Administraţia Obama şi Rezerva Federală (Fed) vor să repare economia SUA cheltuind mai mulţi bani. Dacă însă o astfel de abordare ar putea să funcţioneze în Europa, în SUA ea este riscantă, pentru americani fiind mai bine să recurgă la valorile lor tradiţionale precum bizuirea pe propriile puteri şi statul minimal, scrie Der Spiegel, citat de Agerpres.
Secolul XX a fost fără nicio îndoială epoca Americii, SUA ajungând rapid de la practic zero la statutul de ţara cea mai puternică din punct de vedere economic şi politic a lumii. Criza financiară şi recesiunea care a urmat au făcut însă să apară semne de întrebare legat de viitorul său. America a ajuns pe culmi printr-o credinţă nestrămutată în capacitatea individului, idei, curaj, voinţă şi bizuire pe propriile resurse, visul american promiţând oricui şansa unei mobilităţi în sus, de la sărăcie la bogăţie, de la minimum la milioane. Urmărirea fericirii de către individ era considerată piatra de temelie a bunăstării sociale, mai degrabă decât un stat binevoitor, care are grijă de supuşii săi şi cu atât mai puţin statul bunăstare, care creează o reţea de siguranţă socială pentru cetăţeni.
În sistemul american, fiecare era responsabil pentru el şi nimeni nu putea conta pe asistenţă de la guvern. Pentru mulţi însă, criza financiară a transformat visul american într-un coşmar, în condiţiile în care deseori familiile americane sunt înglodate de datorii, contractate în timpuri mai bune, pentru automobile, mobilă, electronice şi universitate, ca să nu mai vorbim de datoriile ipotecare.
Datele economice indică o încetinire considerabilă a redresării economice în SUA, rata şomajului rămânând ridicată, la 9,5 procente, o rată care ar putea fi dublă datorită multor americani cu slujbe part-time şi a milioanelor de persoane din închisorile ţării. Deosebit de îngrijorător este fenomenul şomajului pe termen lung, ceva neobişnuit în SUA. Numărul persoanelor aflate în şomaj de mai mult de şase luni a crescut enorm, de la circa un milion la 6,8 milioane iar tradiţionala politică ‘hire and fire’ (angajează şi concediază) a devenit un drum cu sens unic şi anume doar concediere şi nicio angajare.
Statul suferă şi el, administraţiile locale puternic îndatorate având mai puţini bani de cheltuială. Chiar şi înainte de criză drumurile cu gropi sau problemele cu curentul şi aprovizionarea cu apă erau ceva cotidian în unele locuri, nou fiind acum faptul că unele oraşe renunţă deliberat la servicii de bază, de exemplu decuplând iluminaţia stradală, aşa cum s-a întâmplat iarna trecută la Colorado Springs. Reducerile de buget nu cruţă nimic, aşa cum o arată şcolile închise şi profesorii concediaţi sau drumurile şi parcurile lăsate în paragină.
Unii economişti avertizează contra unei duble recesiuni (double dip recession) şi vin cu propuneri radicale pentru a împiedica acest scenariu să devină realitate. Laureatul Nobel Paul Krugman recomanda Rezervei Federale să cumpere masiv bonuri de tezaur şi obligaţiuni corporative, să-şi anunţe intenţia de a menţine scăzută rata dobânzilor pe termen scurt şi să-şi majoreze ţinta de inflaţie pe termen mediu. Administraţia Obama ar trebui totodată, în opinia economistului, să folosească cei doi furnizori de credite ipotecare sponsorizaţi de guvern, Fannie Mae şi Freddie Mac, pentru a ajuta posesorii de locuinţe supraîndatoraţi să-şi refinanţeze ipotecile. Iată că preşedintele Fed, Ben Bernanke, i-a dat ascultare lui Krugman, afirmând într-un discurs de vineri că Fed este gata să intervină, pentru a reînvigora economia încetinită a SUA cu alte injecţii financiare. Luni, Obama declara că el şi echipa lui de economişti ‘lucrează din greu pentru a identifica măsuri suplimentare’ de stimulare a economiei SUA.
