Unu din doi români nu are acces la reţelele de canalizare, iar circa 110.000 de gospodării nu au curent electric, a anunțat deputatul PNL Andreea Paul într-o declarație citată de Agerpres.
Ea spune că aceste date le-a primit după ce a transmis o „întrebare parlamentară” MDRAP şi Ministerului Energiei, în urma unei petiţii venite la cabinetul său parlamentar din Negreşti Oaş în care mai multe familii din Târşolţ, judeţul Satu Mare, îi semnalau faptul că „nu au acces la utilităţile publice şi au solicitat racordarea la curentul electric şi la apă”.
”Răspunsul primit de la MDRAP arată că peste jumătate din populaţia României nu are acces la reţelele de canalizare, respectiv 52,9% din populaţia ţării. Mai grav, în mediul rural doar 5,3% din populaţie beneficiază de servicii de canalizare. În ceea ce priveşte serviciul de alimentare cu energie electrică, situaţia este mult mai complicată. În perioada 2010 – 2015, programul naţional de electrificare a localităţilor şi extindere a reţelei de distribuţie a fost suspendat, conform răspunsului MDRAP. Deşi, astăzi, circa 110.000 de gospodării din România nu au curent electric”, precizează Andreea Paul, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit acesteia, o soluţie ar putea fi energia regenerabilă: biomasa, solară sau eoliană, după specificul zonal, care presupune un cost mai mic decât extinderea reţelei de tensiune electrică.
”Mai mult, Uniunea Europeană finanţează realizarea unor astfel de obiective. Energia regenerabilă reprezintă o soluţie mai ieftină, dar şi o soluţie pentru viitor. Noul proiect de ţară trebuie să răspundă acestor provocări, cu soluţii pragmatice, viabile economic şi social, care să asigure accesul tuturor cetăţenilor la utilităţile publice”, arată deputatul PNL.
În ceea ce priveşte situaţia familiilor din Târşolţ, judeţul Satu Mare, ea afirmă că a primit un răspuns de la Electrica Negreşti-Oaş.
„Răspunsul primit de la Electrica Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, este că nu se poate, argumentând că în zonă nu există reţele electrice care să aparţină societăţii, SC Electrica fiind singurul furnizor de electricitate din zonă. În ceea ce priveşte racordarea la reţeaua cu apă potabilă, Primăria Târşolţ are aprobat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, un obiectiv de investiţii în acest sens, în valoare de peste 11 milioane lei, cu termen de finalizare 2019”, mai precizează Andreea Paul.