Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane organizeaza in perioada 23- 26 octombrie a.c. concurs pentru ocuparea a patru posturi de personal contractual (inspector de specialitate), prin recrutare din sursa externa. Selectia se va face in centrele regionale de la Pitesti – 2 posturi; Craiova – 1 post si Cluj- Napoca – 1 post. Candidatii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa aiba cetatenie romana si domiciliul in Romania; sa cunoasca limba romana – scris si vorbit; sa fie declarati apt medical – fizic si psihologic; comportament corespunzator in societate; fara antecedente penale; absolventi ai unei institutii de invatamant superior de lunga durata, intr-una din specialitatile psihologie sau asistenta sociala. Documentele de participare la concurs se vor depune, pana pe 11 octombrie, la Serviciul Juridic, Relatii Publice si Resurse Umane al agentiei, situat pe str. Mihai Voda, nr. 6, Bucuresti. Probele de concurs vor fi compuse dintr-un test de cunoastere a unei limbi de circulatie internationala; proba practica de utilizare a computerului; test scris pentru verificarea cunostintelor necesare indeplinirii atributiilor postului. Informatii suplimentare se pot obtine la telefon: 303.70.80, int. 10235, 10279 si 311.89.80/311.89.72 sau pe site-ul Ministerului Administratiei si Internelor (www.mai.gov.ro).