3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialAmenzi modeste pentru fabricile Holzindustrie Schweighofer din România

Amenzi modeste pentru fabricile Holzindustrie Schweighofer din România

Fabricile procesatorului austriac de cherestea Holzindustrie Schweighofer în România au fost primit amenzi de 3 milioane lei în zece ani, informează Mediafax.

„Am primit amenzi în cuantum de 814.815 lei pentru fabrica din Sebeş în perioada 2004-2015 şi de 2.200.860 lei pentru fabrica din Rădăuţi în perioada 2013-2015. Printre motivele care au stat la baza acestor penalităţi se numără: avize cu greşeli pentru care au fost necesare corecturi, neoperare în SUMAL a unor numere APV (Acte de Punere în Valoare, n.r.), mici diferenţe de volume rezultate din balanţa stocurilor etc. Aceste penalizări reprezintă mult sub 1 procent (adică 0,004%) din cifra de afaceri a firmei în aceeași perioadă de timp”, a precizat Dan Bănacu, directorul general al Holzindustrie Schweighofer.

Directorul general a susținut că repetatele controale, desfăşurate de autorități la fabricile companiei pe perioade de peste trei luni, au afectat capacitatea administrativă şi operaţională a firmei, întrucât personalul „a fost astfel deturnat de la sarcinile organizatorice şi operaționale zilnice”.

În România există peste 5.000 de firme care procesează lemn, Holzindustrie Schweighofer fiind cea mai mare companie din acest domeniu, cu 3.000 de angajați pe plan local.

Bănacu a afirmat că Holzindustrie Schweighofer înregistrează scăderi ale livrărilor şi că piaţa lemnului din întreaga lume se află în dificultate în această perioadă.

„În acest context mondial, şi volumele livrate de Holzindustrie Schweighofer au înregistrat scăderi pe o serie de pieţe, fără a avea însă legătură cu situaţia specifică a companiei în România”, a declarat el.

Compania a fost acuzată, în mai multe rânduri, că utilizează lemn provenit din tăieri ilegale, procesatorul susţinând însă contrariul. În iulie, Ministerul Mediului a anunţat că a sesizat Parchetul instanţei supreme în urma unui control la Holzindustrie Schweighofer, după ce a constatat nereguli printre care şi suspiciuni privind existența mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale.

„Acuzaţiile vehiculate la adresa Holzindustrie Schweighofer ne-au pus în situaţia să le oferim partenerilor noştri explicaţii şi clarificări suplimentare, să efectuăm audituri şi verificări amănunţite, adiționale. Totuşi, datorită informaţiilor factuale pe care le-am pus la dispoziţia celor interesaţi în această perioadă, precum şi dovezilor incontestabile (…) niciun partener nu a întrerupt colaborarea cu noi în urma speculaţiilor din spaţiul public”, afirmă Bănacu.

El estimează pentru 2016 vânzări de cherestea de 1,7 milioane metri cubi şi o producţie de 1,4 milioane mc cherestea în 2015, din care 28% este vândută în România, 15% în Europa și 38% în Asia, iar diferenţa în alte regiuni.

„Cumpărăm bușteni atât din România, cât și de pe piețele externe, avem 1.000 de furnizori. Peste o treime din volumul pe care îl procesăm vine din import, din țări precum Polonia, Ucraina, Slovacia, Austria, Croația, Ungaria, Lituania, Belarus, Bulgaria, Serbia, Rusia și Bosnia. Iar 70% din lemnul prelucrat merge la export, în special în Extremul Orient. În 2014 am procesat aproximativ 2,8 milioane metri cubi lemn. Capacitatea totală de producţie proiectată în România (incluzând noua fabrică inaugurată la Reci), ajunge la 3,6 milioane metri cubi de buştean pe an. Iar peste 95% din produsele rezultate sunt cu înaltă valoare adăugată”, a declarat Bănacu.

Reprezentantul Holzindustrie Schweighofer spune că, în 2016, va urma o etapă de consolidare a companiei și că dorește păstrarea locurilor de muncă. Compania activează în România din 2002 şi a anunţat că totalul investiţiilor efectuate în România este de aproape 800 milioane euro.

Holzindustrie Schweighofer deţine fabrici de cherestea la Sebeș, Rădăuți şi Reci (Covasna), operând şi o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv, la Siret, și una de panel, la Comănești.

În anul 2014, Holzindustrie Schweighofer a avut o cifră de afaceri de 2 miliarde lei şi un profit net de 294,24 milioane lei.

 

Cele mai citite

Crin Antonescu: Portretul fostului lider PNL susținut pentru președinția României

Crin Antonescu, născut pe 21 septembrie 1959 în Tulcea, și-a început cariera ca profesor de istorie și muzeograf înainte de a intra pe scena...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...
Ultima oră
Pe aceeași temă