Atitudinea administraţiei şi a Fed indică clar un lucru şi anume că ei nu văd o rezolvare a problemelor economice printr-o revenire la valorile tradiţionale. Diferit de Reagan, care în perioada la fel de dificilă a începutului anilor ’80 solicita dezlănţuirea forţelor pieţei, Obama urmează o cale care se distanţează de acele lucruri care au catapultat America în vârf. Politicile actuale ale administraţiei Obama se bazează pe mai multă guvernare decât pe responsabilitate personală şi autodeterminare, administrând pacientului mai mult şi nu mai puţin din exact acele lucruri care au dus la criză. Crahul a fost parţial cauzat de o politică a banilor ieftini. Dacă ratele dobânzi rămân aşa de jos cum sunt acum, statul se va îndatora tot mai mult iar aceste datorii vor trebui rambursate într-o bună zi, împreună cu dobânzile şi dobânzile compuse. Asta va însemna taxe majorate, ceea ce va reduce salariile. Totodată, ratele scăzute ale dobânzii vor face neatractive economiile în ochii persoanelor private.
Nu doar republicanii bogaţi îl acuză acum pe Obama de trădarea idealurilor americane, ei mergând chiar prea departe în criticile lor şi considerând abordarea administraţiei actuale drept un atac al forţelor întunericului la libertatea Americii. Îndepărtarea de politicile bazate pe Calea Americană, provoacă însă iritare tot mai mare şi printre observatorii bine intenţionaţi, care se întreabă de ce ar trebui să-i pese guvernului de starea economică şi sănătatea individului. Întrebarea crucială care se pune este aceea dacă nu cumva economia SUA este afectată mai degrabă de o serioasă problemă structurală. Pare plauzibil ca economia americană să fi pierdut încrederea în principiile americane, în forţele autovindecătoare ale sectorului privat iar încrederea în autoreglare nu mai există.
Strategia opusă, care caută să trateze pacientul american cu mai multă guvernare, este riscantă, nefiind potrivită cu imaginea de sine a Americii. În Europa, statul este rezultatul a secole de lupte, în societăţi relativ omogene, el jucând totdeauna un rol major în societăţile europene, motiv pentru care majoritatea populaţiei susţine politici economice bazate pe intervenţie guvernamentală, mai ales în perioade dificile. Succesele actuale ale Germaniei în acest sens indică faptul că abordarea europeană este probabil corectă. Medicamentele prescrise de guvern merg bine în Europa.
Ceea ce este bun pentru Europa şi Germania nu funcţionează însă automat şi în SUA, coloniştii Lumii Noi respingând tot ceea ce semăna cu autoritatea statului, în condiţiile în care au părăsit Europa pentru libertate. Statul era privit drept o cale de facilitare a acestui obiectiv, el netrebuind să se amestece în vieţile oamenilor. Prosperitatea economică era considerată responsabilitatea individului. Dacă această credinţă le este luată americanilor, se distrug legăturile care conectează societatea eterogenă americană, acest lucru putând duce la conflicte până acum latente între diferite pături ale societăţii.
De ajutor ar putea fi întoarcerea la Calea Americană, un model al cărui succes este ilustrat de istorie. Dacă în 1820 în Marea Britanie trăiau de două ori mai multe persoane decât în SUA iar performanţa economică a regatului era de trei ori mai mare şi standardul de viaţă cu un sfert mai ridicat, acum trăiesc în SUA de cinci ori mai multe persoane ca în Marea Britanie iar performanţa economică americană este de şapte ori mai mare decât a Marii Britanii iar nivelul de viaţă cu 50 la sută mai ridicat decât al britanicului mediu.
Ar fi de aceea mai inteligent să repari ascensorul care a ajutat la ridicarea SUA în loc de a transplanta un stil european de operare pe pământul american. Ori SUA urmează Calea Americană ori va trebuie să se adapteze căii ‘europene’, făcând să apară tensiuni economice şi sociale în acest proces. Dacă SUA reuşesc să se întoarcă la calea originară există speranţe, dacă nu, atunci epoca americană va fi ajuns cu adevărat la sfârşit.
