In urma numeroaselor controale pe litoral efectuate de catre inspectorii Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, iata ca vin si sanctiunile. Desi legea prevede ca din 2003 toate institutiile publice sa fie accesibilizate, nici astazi, la trei ani de la emiterea actului normativ, acestea nu corespund. Mai-marii Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) au declarat ca daca directorii sau primarii nu se vor conforma rapid, conducerile institutiilor somate vor fi bune de plata, amenzi pe care vor trebui sa le suporte din propriul buzunar. Petre Dinica, seful Autoritatii pentru Protectia Copilului si a Persoanelor cu Handicap de la Constanta, a recunoscut ca la nivelul judetului Constanta situatia nu e roza, institutia pe care o conduce fiind singura adaptata suta la suta. Astfel, daca pana la data de 1 septembrie 2006 nu vor construi rampe de acces, toti sefii serviciilor descentralizate si primariilor vor plati amenzi usturatoare. Valoarea unei astfel de amenzi poate ajunge la 30 milioane lei. Nici patronii hotelurilor nu vor fi scutiti de acest tratament. Pentru unitatile de cazare, 1 ianuarie 2007 este data limita de intrare in legalitate. Petre Dinica spune ca aceste locatii trebuie sa aiba cel putin o camera accesibilizata, precum si toaleta adaptata. In caz contrar, patronilor hotelurilor li se va umbla la… stele. In Constanta, nici macar spitalele nu stau mai bine la capitolul accesibilizari. La Sanatoriul pentru persoanele cu handicap locomotor din Mangalia, de exemplu, rampele sunt asa de abrupte ca bolnavii risca sa se accidenteze daca se incumeta sa le urce.