18.6 C
București
joi, 4 iulie 2024
AcasăSpecialAmeninţarea cu mini-era glaciară, „o speculaţie nefondată"

Ameninţarea cu mini-era glaciară, „o speculaţie nefondată”

Prognozele prezentate de presa britanică, care prevăd ierni foarte reci în Europa, sunt contrazise de meteorologii de la noi, care spun că nu avem deocamdată de ce să ne temem.

De câteva zile a început să ningă în regiunile înalte, iar stratul de zăpadă a ajuns la câţiva centimetri, ceea ce ne face să luăm în serios prognoza prezentată recent de meteorologii britanici care au anunţat că e posibil să înceapă o minieră glaciară.  România ar urma să fie şi ea afectată de o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, multă zăpadă, iar pe viitor temperaturile se vor meţine scăzute faţă de normal, aşa cum sunt acum, la jumătatea lunii octombrie. 

Meteorologii de la noi sunt sceptici în privinţa acestor informaţii şi spun că încă nu se poate face o prognoză privind iarna din România. Informaţiile fundamentate ştiinţific despre cum va arăta iarna 2011-2012 vor fi disponibile abia spre sfârşitul lunii noiembrie. „Ce putem spune acum este ca în luna decembrie să ne aşteptăm la valori ale temperaturii şi precipitaţiilor apropiate de limitele normale ale acestei luni”, a declarat Roxana Bojariu, coordonatorul Secţiei de Climatologie de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În ceea ce priveşte informaţia că va începe o minieră glaciară, deocamdată nu există nici o certitudine în această privinţă. „Informaţiile despre o  mică eră glaciară care ar urma să vină sunt simple speculaţii, nefondate, ale unor persoane care n-au înţeles rezultatele unui studiu ştiinţific publicat recent în Nature Geoscience”, a afirmat Roxana Bojariu. Studiul respectiv vorbeşte despre faptul că ar putea exista o legătură cauzală între variaţiile activităţii solare şi condiţiile de iarnă în emisfera nordică. Atunci când se reduce  activitatea solară, iarna, se produc modificări în circulaţia atmosferică, care favorizează pătrunderile de aer mai rece, de origine arctică. Aceasta înseamnă ierni mai aspre, cum au fost şi cele din ultimii ani, când a fost o activitate solară redusă. Pe de altă parte, meteorologii spun că încălzirea globală este un proces deja declanşat, iar 2010 a fost unul dintre cei mai călduroşi ani de când se fac observaţii meteo.

Ministerul Agriculturii, liniştit

Schimbarea condiţiilor meteo ar putea influenţa negativ agricultura din ţara noastră, însă deocamdată cei de la Ministerul Agriculturii nu-şi fac probleme. Ei spun că nu au primit nici o informaţie referitoare la prognoza din această iarnă. Nici cei de la Federaţia Agrostar nu au informaţii oficiale despre o iarnă mai grea anul acesta. „Până la 1 noiembrie ar trebui să primim informaţii dacă va fi o iarnă foarte grea pentru a putea pregăti plantaţiile de viţă-de-vie şi pomii fructiferi care ar putea avea mult de suferit. În anii trecuţi nu am fost nevoiţi să luăm măsuri pentru că au fost temperaturi normale”, a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar.

Cele mai citite

Mesaj RO-ALERT în Prahova: Cod roșu de inundații miercuri noaptea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, miercuri seara, creşterea capacităţii operaţionale pe fondul unui cod roşu de viituri emis de hidrologi pentru...

Mesaj RO-ALERT în Prahova: Cod roșu de inundații miercuri noaptea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, miercuri seara, creşterea capacităţii operaţionale pe fondul unui cod roşu de viituri emis de hidrologi pentru...

PNL înflorește după succesul din disputa pentru calendarul prezidențialelor. Revine în actualitate vorba Olguței Vasilescu

Ilustrație: Marian Avramescu După victoria ce se întrevede a Partidului Național Liberal (PNL) contra partenerilor de coaliție de la Partidul Social Democrat (PSD), dorită...
Ultima oră
Pe aceeași temă