7 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăSpecialAniversari

Aniversari

In aceasta vara doi politicieni romani si-au serbat implinirea unei jumatati de veac. Unul dintre acestia este si presedintele PSD, Mircea Geoana. Putin mai inainte un magnat al fotbalului si iubitor de biserici, Gigi Becali, si-a oglindit, la randul lui, in cupa de sampanie chipul semicentenar. In anul in care cei doi se nasteau, primul intr-o familie de general al noii puteri, celalalt in mediul bucolic oieresc, trupele sovietice paraseau Romania. O paraseau nu fiindca noi eram mai independenti decat alte tari din Pactul de la Varsovia, iar Gheorghiu-Dej reusise sa bata din picior in fata lui Nikita Hrusciov. Rusii  plecau de la noi fiindca stiau ca dupa revolutia maghiara fuseseram restalinizati. Incepuse al doilea val al prigoanei. Puscariile erau umplute de presupusi uneltitori la bunul mers al democratiei populare. Atunci in tara au demarat cele doua procese sinistre prin care intelectualii romani si oamenii de credinta au fost groaznic umiliti.

 

E vorba de procesul Noica-Pillat si al Rugului Aprins. Tot atunci un poet remarcabil, medic fara arginti si  constiinta duhovniceasca imaculata, Vasile Voiculescu, a fost tarat in anchete distrugatoare, intemnitat la peste 70 de ani, de unde mai tarziu, dupa eliberare, i s-a tras moartea. Istoricul Marius Oprea a publicat de curand o lucrare  remarcabila despre ancheta si detentia lui Vasile Voiculescu – "Ultima calatorie a lui Zahei". Acesta a fost anul 1958 cand cele doua vlastare nobile ale vietii noastre politice vedeau lumina zilei si, de buna seama, nimeni nu putea sa banuiasca ce soarta mareata avea sa-i astepte pe cei doi bebelusi. As vrea sa-i vad pe Geoana si Becali mititei, in scutece, gangurind si sugand de la pieptul mamei personale cum mai tarziu aveau sa suga de la marea tata a tarii.  Mircea Geoana a iesit sifonat in urma alegerilor locale. Esecul candidatului Cristian Diaconescu i-a subrezit pozitia. "Greii" s-au solidarizat si nu au intarziat sa loveasca in "aventurierul" care si-a dovedit incompetenta, lucru de la sine inteles de vreme ce-si traise tineretea in America si pe campia Externelor.

 

Orice ce s-ar spune, in PSD va ramane intotdeauna un front dur, care nu se va inmuia in vecii vecilor. Indiferent cat s-au capitalizat dumnealor, au pastrat aceeasi mentalitate de jandarm, de vechil, de stapan pe mosie. Flexibilitatea le e straina si se folosesc demagogic de lozinci. Oricat de patati ar fi, se vor replia mereu in spatele unui stindard – pana acum a fost Ion Iliescu – si vor poza mereu in salvatorii tarii. Batranul activist a declarat ca nu va mai candida pentru Parlament, dar de politica nu se lasa. Mai are putin pana la opt decenii de viata. Ne inchipuim ce va fi peste un an si jumatate cand chiar ii va implini.

 Miza, fireste, se joaca in toamna. Alegerile parlamentare vor reaseza nivelurile de putere in PSD. Ce va face provincia? Cat de tare se va mentine centrul? Cand si-a sarbatorit cei 50 de ani, mintea lui Mircea Geoana a zumzait de temeri. Nu e chiar in apele lui. De aceea ar zbura in Cosmos cu Prunariu… si fiindca tot e vara, sa ne amintim ca in august si Madonna implineste tot jumatate de veac. Ironia face sa  apara in videoclipuri alaturi, bunaoara, de un cantaret de factura lui Justin Timberlake, care la o adica ii  poate fi si copil. Cele doua vedete ale showbizului ne trimit cu gandul tot la… PSD. Nu sunt Geoana si Iliescu in roluri similare? Copilul si tatanele, naivul si versatul, "prostanacul" si "inteleptul", ce mai tandem!… In iulie s-au implinit 90 de ani de cand a fost asasinata familia tarului. In august revolutia pragheza implineste 60 de ani. Altceva…

Cele mai citite

Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, la vizita medicală anuală

update În urma examenului medical anual, medicul președintelui Joe Biden a declarat că acesta este ”apt pentru serviciu” și face exerciții fizice cel...

Festivalurile lunii martie la Opera Comică pentru Copii: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise

Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise. Ambele evenimente sunt programate la sediul instituției...

Răspunzând cererii așa-zișilor deputați ai Transnistriei, Rusia își menține trupele în Republica Moldova, la granița cu Ucraina

Congresul așa-zișilor deputați de la Tiraspol, care s-a desfășurat pe parcursul zilei de 28 februarie 2024, nu a anunțat "unirea" Transnistriei cu Rusia (așa...
Ultima oră
Pe aceeași temă