19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAngajaţii aflaţi în concediu medical se pot trezi cu poliţia la usă

Angajaţii aflaţi în concediu medical se pot trezi cu poliţia la usă

Guvernul a decis, miercuri, înăsprirea condiţiilor în care angajaţii pot intra în concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor şi sancţionarea mai aspră a persoanelor care solicită nemotivat un astfel de concediu, scrie Mediafax.

La sfârşitul lunii martie, premierul Emil Boc a cerut Ministerului Sănătăţii să urgenteze legea concediilor medicale , prin care persoanele care intră nemotivat vor fi sancţionate, amintind în acest context şi de cei peste o sută de angajaţi AVAS care au intrat recent în concediu medical pentru a a evita tăierea salariilor.

Premierul a declarat, la sfârşitul lunii februarie, că peste o sută de angajaţi ai AVAS au intrat în concediu medical, încercând astfel să scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitară, prin care salariile individuale sunt reduse, de la 17.000 lei la 2.500 lei.

După aceste declaraţii, Ministerul Sănătăţii a avansat un proiect de act normativ care stabileşte că autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarul concediului medical tratat în regim ambulator se află la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegală a certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori se va dubla.

Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sănătăţii urmăreşte reducerea drastică a numărului celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel încât de acestea să poată beneficia numai cei care au într-adevăr nevoie de îngrijiri medicale.

În situaţia în care beneficiarul de concediu medical nu se află la domiciliu, acesta nu va primi indemnizaţia de asigurări sociale aferente concediului medical.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă