Până la urmă, e bine sau e rău că s-au făcut arestări prin vămile patriei? Pentru că, în mod cu totul neaşteptat din partea unei naţiuni atât de înzestrate cu darul vorbirii, nenumăratele ore de talk-show TV şi de articole publicate pe această temă nu reuşesc să dea un răspuns clar şi fără echivoc la această întrebare simplă. Mărturisim că noi înşine suntem acum cuprinşi de îndoială şi nelinişte după ce sentimentul iniţial era mai degrabă unul de certitudine moderată: „Da, dom’le, e bine!”.
Acum, după ce problema a fost abordată din toate unghiurile şi întoarsă pe toate feţele – neaşteptat de multe -, nu mai suntem aşa de siguri. S-ar putea însă ca, în pofida a ceea ce credeam că ne spun raţiunea şi bunul-simţ (facultate abandonată pe nedrept după campania electorală), să ne înşelăm grav.
(1) Prima dintre cauzele acestei încurcături neverosimile este ceea ce am putea numi „metafora piscicolă” care înconjoară toată afacerea. Dacă am înţeles bine, poliţiştii şi vameşii arestaţi nu sunt decât plevuşcă, în vreme ce rechinii mari rămân neatinşi. Nu e deloc în regulă! Nu e drept ca tot peştii mici să plătească, iar marii răpitori să rămână nepedepsiţi. Asta pe de-o parte. Pe de alta, dacă-i aşa, atunci e clar că totul se întâmplă numai pentru consumul bibanului de televizor care crede că e furtună când de fapt înoată într-un mediu bine controlat de stăpânii acvariului. În adâncuri pândeşte – desigur, bine camuflată – o teribilă caracatiţă, iar spaţiul intermediar este populat cu ştiuci sindicale vorace, ţipari birocratici alunecoşi şi pisici-de-mare de partid. În final, suntem avertizaţi sagace, unii vor rămâne cu sturionii şi caviarul, iar noi, restul, cu o captură neobişnuită de caras, de gătit cu mămăligă antiexplozivă (sau păsat). Ca atare, dacă rechin nu e, nimic nu e! Cine sunt rechinii? Ei cine, doar ştie toată lumea: Flutur, Falcă, Frunzăverde, Blaga, Pogea, Videanu etc., caracatiţa pedelistă. Dacă nu pică ăştia, degeaba. Deci, mai degrabă nu e bine că i-au arestat pe ăia de la Siret şi Stamora-Moraviţa. Ciudat este că toată fauna asta are alergie de apă sărată, sau o fi o maree roşie nocivă în port la Constanţa, ori – cine ştie? – o fi fost năpădit şenalul navigabil de o invazie de mazăre în simbioză cu o specie de torpilă blondă, dar cu voltaj mortal.
(2) Peste această enigmă subacva-tică a venit o alegorie şahistă. Avem pioni, nebuni, cai, catâri, turnuri şi castele, o regină – pe post de preşedinte executiv – şi un rege, bine servit şi apărat. Pot cădea pionii în bătălia asta (aşa-zisă) anticorupţie, dar, dacă nu se ajunge la regină (din nou, se poate alege orice nume dintre cele de mai sus) şi la Stăpânul Inelelor de la Palat, atunci e praf în ochi.
Din (1) şi (2) rezultă (a) că mai curând campania de arestări declanşată de DNA la vămi nu este un lucru bun şi (b) că ar fi un lucru bun numai dacă ar duce la arestarea liderilor PDL şi a lui Traian Băsescu. Dar, cum ştiam deja dinainte că (3) DNA este poliţia politică personală a lui Traian Băsescu, atunci fie (c) Băsescu şi-a asmuţit haitele de procurori împo¬triva inamicilor din PDL, ceea ce face ca toată povestea să fie o afacere internă de partid, fie (d) Băsescu e nebun, beţiv, corupt şi dictator şi trebuie dat jos. Năstase nu există şi nici Dinu Vamă. Nu există nici Nini Săpunaru, Călin Popescu Tăriceanu sau Dinu Patriciu, după cum nu a existat niciodată vreun vapor cu petrol rusesc descărcat în port fără nici un fel de acte. Şi, mai mult ca sigur, nu a existat niciodată nea Nicu Văcăroiu şi n-au existat nici zeci de trenuri cu cisterne de benzină aşteptând răbdător în gară la Jimbolia să treacă în Iugoslavia aflată sub embargo internaţional.
Toate aceste nume nu sunt decât metafore care ascund adevărul-adevărat pe care Puterea vi-l ascunde cu cinism: toată această mascaradă anticorupţie nu este altceva decât expresia disoluţiei statului sub guvernul de hoţi şi incompetenţi Băsescu-Boc. Deci Jos Băsescu, Trăiască USL!
Sau poate cele de mai sus nu sunt decât o cacofonie asurzitoare care, cum scrie săptămâna aceasta Ana Blandiana, ne hărţuieşte seară de seară la televizor memoria prezentului unde „imaginile ne spun: «Nu trebuie să ţineţi minte ceea ce aţi trăit voi azi, trebuie să ţineţi minte ceea ce vă spunem noi că aţi trăit azi»”.
