Scriitorul Andrei Pleșu taxează, pe blogurile Adevărul, înființarea Institutului de Studii Avansate a Culturii şi Civilizaţiei Levantului, la cârma căruia ar urma să fie pus fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
„Dl Constantinescu are o slăbiciune (pe care nu şi-a manifestat-o public pînă de curînd): cultura şi civilizaţia Levantului. Prin Levant, Domnia Sa înţelege puţin altceva decît oamenii obişnuiţi, căci include în perimetrul lui şi Balcanii şi Caucazul şi, în general, zona Mării Negre. De ce îi place dlui Constantinescu „Levantul”? Pentru că (scrie în expunerea de motive a propunerii sale) e „leagănul” culturii şi al democraţiei, pentru că România se poate profila, adîncind problema, ca promotor al unei „culturi a păcii” în regiune, ca protector al patrimoniului mediteranean etc. Pe scurt: înfiinţăm un „Institut de Studii Avansate a (sic!) Culturii şi Civilizaţiei Levantului”. (În loc de „a” s-a introdus, ulterior, mai corectul „pentru”). Sub egida Academiei Române? Nu. A Senatului. Cu ce bani? Cu bani de la buget, din „fondul de rezervă” al guvernului. Cu ce organigramă? 36 de inşi! Cu cine drept „spiritus rector”? Emil Constantinescu, vechi lider regional, aflat „la per tu” cu toţi şefii lumii”, a scris Pleșu.
Scriitorul Andrei Pleșu i-a luat apărarea, luni, filosofului Gabriel Liiceanu, după ce a fost criticat pentru că i-a calificat pe protestatarii care au participat la mitingul de susținere a PSD drept „guri știrbe”.
Pleșu a subliniat că „sîntem în plin „Levant”. Un institut încă inexistent e deja în faza „studii avansate”. Apoi, sîntem singura ţară din lume în care un institut academic e „sub umbrelă” parlamentară. De asemenea, scriitorul atrage atenția că Academia Română mai conduce alte aproximativ 50 de institute a căror situaţie financiară e departe de a fi roză, ironizând, totodată, „alianța Constantinescu – Tirceanu” și proiectul celor doi politicieni.
„Ca să fiu sincer, am suspectat dintotdeauna o tainică „afinitate” a celor doi în zona aptitudinilor şi apetenţelor intelectuale. Am avut, văd acum, o intuiţie profetică. Sînt, în sfîrşit, umăr la umăr, cu expertiza pe expertiză călcînd… Căci nu oameni cu performanţă culturală demonstrabilă sînt „aliaţi” în această urgentă întreprindere”.
Proiectul dlor Constantinescu şi Tăriceanu a fost, într-o primă etapă, respins de guvernul Cioloş şi de vicepreşedintele Academiei. Acum a trecut cu brio de Senat. Vorba dnei Cristiana Anghel: „Unde a scuipat guvernul, pupă Senatul României!”. Să nu ratăm şi noi o reacţie adecvată la marea idee a celor doi „şefi” Îi vom aplauda strigînd: Bravo! Pupături, pupici, pupoaie! Cînd ne-o fi mai rău, aşa să ne fie”, a scris Andrei Pleșu.
Filosoful Gabriel Liiceanu intervine în scandalul înfiinţării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL), ce urmează a fi condus de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu. Proiectul de lege privind infiinţarea Institutului a fost avizat miercuri, cu o serie de amendamente, de către senatorii din Comisia pentru învăţământ. La şedinţa Comisiei au participat însuşi Emil Constantinescu, dar şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, unul dintre susţinătorii săi.