România a aplicat strategiile anticorupţie în grabă, accelerat, mai ales la presiuni externe, iar acest lucru a creat mai multe probleme decât a rezolvat, arată un raport de audit independent realizat pentru Ministerul Justiţiei, la sugestia Comisiei Europene. În acelaşi timp, a fost nevoie de intervenţii externe „susţinute” pentru ca instituţiile anticorupţie să nu fie reduse la tăcere în România. Experţii consideră că strategia de luptă anticorupţie concepută sub mandatul Monicăi Macovei este mai bună decât cea actuală, din mandatul ministrului Cătălin Predoiu.
Pe o scară de la 1 la 5, unde 5 înseamnă „extrem de corupt”, cele mai corupte instituţii din România, în anii 2009 şi 2010, sunt partidele politice (4,3 în 2009 şi 4,5 în 2010), urmate de Parlament (4,3 în 2009 şi 4,5 în 2010) şi de sistemul de justiţie (4,2 în 2009 şi 4 în 2010). Cele mai puţin corupte instituţii sunt Biserica (2,3 în 2010), Armata (2,4 în 2010), mass media şi sistemul de educaţie (3,1 în 2010). Experţii se folosesc de sondaje de opinie şi de indicatori de percepţie privind corupţia.
Modul în care Ministerul Justiţiei şi celelalte instituţii responsabile cu anticorupţia au ales să implementeze strategia anticorupţie, pornind de sus în jos şi nu invers, de la nivel local sau măcar regional, a dus la ineficienţa luptei împotriva corupţiei. De asemenea, administraţia nu şi-a asumat niciodată lupta anticorupţie, ci a tratat-o ca pe o treabă care se află exclusiv în grădina instituţiilor specializate – Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Agenţia Naţională de Integritate (ANI) sau Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului de Interne.
Pe de altă parte, „cele mai importante instituţii anticorupţie din ţară, DNA şi ANI, s-au confruntat cu mai multe încercări de a li se limita eficienţa şi au fost necesare presiuni interne şi externe susţinute pentru a i se permite Guvernului să le asigure funcţionarea”, scriu experţii independenţi. ANI se confruntă şi în prezent cu „încercări de ai se modifica statutul juridic şi competenţele”.
Raportul de audit a fost realizat pentru Ministerul Justiţiei, în cadrul Programului ONU de dezvoltare, de către experţii independenţi Constantin Palicarsky (Bulgaria) şi Drago Kos (Slovenia), după ce Comisia Europeană a sugerat acest lucru, în cadrul Raportului de monitorizare a Justiţiei.
Experţii mai notează că „încă există un grad mare de neîncredere a societăţii şi conform sondajelor, cetăţenii consideră că a crescut corupţia, în ciuda datelor obiective care demonstrează contrariul”. Acest lucru se întâmplă pentru că nu există indicatori practici ai luptei anticorupţie, iar lumea are impresia că „nimic sau prea puţine s-au făcut în practică”.
Cel mai recent document privind lupta anticorupţie, Strategia pentru 2008-2010, realizat de Ministerul Justiţiei în mandatul lui Cătălin Predoiu, nu a avut la bază „o evaluare credibilă a motivelor şi condiţiilor de corupţie din România, nu a avut în vedere nici o analiză a situaţiei reale din teren şi, prin urmare, nu a fost o reacţie profundă la o ameninţare profundă din ţară”, scriu experţii. Ei recomandă revenirea la documentul de politică publică anterior, strategia anticorupţie pentru 2005-2007, realizat sub mandatul Monicăi Macovei, actualmente europarlamentar.
Cei doi experţi mai constată că instituţiile publice din România stau foarte prost la capitolul control intern în ce priveşte corupţia. Autocontrolul nu le preocupă, dar asta se datorează şi reducerilor de personal şi crizei economice care a dus la ciuntirea corpurilor de control.
Iată cele mai importante recomandări pentru autorităţile din România, din Raportul de audit privind anticorupţia:
– Să abandoneze abordarea „stare de urgenţă” în domeniul luptei împotriva corupţiei, să planifice cu prudenţă viitoarele măsuri anticorupţie, într-un mod cuprinzător şi cu atenţie (…) pe baza voinţei reale naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei şi nu doar limitate la obligaţiile internaţionale ale României.
– Să instituie un mecanism de coordonare eficace, care să se asigure că adoptarea şi implementarea de politici poartă avizul celor mai înalte niveluri guvernamentale. Să aibă în vedere transferul coordonării şi monitorizării către Cabinetul Primului-ministru, cu unităţile specializate de la nivelul ministerului.
– Obligarea tuturor instituţiilor să îşi evalueze vulnerabilităţile privind corupţia şi să reacţioneze la acestea, prin adoptarea propriilor lor planuri de acţiune
– Să aibă în vedere posibilitatea de consolidare a poziţiei ANI (poate prin intermediul instituirii ANI drept categorie constituţională) şi a rolului său în instanţe.
– Să ia măsuri care să permită aplicarea confiscărilor extinse şi să aibă în vedere inversarea sarcinii probei în cursul procedurilor de indisponibilizare şi confiscare a averilor ilicite.
– ONG-urile locale trebuie implicate în eforturile locale anticorupţie. Poate fi utilă o facilitate. Să stopeze finanţarea discreţionară a ONG-urilor, să se îndrepte către finanţarea competitivă.
– Atragerea răspunderii politice pentru lipsa de implementare sau slaba implementare a viitoarelor strategii anticorupţie.
