20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAndone a semnat cu Rapid

Andone a semnat cu Rapid

Antrenorul Ioan Andone a semnat, miercuri, un contract valabil pentru doi ani şi două luni cu gruparea Rapid, au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate tehnicianului.

„Andone a semnat un contract valabil pe două sezoane, plus cele două luni rămase din acest campionat „, au declarat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, Andone va veni împreună cu antrenorul de portari Ion Manu, alături de care a mai colaborat la Dinamo, CFR Cluj şi Al-Ettifaq. În acest moment, antrenorul de portari al echipei este Dumitru Iordan.

Tehnicianul Ioan Andone, patronul FC Rapid, George Copos, şi fostul antrenor al giuleştenilor Nicolae Manea asistă, miercuri, la un meci şcoală între primele două formaţii ale clubului giuleştean, la baza sportivă ProRapid.

Andone, însoţit de impresarul Victor Becali, a negociat, miercuri, timp de aproximativ trei ore, la Hotel Crowne Plaza, cu George Copos preluarea conducerii tehnice a echipei Rapid, fostul internaţional urmând să fie prezentat oficial în scurt timp.

Rapid a rămas fără antrenor după ce tehnicianul Nicolae Manea a renunţat la funcţie, săptămâna trecută. Andone a antrenat, de la începutul anului, echipa bulgară ŢSKA Sofia, el demisonând, marţi, de la conducerea tehnică a grupării bulgare.

Ioan Andone s-a născut la 15 martie 1960 la Şpălnaca, în judeţul Alba. De-a lungul carierei de jucător a evoluat pentru Corvinul Hunedoara (1978-1983), Dinamo Bucureşti (1983-1990), Elche (1990/1991) şi Heerenveen (1991-1993).

Pentru echipa naţională, Andone a evoluat de 55 de ori şi a înscris două goluri. Ca jucător, Andone a câştigat două campionate (1983/1984 şi 1989/1990) şi trei cupe ale României, toate cu Dinamo (1984, 1986, 1990).

Ca antrenor, Andone a debutat, în sezonul 1993/1994, la Sportul Studenţesc, pe care a mai pregătit-o în alte trei sezoane (1995/1996, 2001/2002 şi 2002/2003). Andone a mai antrenat formaţiile Universitatea Cluj (1994-1996), Petrolul Ploieşti (1996/1997), Farul Constanţa (1998/1999), FC Bihor Oradea (2000/2001), Dinamo Bucureşti (2002-2005), Omonia Nicosia (2006), CFR Cluj (2007/2008), Al-Ettifaq (2008/2009), Al Ahli (2009) şi ŢSKA Sofia (2010).

Ca antrenor al echipei Dinamo, el a câştigat un titlu de campion al României (2003/2004) şi trei cupe ale României (2003, 2004, 2005). La conducerea băncii tehnice a echipei CFR Cluj, Andone a obţinut eventul în sezonul 2007/2008.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă