Organizaţia internaţională pentru promovarea drepturilor omului se opune deciziei CFR, prin care peste 120 de familii de romi din Pata Rât ar urma să fie evacuate.
Compania Naţională de Căi Ferate se află în plin proces cu peste 120 de familii de romi din localitatea clujeană Pata Rât, care sunt acuzate că şi-au ridicat construcţii pe terenul CFR. CFR-ul cere în istanţă evacuarea acestor familii, plus plata cheltuielilor de judecată tot de către romi, dar are un adversar celebru în această luptă.
Organizaţia Amnesty International, care are ca ţel promovarea drepturilor omului, protestează public asupra măsurilor care ar putea fi luate împotriva familiilor din Pata Rât. Aceasta a trimis o scrisoare deschisă Ministerului Transporturilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi Primăriei clujene, prin care atrage atenţia că unei companii publice, aşa cum este CFR-ul, nu ar trebui să i se permită evacuarea unei comunităţi rome fără o protecţie necesară asigurată respectivei comunităţi. „Amnesty International cere atât primăriei din Cluj-Napoca, cât şi autorităţilor naţionale, să se asigure că orice reinstalare a comunităţii de pe strada Cantonului va îndeplini criteriile de adecvare a locuinţelor în temeiul legislaţiei internaţionale privind drepturile omului”, se arată în comunicatul organizaţiei.
Pe 8 iulie, a doua înfăţişare
De asemenea, Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (GLOC) a depus la Primăria Cluj, la Judecătorie şi la Ministerul Transporturilor şi o petiţie referitoare la evacuarea acestor familii. „Sperăm ca autorităţile publice să găsească soluţii pentru ca sute de persoane din Cluj să nu fie evacuate forţat, respectând reglementările naţionale şi internaţionale stipulate şi în petiţia GLOC semnată de aproximativ 350 de persoane (on-line şi hârtie)”, au spus reprezentanţii GLOC. Familiile care locuiesc pe strada Cantonului au primit o citaţie datată 31 mai 2011, pentru chemarea în judecată în calitate de pârât de către Compania Naţională de Căi Ferate SA Bucureşti, Regionala CF Cluj, reclamant de fond.
Ce vrea CFR
CFR-ul solicită emiterea unei ordonanţe prezidenţiale fără somaţie sau trecerea unui termen pentru ridicarea construcţiilor improvizate pe terenul CFR al Staţiei Cluj-Napoca Est şi plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, pârâţii ar trebui să fie obligaţi să ridice toate construcţiile, iar în caz că refuză, CFR să fie autorizată să elibereze terenul pe cheltuiala pârâţilor. La prima înfăţişare a procesului, instanţa a decis o amânare pentru vineri, 8 iulie şi, conform Grupului de Lucru al Organizaţiilor Civice, „acest prilej poate fi folosit de instituţiile publice abilitate pentru a căuta soluţii care să împiedice evacuarea forţată a familiilor de pe strada Cantonului”.