7.5 C
București
miercuri, 21 februarie 2024
AcasăSpecialAndronescu: Adresez rugămintea preşedintelui să promulge legea privind bacalaureatul profesional

Andronescu: Adresez rugămintea preşedintelui să promulge legea privind bacalaureatul profesional

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, îi adresează preşedintelui Traian Băsescu “rugămintea” de a promulga legea adoptată de Senat prin care a fost introdus bacalaureatul profesional pentru cei care nu doresc să meargă la facultate şi care urmează să se aplice din anul şcolar 2012-2013, potrivit Mediafax.

 

Andronescu a declarat că introducerea bacalaureatului profesional, prin legea adoptată, deschide posibilitatea celor care nu doresc să urmeze studii superioare să se angajeze în domeniul în care au studiat.

“Senatul o va trimite (legea adoptată luni, n.r.) la promulgare şi îmi doresc din tot sufletul şi adresez şi pe această cale rugămintea preşedintelui să o promulge, ca să putem să trimitem către cei care se interesează şi o aşteaptă. (…) Este vorba de o alternativă, deci este opţiunea elevului şi a familiei lui şi sigur că decizia pe care elevul cu familia lui o ia poate să însemne: «mergem spre învăţământul superior», atunci merge spre bacalaureatul naţional, ca şi până acum sau «nu mai merg spre învăţământul superior, vreau să găsesc un loc de muncă să mă angajez» şi atunci opţiunea este pentru bacalaureatul profesional”, a explicat Andronescu.

Ministrul a spus că măsura va fi aplicată din anul şcolar 2012- 2013, precizând că introducerea bacalaureatului profesional nu va însemna că acest examen va fi mai puţin riguros, ci că va fi aplicat la materia studiată.

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional, cu 73 de voturi “pentru”, 15 “împotrivă” şi o abţinere.

Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, absolvenţii ciclului superior al liceului care susţin şi promovează examenul de bacalaureat profesional dobândesc, potrivit legii, diploma de bacalaureat profesional, care le dă dreptul de acces pe piaţa muncii, fără drept de acces, însă, în învăţământul superior.

Legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi profilul acestuia, pentru că disciplina de educaţie antreprenorială o parcurg toţi liceenii.

Potrivit legii, examenul pentru bacalaureatul profesional nu schimbă conţinutul programei pe care elevii au parcurs-o pe timpul anilor de liceu, iar probele din examenul de bacalaureat profesional, cronologic, vor fi aşezate înaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat naţional.

Pentru bacalaureatul profesional, potrivit proiectului de lege, elevii vor susţine două probe: un proiect şi o probă practică, precum şi o lucrare scrisă la educaţia antreprenorială. Probele de competenţe sunt comune şi la bacalaureatul naţional şi la bacalaureatul profesional.

În plus, dacă cineva care susţine bacalaureatul profesional vrea să meargă spre învăţământul superior şi se răzgândeşte în aceeaşi sesiune, după o sesiune sau două sesiuni de bacalaureat, el se poate întoarce, poate susţine probele scrise de la bacalaureatul naţional şi, după aceea, are acces spre învăţământul superior.

Legea are caracter organic, Senatul fiind for decizional.

Cele mai citite

“Acordul comercial” de la München: jumătate de triliard de dolari, destinați industriei americane de război

Nimeni n-a sesizat atât contrastul, cât și asemănarea dintre München-ul toamnei anului 1938 și cel al iernii 2024. Dacă atunci, francezii și britanicii au...

Se cere falimentul Dan Air, firma care se răstea la Romatsa

Dan Air, compania care și-a făcut reclamă imediat după deschiderea aeroportului de la Brașov, are probleme în justiție. La Tribunalul București, s-a înregistrat...

Cum va schimba metaversul mediile sociale pentru români

Progresul tehnologic care a luat amploare cu o rapiditate impresionantă în ultimii ani a condus către apariția de noi instrumente menite să ne ajute...
Ultima oră
Pe aceeași temă