Într-o concentrare maximă şi în perfectă fuziune, orchestra şi solistul au răscolit publicul bucureştean de joi şi vineri de la Ateneu, prin cele trei concerte pentru pian şi orchestră interpretate în aceeaşi seară – Concertul nr. 3 de Rahmaninov, Concertul nr. 1 de Prokofiev și Concertul pentru mâna stângă de Ravel.
Se poate spune că a fost o premieră pentru întreaga viaţă muzicală a României, dat fiind că cele trei concerte sunt de o asemenea anvergură, încât cu greu cineva îşi poate imagina că acelaşi pianist poate susţine un astfel de reportoriu într-o singură seară.
Mare artist al lumii, Andrei Gavrilov, un colos, un rafinat, un profund, un exploziv, ni s-a înfăţişat pentru prima dată în dublă ipostază, de pianist şi dirijor. Acest dublu rol, o performanţă unică într-un astfel de repertoriu, este, în fapt, o altă premieră pentru România. Au fost momente incredibile, când interpretul, angrenat în substanţa solistică a concertelor, dădea în acelaşi timp intrările diverselor instrumente, într-o simbioză desăvârşită cu orchestra. De altfel, Orchestra Filarmonicii George Enescu şi-a dat adevărata ei măsură, care o ridică la rangul de interlocutor ideal al unui mare interpret.
Bucureştiul a avut parte de o premieră absolută şi prin noua variantă de program propusă de Andrei Gavrilov, în care Concertul nr. 2 de Rahmaninov a fost înlocuit cu Concertul nr. 3 – unul infinit mai dificil din perspectiva noii relaţii solist-orchestră. Actul de mare curaj, dar şi de provocare, nu este numai al lui Gavrilov, ci şi al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, care l-a avut în mod special drept invitat pe violonistul Liviu Câşleanu, prim concertmaestru al Orchestrei Beethoven din Bonn. Încă din stagiunea trecută, Gavrilov şi-a arătat marea sa admiraţie faţă de Filarmonica bucureşteană, când pianistul a avut-o ca partener în Concertul nr. 2 de Rahmaninov. După concertul de la Ateneu, Gavrilov îşi va începe, de altfel, turneul sudamerican, care debutează în Chile, interpretând doar un concert pe seară, şi anume, Rahmaninov nr. 2. Sub mâna acestui vrăjitor, care este Gavrilov, parcă niciodată în sala Ateneului nu au fost sunete mai ample, mai ales în momentele de mare tensiune regăsite în toate cele trei concertele. Din culise am aflat că au fost şi momente dramatice. Tensiunile au depăşit limitele normalului, unele corzi au plesnit, unui instrument de suflat i-a sărit o piesă, însă, în mod miraculos, prin dăruirea instrumentiştilor din orchestră, actul artistic nu a avut în nici un fel de suferit, păstrându-şi autenticitatea şi nivelul de vârf.
După concertele lui Andrei Gavrilov, acest extraordinar artist, care are o relaţie specială cu România, feţele spectatorilor, care au umplut până la refuz sala Ateneului, mulţi dintre ei nemaiavând loc decât în picioare, radiau de fericire. Pe parcursul a aproape două ore, Andrei Gavrilov a transmis o extraordinară forţă şi vitaliatate, identificându-se cu ego-ul compozitorilor, publicul părând a fi în mâinile unui fiu al zeilor. După un efort epuizant, la ovaţiile spectatorilor, marele pianist a mai găsit resurse să înfrângă încă odată forţele malefice care bântuie lumea, printr-o interpretare de mare virtuozitate a piesei lui Prokofiev, “Sugestion diabolique”.
Cuvinte de laudă Serilor Lipatti care, prin aceste evenimente de extraordinară încărcărcătură emoţională, pun figura marelui Dinu Lipatti în adevărata sa valoare. Fără doar şi poate, concertul lui Andrei Gavrilov de la Bucureşti candidează încă de pe acum cu mari şanse la titlul de “evenimentul muzical al anului”.
