect.
Într-un comentariu separat, psihiatrul britanic Guy Goodwin se arată prudent. Medicul consideră “limitat” domeniul de realizare a studiului şi estimează ca fiind “posibil şi chiar probabil” ca efectul observat să fie legat de riscul genetic crescut de moştenire, de la mamă, a predispunerii la probleme psihiatrice.
